Adevăr și minciună în artele marțiale – Wudang Taiji Quan

Priveam deunăzi un documentar pe Youtube despre Wudang Taiji Quan. Un cetățean de origine asiatică, îmbrăcat cu niște haine aparținînd de regulă călugărilor Dao-iști, demonstra așa zisul Wudang Taiji Quan. Mișcările sale erau foarte frumoase, exotice, iar faptul că purta acele haine atunci cînd demonstra, îl faceau și mai atractiv. Tot în documentarul cu pricina ni se explică cum că Taiji Quan ar fi o artă marțială Dao-istă ce își are originea fix în Wudang. Dacă facem un pic de cercetare pe internet o să constatăm că acest sistem (Wudang Taiji Quan) și reprezentanții lui au apărut precum ciupercile după ploaie. Unde erau în timpul formării Republicii Chineze?! Nu mă refer la Republica Populară Chineză, ci la Republica din perioada 1912-1949. Pentru că exact în acea epocă, Taiji Quan era o artă marțială respectabilă, bine apreciată. Reprezentanții Taiji Quan-ului din acele vremuri nu erau sub nici o formă călugări/preoți Dao-iști. Și nici înainte de Republica Chineză reprezentanții nu erau călugări. Majoritatea erau militari sau civili ce erau recunoscuți în lumea artelor marțiale ca adevărați luptători. Yang Lu Chan (1799–1872) era instructorul Gărzilor Imperiale. La fel și fiul său, Yang Bao Hui. Fondatorul stilului Wu (Hao) a fost Wu Yuxiang (1812–1880), magistrat al Dinastiei Qing. Fondatorul stilului Wu (Manchurian) de Taiji Quan, Wu Quan Yu, era ofițer al gărzii imperiale. Fiul acestuia, Wu Jian Quan, a fost instructorul de arte marțiale al Corpului 12 de Gărzi de Corp a Președintelui noii Republici Chineze. Înainte de aceștia, mergînd chiar spre originea Taiji Quan-ului îl găsim pe Chen Wang Ting. În Manualul Familiei Chen (Chen Si Jia Pu) se spunea că Chen Wang Ting (1597-1664) era creatorul stilului Chen de Taiji Quan, a formelor cu mîna liberă, sabie și suliță. În conformitate cu Analele Provinciei Wen, Chen Wang Ting a fost ofițer în Provincia Shantung din 1618 pînă în 1621, iar în 1641 era comandantul garnizoanei Provinciei Wen. Nu există, din punct de vedere istoric, nici o legătură între Wudang și stilul Taiji Quan. Există doar o legendă ce nu este susținută istoric de nici o dovadă. Iar această legendă a fost promovată atît de mult, încît a ajuns să fie considerată adevăr. Stiu că sună exotic că un Dao-ist pe nume Zhang Sanfeng, ce a trăit 307 ani, este fondatorul Taiji Quan-ului. Dar nici măcar existența acestui personaj nu poate fi dovedită istoric.

Reprezentare moderna a lui Zhang Sanfeng

Totul se bazează doar pe legende. Și legendele, de fapt se vînd mai bine decît realitatea. Totuși, dincolo de aceste legende există și o transmisie reală de la o generație la alta. Doar că această trasmisie clară nu îi include și pe faimoșii preoți Dao-iști ce astăzi s-au adaptat perfect la cerințele de pe piață și au scos la vînzare un fel de gimnastică/dans ce nu are nici o noimă d.p.d.v. marțial. Arată frumos, exotic, însă este perfect inutil cînd vine vorba de marțialitate. Cum să umpli sala cu plătitori dacă le spui de fapt că Taiji Quan este o artă marțială precum multe altele, fără să arunci cu bile de energie precum în Mortal Kombat? Fară să le promiți nemurirea Dao-istă sau iluminarea Buddhistă?! Dacă le spui oamenilor că de fapt antrenamentul greu și plictisitor este cheia spre eficientă, tot așa cum este și în Judo, Wushu, Karate, MMA, etc, nu prea o sa mai ai o prezență mare. Fantezia este la mare căutare în zilele noastre. Iar chinezii au înțeles și ei acest lucru. Precum ciupercile după ploaie au apărut X+1 maestri Dao-iști ce sînt dornic să-și predea învățăturile noilor sosiți, în mod special dacă aceștia din urmă sînt posesori de bancnote verzi ($) pe care sînt dispuși să le dea pentru a învăța ”dansuri” Dao-iste.

Nu încerc aici să neg efectele curative ale practicii Taiji Quan-ului. Acestea sînt demonstrate de nenumărate studii medicale care au arătat fără echivoc că acestea există. Doar că vreau să spun că nu a existat nici o legătură directă între adevăratul Taiji Quan și formele moderne ce sînt azi promovate ca fiind de fapt Wudang Taiji Quan. Faptul că aceste forme sînt predate în China de așa ziși preoți Dao-iști nu însemnă că sînt reale. Falsul cel mai bun este chiar la el acasă și arată chiar mai autentic decît originalul. Pentru că cei ce nu au valoare reală fac tot ceea ce le stă în putință să pară cît mai autentici. Astfel minciuna trece drept adevăr iar adevărul drept minciună.

Cei ce doresc să practice Taiji Quan adevărat le recomand să caute reprezentanți ai stilurilor clasice, respectiv Chen Taiji Quan, Yang Taiji Quan, Wu Taiji Quan, Wu (Hao) Taiji Quan, Sun Taiji Quan. Și așa să găsești un maestru autentic de Taiji Quan care să fie dispus să și predea corect este ca și cum ai căuta acul în carul cu fîn. Dacă mai punem în acest car și poveștile cu Wudang Taiji Quna, atunci și mai puține șanse avem să găsim ceva.

Știu că acest articol nu este pe placul multora dintre cei ce practică astăzi Taiji Quan, dar asta nu este problema mea, ci a lor. Pentru că fiecare dintre noi alegem fie adevarul incomod fie minciuni comode și frumoase.

Bagua Zhang

Între marțialitate și meditație.

Artele marțiale chinezești, se împart, oarecum simplist spus în 2 mari categorii, ținînd cont de modul de utilizare al forței și de modul în care abordează lupta, în arte marțiale externe și arte marțiale interne. Artele marțiale externe urmăresc obținerea de efecte în primul rînd prin mijloace ca forța fizică, rezistentă, rapiditatea în mișcari, iuțimea reflexelor, duritatea loviturilor. Artele marțiale interne, deși nu neagă sau ignoră eficacitatea metodelor externe, își propun în primul rînd dezvoltarea energiei subtile a ființei (Qi/ Ki) și în obținerea de afecte asupra adversarilor prin metode subtile, fără să se opună direct forței. Această împărțire este totuși o convenție, deoarece în orice artă marțiala autentică există atît metode externe cît și interne. Nu putem spune că există artă marțială 100% internă. Predominanța acestor metode însă face ca unele arte marțiale să fie calificate ca fiind “externe” iar altele “interne”. Artele marțiale considerate externe includ Shaolin Quan, Hung Gar, Tang Lang, etc. Din categoria artelor marțiale considerate interne fac parte: Xing Yi Quan, Taiji Quan, Bagua Zhang, etc. Aceast articol își propune să facă o introducere în istoria și principiile artei Bagua Zhang (八卦掌), fară a avea totuși pretenția de a fi suficientă pentru înțelegerea în profunzime a artei. Bagua Zhang este o artă marțială oarecum recentă, respeciv momentul în care devine cunoscută este sfîrșitul sec. 19. Cu toate acestea imediat ce a apărut, a făcut furori la Beijing prin eficiența în luptă a reprezentanților săi. Un exemplu concludent este mastrul de Bagua Zhang Yin Fu, care a devenit instructor al gărzilor de corp imperiale. Cel care avea meritul să fie angajat ca instructor al garzilor imperiale era considerat cel mai abil luptător din țară. Această funcție a fost ocupată de-a lungul timpului de luptatori celebri ai Chinei, cum ar fi Yang Lu Chan (fondatorul stilului Yang de Tai ji Quan). În timpul conflictului din 1900, cînd armatele coaliției occidentale au incercuit Palatul Interzis, Yin Fu a fost desemnat gardă de corp personală a împărătesei și totodată a fost însărcinat cu scoaterea acesteia din Palatul Interzis. După îndeplinirea acestei îndatoriri, faima lui Yin Fu în interiorul palatului a atins culmi nemaiîntîlnite.

Dong Hai Chuna – Fondatorul Artei Marțiale Bagua Zhang

Deși există mai multe teorii privitoare la originile Bagua Zhang (Pa Kua Chang-ului), cercetări recente și exhaustive concluzionează fără urma de îndoială ca Bagua Zhang este în principal creația unui singur om, respectiv Dong Hai Chuan (董海川)(1797/1813 – 1882). Cel care a investigat intens persoana lui Dong Hai Chuan și istoricul artei marțiale Bagua Zhang, este profesorul Kang Ko Wu, un binecunoscut istoric și cercetător în domeniul artelor marțiale, din Beijing. Acesta a beneficiat de o bursă acordată de Academia de Wushu din Beijing pentru a face aceste cercetări și investigații pe această temă. Ceea ce se poate spune cu sigurantă despre Bagua Zhang este că a fost creată și dezvoltată după 1853, fiind predată public după 1870. Există patru teorii principale cu privire la originea ei, respectiv:

1. Dong Hai Chuan a dezvoltat Bagua Zhang dupa ce a învățat Yin Yang Ba Fan Zhang de la Tung Meng Lin. Acest punct de vedere a fost publicat în 1937, în cartea Yin Yang Ba Fan Zhang Fa scrisă de Jen Chih Cheng.

2. Istoria neoficială a Pavilionului Indigo publicată în 1818 vorbește despre pașii în opt direcții, Li Kua și Kan Kua, ca despre niște forme de Pa Kua populare înaintea lui Dong Hai Chuan. Din acest text unii au dedus că aceste mișcări ar putea fi predecesorii Bagua Zhang-ului predat de Dong.

3. Dong Hai Chuan a învațat arta de la Pi Cheng Hsia pe muntele Chou Hua (Nouă Flori). O discuție a acestei teorii ar include diversele legende despre taoist-ul misterios din munți care l-ar fi învățat pe Dong.

4. Dong Hai Chuan a fost fondatorul Bagua Zhang. Cei ce subscriu la această teorie cred ca el și-a petrecut tinerețea învățînd alte arte marțiale, inclusiv Pa Pan Chuan și a inventat Bagua Zhang bazîndu-se pe experiența anterioară conferită de aceste studii combinată cu metoda mersului în cerc învățată de la taoisti.

Cercetarea profesorului Kang a fost extensivă și a inclus examinarea amănunțită a peste 650 de documente istorice ale palatului Qing și a peste 230 de scrieri despre artele martiale. De asemenea a examinat informațiile a 413 maeștri în 24 de provincii și orase, investigînd personal în 16 orașe și 9 provincii. Kang a intervievat 256 de persoane obținînd astfel 247 de documente. Majoritatea celor chestionati erau maeștrii aparținînd vechii generații și au fost dispuși să vorbească deschis despre Bagua Zhang.

Toate teoriile de mai sus au fost examinate în detaliu. În ce privește primele două, s-a concluzionat ca nu au nici o bază istorică. Nici cea de a treia teorie, după ce a fost examinată amănunțit, nu poate fi considerată reală, neavînd în sprijinul ei nici o dovadă concretă. Pentru teoria patru, profesorul Kang a petrecut săptămîni întregi cu membrii familiei lui Dong Hai Chuan, a vizitat toți muntii pe care Dong se spune că i-ar fi vizitat, și a conspectat toate cărțile de arte marțiale din toate bibliotecile din Beijing. În conformitate cu profesorul Kang, Dong Hai Chuan a fost cel care a inventat Bagua Zhang. Concluziile sale sînt că ancestorii lui Dong erau originari din districtul Hun Tung provincia Shanxi. Spre sfîrșitul dinastiei Ming, clanul a migrat spre nord, mai întîi oprindu-se în districtul Kou Sheng, provincia Hebei. De acolo, clanul s-a separat în două ramuri, una mergînd spre satul Kai Ko, iar cealalta apucînd spre satul Wei An (ambele din provincia Hebei). Cîteva generații mai tîrziu (în jurul anului 1813), Dong Hai Chuan s-a născut în orășelul Chu Chia Wu, Wei An, Hebei. Cam în acelasi timp, alt Dong, cunoscut ca Dong Hsien Chou, s-a născut în satul Kai Ko.

În orășelul Chu Chia Wu existau doua familii predominante, Dong și Li. Familia Li era o familie de intelectuali, cîțiva dintre ei reușind la examinări imperiale și ajungînd oficiali guvernamentali. Familia Dong era mai săracă, dar asta nu-l deranja pe tînarul Dong Hai Chuan, deoarece pe el îl interesau doar artele marțiale și nu avea nici o aspirație să treacă vreun examen guvernamental. Nu se știe exact ce a studiat Dong în tinerețe dar se pare că era o formă de Shaolin de Nord. Ceea ce se știe este că Dong a practicat intensiv și și-a dobîndit o faimă de luptător excelent. Sistemele cunoscute ca fiind practicate în acea vreme în Wen An erau: Ba Fan Chuan, Hung Quan, Hsing Men Quan si Chin Kang Quan. Profesorul Kang confirmă într-adevar că multe din poziții și mișcări din aceste arte martiale și în mod special cele din Ba Fan Zhang sînt identice cu cele găsite în Bagua Zhang mai tîrziu.

Din motive neclare, între familiile Li și Dong au existat neînțelegeri. Familia Li, avînd prieteni sus-puși datorită faptului că erau oficiali, își foloseau influența pentru ai persecuta pe cei din Dong. Într-un final Dong Hai Chuan a obosit de acest joc al puterii și se pare că a decis să părăsească Wei An în jurul anului 1853. Din acest moment evenimentele devin neclare. Se crede că cel mai probabil s-a dus în Kai Ko pentru a trai cu ramura familiei Dong din respectiva regiune. Dong Hsien Chou se pare că a fost implicat în viața lui Dong Hai Chuan, fiind un luptator excelent și foarte cunoscut în jurul satului pentru măiestria sa în Ba Fan Chuan. Era atît de bine cunoscut încît cronicile vorbesc de faptul că bandiții din zonă evitau satul respectiv pentru a nu fi forțați să dea ochii cu el. Este foarte probabil că în timpul șederii în Kai Ko, Dong Hai Chuan să fi studiat Ba Fan Chuan cu ruda sa Dong Hsien Chou. Cercetările relevă că multe posturi sînt similare cu cele din Bagua Zhang, la fel ca și folosirea predominantă a loviturii cu palma.

După ce a părăsit Kai Ko, Dong a continuat să meargă spre sud. Există mărturii care îl plasează la Jiangshu, Anhui, Zhejiang, și în zona muntelui Ta Pa, undeva la granița dintre provinciile Shanxi și Sichuan. Desi cercetările profesorului Kang nu au fost capabile să determine cu certitudine unde a fost și ce a facut Dong în aceste călătorii, singura informatie pertinentă pare a fi că undeva de-a lungul drumului Dong a devenit membru al sectei taoiste Chuan Chen (Adevarul Complet). Secta facea parte din școala taoistă Long Men (Poarta Dragonului) fondată de Chou Chang Chuan. Aceatsă sectă practică mersul în cerc sau Chuan Tien Tsun (Rotația Adorării Cerului) care este extrem de similară cu mersul în cerc găsit în Bagua Zhang. Aceștia foloseau mersul în cerc atît pentru cultivarea energiei interne (Qi) cît și pentru practica mediației. Au chiar și o practică meditativă cu mantra pe care o foloseau.

Există numeroase legende și istorii orale privitoare la această perioadă din viața lui Dong. Una din ele spune ca Dong a întîlnit un pitic în munți care l-ar fi dus pe Dong la un calugar numit Bi Deng Xia ce era studentul principal al legendarului fondator al Bagua Zhang-ului, iar Dong ar fi învățat arta de la Bi Deng Xia. Oricum, autenticitatea acestei legende este îndoielnică.

O altă versiune vine de la maestrul Ren Zhi Cheng care a scris o carte numita Yin Yang Bagua Zhang. Din această carte reiese ca, Cele Opt Palme ale profesorului lui Ren – maestrul Li Zhen Qing și Cele Opt Palme ale lui Dong Hai Chuan, au fost învatate ambele de la Dong Meng Lin. Există într-adevăr multe similarități între Ba Fan Zhang-ul lui Li Zhen Qing și Ba Gua Zhang-ul lui Dong, dar nu există nici o dovadă istorică concretă care să confirme cele enunțate mai înainte.

O a treia legendă sustine că Dong Hai Chuan a fost bătut extrem de rău pe un drum din munți, și în această stare a fost găsit de taoiștii din secta Chuan Chen. Aceștia l-au învățat mersul în cerc ca o metodă de vindecare. O alta variantă spune ca el a fost cel care a provocat un taoist din secta respectivă și după ce a fost învins, s-a rugat de respectivul taiost să-l învete pînă acesta l-a acceptat. Legenda spune că în final ar fi fost dat afară datorită temperamentului impulsiv și faptului că era analfabet, ceea ce nu-i permitea să studieze subtilitatile Yi King-ului și să înțeleagă cele opt schimbări în profunzime, tot ce putuse el învăța fiind mersul în cerc. Oricît de romanțat sună nici pentru această versiune nu s-a găsit nici o dovadă istorică concretă care să o poată susține.

Cel mai probabil este că el a combinat experienta sa marțială din tinerețe, cu mersul în cerc al taoiștilor din secta Chuan Chen și alte exerciții de Qi Gong taoist pentru a ajunge la forma finală a Bagua Zhang-ului.

Se știe cu siguranță că în jurul vîrstei de 21 de ani s-a angajat servitor la bucătăria prințului Shan Qi. La un moment dat cînd acesta a dat un mare ospăț, camera unde se ținea dineul era atît de plină încît chelnării nu reușeau să intre și să iasă cu platourile cu mîncare. Legenda spune că Dong ar fi reușit să depășească impedimentul sărind cu agilitate pe peretii camerei și toate acestea fără să verse nici o picătură din vasele pe care le ducea. Prințul a fost atît de impresionat încît a solicitat să fie adus la el Dong pentru a explica și demonstra abilitățile sale marțiale. În urma acestei demonstrații Dong a fost numit pe loc instructorul de arte marțiale al gărzii palatului. Evident că această legendă nu este cu totul adevărată, dar cert este că pentru un motiv sau altul, Dong Hai Chuan devine omul de încredere al prințului. Abia din acest moment faima lui Dong începe să se raspîndească în Beijing. O altă versiune spune că la un moment dat Prințul Shan Qi i-a cerut gărzii sale de corp Sha Hui Hui să facă o demonstrație a superbelor lui abilitati. Sha era un om puternic și un maestru în Wushu; spectacolul pe care l-a dat a atras aplauze furtunoase din partea audienței. El a fost atît de încîntat de efectul pe care îl produsese încît a declarat că acceptă orice provocare, a oricui din audiență. În acel moment s-a lăsat liniștea și nimeni nu îndrăznea să accepte provocarea. În acel moment, Dong care servea mîncare invitaților, a auzit provocarea și a ezitat să răspundă, dar în momentul în care a văzut că nimeni nu îndrăznea, s-a oferit el să lupte cu Sha Hui Hui. După cîteva eschive, a făcut o mișcare ce l-a făcut pe Sha să zboară prin aer. Toata lumea a rămas înmărmurită. Prințul a fost atît de impresionat încît l-a făcut instructorul gărzii.

Dong Hai Chuan și-a numit inițial arta Zhuan Zhang (Palmele învîrtite). Abia în anii din urmă a început să vorbească despre arta sa în conjunctură cu Cartea Schimbărilor (Yi King) și să o numeasca Bagua Zhang (Palma Celor Opt Trigrame). Datorită abilitășilor în arte marțiale, la un moment dat Dong a fost trimis în Mongolia ca și colector de impozite. Dong a plecat însoțit de singurul său elev la acel moment dat, Yin Fu. Cum colectarea de impozite din partea mongolă a Chinei era o problemă de natură în primul rînd pugilistică si nu diplomatică, Dong și Yin și-au cîștigat reputația de a fi excelenti colectori. Dupa zece ani aceștia s-au reîntors la Beijing, iar Yin Fu era deja, la rîndul său un expert în Bagua Zhang.

Cînd Dong Hai Chuan preda în Beijing accepta ca elevi doar pe cei care erau deja luptători afirmați în alte stiluri de arte marțiale. Învățăturile lui Dong presupuneau predarea modului de “schimbare a palmelor” executate în timpul mersului în cerc și la teoriile lui personale despre luptă. Cel mai adesea aceste ședințe de antrenament erau private sau în grupuri foarte mici. Studenții lui erau încurajați să își folosească cunostiințele anterioare cu privire la luptă pentru a fi combinate cu ideile lui Dong. Rezultatul a fost că fiecare student a sfîrșit prin a avea un stil diferit de Bagua Zhang. Asa se explică astăzi de ce avem atîtea stiluri de Baguza Zhang și care nu seamănă între ele decît prin faptul că fac anumite mișcări în timp ce se deplasează în cerc.

În momentul de față există extrem de multe variante ale artei, dar aproape toate își trag rădăcinile din două stiluri principale ale celor mai importanți doi studenți ai lui Dong, respectiv Yin Fu și Cheng Ting Hua.

Stilul lui Yin Fu include un mare număr de tehnici percutante și combinații de lovituri rapide. Yin Fu era comparat cu un tigru, mișcîndu-se rapid și agil. Aceasta formă include multe miscari explozive, un joc de picioare foarte iute si evaziv, împreună cu tehnici foarte variate de lovire cu piciorul. În linia de Yin Shi Bagua Zhang a maestrul Zhu Bao Zhan există un set întreg de 12 tehnici de picior. Stilul lui Yin Fu se caracterizează prin tehnici de lovire cu degetele extrem de percutante ce se adresau în mod special punctelor vitale. Yin Fu a stat alături de Dong Hai Chuan cel mai lung timp, respectiv 20 de ani. Iar dintre aceștia, 10 ani au trăit împreuna zi de zi în partea mongolă a Chinei.

Cheng Ting Hua

Stilul lui Cheng Ting Hua include schimbări de palma făcute într-o manieră lină și curgătoare, fără exteriorizare a forței. Miscarile lui Cheng Ting Hua erau comparate cu ale unui dragon curgînd printre nori. Se spune că de cîte ori își întorcea corpul oponentul zbura de lîngă el.

În iulie 1900 trupe străine au intrat in Beijing în încercarea de a înăbuși Rascoala Boxerilor. Jafuri, violuri, si alte acte de barbarie erau perpetuate peste tot de “diavolii straini”. Maestrul Cheng a fost atît de înfuriat de aceste atrocitați încît a hotărît să se implice în luptă. La vederea unei duzini de soldați, a pornit spre ei înarmat cu doar două cuțite. Elevii săi au încercat să-l oprească dar, cum era de asteptat, nu au avut succes. Ulterior s-a constatat că Cheng a ucis singur peste 10 soldați dar a decedat de la multiple răni cauzate de gloanțe în timpul luptei.

Un alt stil important este cel al lui Liang Zheng Pu, ce poate fi văzut ca o combinație între stilurile lui Yin Fu și Cheng Ting Hua. Studentul lui Liang Zhen Pu, Li Zi Ming a fost cel care a popularizat acest stil, fiind totodată poate cel mai sonor nume al vremurilor noastre. El a făcut eforturi majore ca arta Bagua Zhang să fie promovată în China. Tot el este cel care s-a ocupat de mutarea și reamenajarea mormîntului lui Dong Hai Chuan.

Zhang Zhao Dong 1865 – 1938

Zhang Zhao Dong (Zhan kui) a fost un alt elev al lui Dong Hai Chuan, dar care după moartea lui Dong a studiat cu Cheng Ting Hua, acesta din urma fiind și cel care inițial l-a prezentat pe Zhao Dong lui Dong Hai Chuan. Zhao Dong studiase Xing Yi Quan cu Li Cun Yi și cu Liu Qi Lan două nume foarte importante ale acestui stil de Kung Fu. Cînd Zhao Dong l-a întîlnit pe Cheng Ting Hua era deja un foarte respectat luptător, ce lucra pentru poliția din Tianjin ca și Vînător de Recompense. Zhao Dong l-a ajutat pe Cheng Ting Hua să își rezolve ceva probleme ce le avea în TianJin iar acesta din urmă s-a simțit dator să-l răsplătească pentru efortul său. Așa se face că Zhao Dong a fost introdus la Dong Hai Chuan. Ulterior Zhao Dong a păstrat anumite elemente din Xing Yi Quan în stilul său de Bagua Zhang. În special exerciții de dezvoltarea forței. Stilul său s-a transmis cu precădere în Tienjin . Unul dintre elevii săi de seamă a fost Zhao Dao Xin, renumit luptător de Lei Tai (o formă de luptă cu reguli minimale, gen MMA din zilele noastre ce se desfășură pe o platformă destul de înaltă).

Dong Hai Chuan a murit în anul 1882 la vîrsta de 84 de ani în casa unui elev de al său pe nume Fan Zhi Yong, fiind înmormîntat la o milă depărtare de Poarta De Est a Beijingului, și de atunci încoace, mormîntul lui cu opt laturi a devenit o Mecca a practicanților de Bagua Zhang din toata lumea. Ulterior, prin efortul lui Li Zi Ming și a lui Kang Ko Wu, întreg mormîntul a fost mutat în Cimitirul public Wan An. Tot acolo se află și mormîntului lui Liang Zhen Pu, Li Zi Ming și Guo Gu Min. După cum se poate vedea, cu toate că s-au făcut eforturi atît financiare cît și umane susținute , asupra acestei arte marțiale planează un întreg mister. Nimeni nu poate spune cu exactitate cum și de unde vine Bagua Zhang dincolo de personalitatea lui Dong Hai Chuan. Principalul motiv pentru această stare de fapt o constituie însăși fondatorul acesteia, care de fiecare dată cînd a fost întrebat de originea artei sale a fost evaziv în răspunsuri. Chiar și Fan Zhi Yong, în a cărui casă Dong a și decedat nu a reușit să obțină alte rezultate decît cele pe care toți elevii le stiau:

„Elev: Maestre, de la cine ați învățat această artă marțială?

Dong: De la un taoist

Elev: De unde era acesta?

Dong: Din munți

Elev: Cum îl chema?

Dong: Era foarte bătrîn!”

Putem structura Bagua Zhang în trei mari capitole. Primul se ocupă de cultivarea și dirijarea energiei interne Qi în organism. În Bagua Zhang acest lucru se face de regulă prin practica celor opt forme statice ale palmelor (Ding Shi Ba Zhang). Fiecare din acestea 8 forme are ca scop formarea unei structuri corecte a corpului împreună cu activarea energiei interne în meridianele energetice ce sînt folosite în Medicina Tradițională Chineză (M.T.C.). Atunci cînd practicantul păstrează o formă statică în partea superioară a corpului dar totodată se deplasează pe un cerc, în funcție de structura superioară, energia este activată pe unul sau pe altul dintre meridiane. De exemplu, cînd se practică forma Tuō Tiān Zhǎng (palma care sustine cerul – 托天掌) datorită formei sale, este activată energia din Meridianul Stomac și din Meridianul Intestin Gros. Cînd se practică forma Shī Zǐ Zhǎng (palma în forma leului – 狮子掌) se activează energia din Meridianul Pericard și Meridianul Trei Focare. În funcție de necesități, adeptul poate practica o anumită formă mai mult sau mai puțin. Prin focalizarea energiei Qi pe anumite meridiane se pot vindeca anumite afecțiuni tot așa cum o fac și exercițiile de Qi Gong sau tratamentele prin M.T.C.

Al doilea capitol se ocupă cu formarea unei structuri corecte în vederea luptei. Accentul este pus acum pe mișcarea corpului, pe forma sa. Acest lucru se studiază cel mai adesea prin Ba Mu Zhang (cele 8 pamla mama) și Lao Ba Zhang (Cele Opt Palme Vechi). Adeptul începe să cunoască aplicarea în luptă a anumitor principii de mișcare și își îmbunătățește modul în care se mișcă.

Al treilea capitol se ocupă de lupta propriuzisă. Cel mai adesea, formele ce sînt predate nu se mai efectuează în timplul deplasărilor pe cerc, ci sînt liniare. În stilul lui Liang Zhen Pu, exista un set de 64 de forme ce sînt împărțite în 8 linii a cîte 8 forme pe linie. Bagua Zhang conține și forme specifice de luptă cu armele. Paloșul mare de Bagua Zhang este adesea tot atît de lung pe cît este și înălțimea practicanților. Sabia dreapă, bastonul, sulița sau cuțitele semilună sînt doar cîteva exemple. Fiecare practicant și-a dezvoltat forme specifice în funcție de armele pe care le prefera. Se spune că Yin Fu avea ca armă preferată Cuțitele Emei ce aveau la un capăt o bilă iar la celălalt capăt erau ascuțite în formă de lacrimă. În funcție de cît de grav vroia să își lovească adversarul, folosea unul sau celălalt capăt.

Astăzi Bagua Zhang se practică în foarte multe țări, fiind promovată din perspectivă sportivă de către Federația Internațională de Wushu. Din punct de vedere marțial, această artă marțială a rămas destul de obscură, foarte puțini practicanți dorind să arate metodele practice de luptă ale stilului.

Elev intern sau extern in Kung Fu

Kung Fu sau Wu Shu (Artele Marțiale chinezești) au o istorie veche, tot așa cum este și istoria Chinei, fiind în strînsă legătură cu societatea în care s-au născut. Etica și codul de conduită folosite este același cu cel folosit în viața de zi cu zi din China. Într-o şcoală de arte marțiale, relația dintre membri acesteia era oarecum ca și într-o familie tradițională confucianistă, în sensul că profesorul este văzut ca tată, un coleg de antrenament al profesorului este un unchi, iar un elev mai vechi este un frate mai mare. Profesorul profesorului este bunic și așa mai departe. Însă, înainte să intri în familie în adevăratul sens mai există o treaptă, respectiv se face distincție între xué​ sheng, termen ce se traduce ca elev și tú​dì, ce se traduce cel mai bine ca discipol. Practic, orice elev ce vine la școala maestrului și dacă nu are o introducere specială sau o anumită relație deosebită, devine în mod automat xué​ sheng, adică elevDar acest lucru nu însemna că este deja membru al familiei. Putem spune că este un fel de rudă îndepărtată. Pînă la statutul de membru al familiei mai este mult. Iar trecerea de la nivelul de elev la cel de discipol este un eveniment foarte important, chiar mai important decît momentul în care s-a înscris inițial în școală. Acest moment este marcat de o ceremonie aparte, ce poartă numele de Bài​shī. Termenul în sine este compus din două caractere, respectiv 拜师. Primul semn se citește ca Bai și înseamnă a se plecaa se înclina. Am doilea semn se citește Shi (șî) și înseamnă profesor sau maestru. Împreună, termenul are semnificația de a deveni în mod oficial discipolul unui maestru. De regulă, un maestru nu accepta foarte mulți discipoli. De exemplu, maestrul Chan Wah Shun, profesorul celebrului maestru Yip Man din Wing Chun Kuen, se spune ca ar fi avut în total doar 16 discipoli, ultimul elev al său fiind chiar Yip Man. Iată, în propriile cuvinte, cum Yip Man explică de ce era un număr atît de mic: “ […] În trecut oamenii erau foarte stricți în ceea ce privește relația profesor elev. Înainte de a accepta un elev, trebuia să se cunoască foarte bine caracterul elevului pretendent. Este ceea ce se numește să alegi persoana potrivită pe care să o înveți. În al doilea rînd, depindea de posibilitatea respectivei persoane dacă își putea permite să plătească pentru lecțiile pe care le primea. De fapt, nu foarte multe persoane își puteau permite să plătească o sumă așa de mare. De exemplu, cînd eu am plătit, plicul roșu ce trebuia să fie acordat în timpul ceremoniei (Bài​shī) de primire ca elev , trebuia să conțină 20 de tael (1 tael = 50 grame) de argint. Pe lîngă asta mai trebuia să plătesc 8 tael de argint pe lună ca și taxă.” Textul este citat din Roots & Branches of Wing Tsun scrisă de Leung Ting, pag 111. Cu 1 tael de argint se putea cumpăra, la respectiva vreme, aproximativ 45 Kg de orez, deci 20 tael = 900 kg de orez. Astăzi 1 kg orez costă aproximativ 5 lei. Deci practic Yip Man ar fi plătit astăzi 4500 lei (aproximativ 1000€) la momentul la care a devenit tú​dì  al maestrului Chan Wah Shun.

Din totalitatea de elevi, xué​ sheng, doar cei ce se dovedeau a fi devotați, implicați, cei ce făceau eforturi, cei ce erau merituoși, doar acestora le era rezervată posibilitatea de a deveni tú​dì, discipoli. Acest fapt era comun tuturor artelor marțiale din China, nu doar stilului Wing Chun Kuen. De exemplu atunci cînd faimosul Yang Lu Chang (1799–1872) era instructor de arte marțiale al gărzilor imperiale manciuriene a avut numeroși elevi, printre care nume celebre din ierarhia militară a regatului, precum generalul Yue Guichen  care era șeful comisiei de examinare marțială a imperiului sau pe prințul Shi Shaonan, însă dintre toți cei ce au practicat cu Yang Lu Chang la palat, doar trei persoane au devenit cu adevărat discipoli, respectiv Wàn Chūn (萬春), Ling Shan (凌山) și Quán Yòu (全佑). Ultimul dintre aceștia este fondatorul stilului Wu de Taiji Quan.

Cînd un elev se dovedea merituos să fie acceptat ca tú​dì se organiza ceremonia Bài​shī. De regulă această ceremonie are mai mulți pași. Ordinea acestora poate să difere de la o tradiție la alta, dar cel mai adesea sînt următorii: Elevul aduce ca ofrandă zeilor și generațiilor anterioare, bețișoare de ars de cinci arome diferite, făcând referire la cele cinci elemente. De asemenea se aduc și cinci feluri de fructe. Apoi citește regulile tradiției în fața maestrului și a altor elevi mai vechi ce sînt prezenți ca asistenți și ca martori. Următorul pas este practic și cel mai important. Elevul îl servește pe maestru cu o ceașcă de ceai. După ce maestrul bea din ceai, elevul face trei plecăciuni în fața maestrului. Iarăși, în funcție de tradiție, acestea se pot face de jos, cel mai adesea, dar și din stînd (foarte rar). Gesturile și ritualistica pot să difere de asemenea. Maestrul se ridică de pe scaunul său și-l ridică pe elev, dacă acesta a făcut plecăciunile din genunchi. Apoi elevul oferă maestrului un plic roșu ce conține o sumă prestabilită de bani, care este donația elevului pentru efortul maestrului de a preda și a transmite mai departe tradiția. Apoi, maestru oferă elevului un înscris din care să reiasă noul său statut. Ceremonia se încheie cel mai adesea cu o masă la care iau parte toți cei prezenți la ceremonie. Organizarea mesei cade în sarcina noului sau noilor tú​dì acceptați. Este un moment solemn ce aduce cu el o serie de promisiuni. Elevul dovedește că este total implicat, facînd toate eforturile necesare pentru a accede la învățăturile tradiției din care face parte. Pe de altă parte, maestrul, acceptîndu-l pe elev, face promisiunea că nu mai “păstrează în mînecă” secretele stilului.

Așa se face că astăzi, deși avem o multitudine de elevi ai unor oameni ce sînt considerați o autoritate în domeniu, nu toți elevii lor performează la nivelul așteptat. Pentru că nu toți cei ce intră pe poarta maestrului ajung să fie invitați și în casă. Adesea, pentru că nu s-au arătat suficienți de dornici, implicați sau nu au făcut eforturile necesare. Implicit au rămas la stadiul de xué​ sheng. Acest tip de gîndire există și în artele marțiale japoneze. Distincția se face, acolo între uchi deshi  și  soto deshi, adică între un elev intern și un elev extern. Ritualurile diferă, însă ideea este aceeași: “Vrei să intri pe ușa casei sau vrei să rămîi în gradină”. Totul stă doar în cît de mult îți dorești și ce eforturi ești dispus să faci!