Kung Fu

Kung Fu (Gong Fu) 功夫 este un termen ce desemneatza artele martiale din China, cunoscute si sub denumirea de Wushu sau Quan Fa. De fapt, Kung Fu se refera la orice fel de activitate, arta, etc ce necesita efort, practica, rabdare si timp pentru a fi obtinut, nu numai la arte martiale. Caracterele 功夫 ce se citesc ca Gong Fu / Kung Fu sint o combinatie de doua cuvinte. Primul, 功 Gong, se traduce ca si munca, merit, sau ceva ce s-a obtinut prin efort. Al doilea caracter, Fu 夫, are intelesul de om, barbat adult. Probabil acest termen a fost ales datorita caracterului artelor martiale chinezesti, care, pentru a obtine un rezultat remarcabil este nevoie de timp, perseverenta, efort, fiind considerata o adevarata arta. Un alt inteles al termenului  este timp. Daca vrem sa facem referire clara la tehnici martiale chinezesti atunci ar trebui sa folosim cuvintele 中国武术 zhōng guó wǔshù.

Daca incercam sa gasim originea acestor arte martiale, probabil aceasta coincide cu istoria militară a Chinei,deoarece conflictul duce imediat la necesitatea de a avea o metoda de lupta cu sau fara arme in care militarii sa fie instruiti. Cea mai veche referire este gasita in analele epocii Primavara Toamna  (Chunqiu), cronici ce acopera anii 722 to 481 i.e.n. (B.C.). In aceste scrieri este descris un sistem de lupta corp la corp ce foloseste termeni precum “dur” si “suplu”. In alt text, Cartea Riturilor (Liji ), scris undeva in timpul dinastiei Zhou (1050–771 i.e.n BC) se face referire la o metoda de lupta corp la corp numita juélì sau jiǎolì, in care sint descrise patru metode de lupta, respectiv lovituri, aruncari, tehnici articulare si presarea punctelor vitale.  Aceasta forma de lupta a devenit sport in timpul dinastiei Qin (221 – 207 i.e.n).

Totusi, cind vorbim de artele martiale chinezesti, nu putem sa le limitam doar la cele militare. Putem grupa in trei mari grupe artele martiale din China: arte martiale destinate militarilor, arte martiale destinate civililor si arte martiale ce s-au dezvoltat in centre religioase, aici amintind celebrul templu Shaolin si Muntii Wudang. O alta distinctie ce se face este intre stilurile “dure” si stilurile “suple”. Primul termen cuprinzind stiluri precum Shaolin Quan (Boxul din Shaolin) Hung Gar, Shuai Jiao, Hakka Quan, Yīng zhǎo pài, etc. Stilurile considerate suple in mod traditional sint Xing Yi Quan, Taiji Quan si Bagua Zhang. Evident ca intre aceste doua categorii exista si foarte multe sisteme ce combina intr-o proportie mai mare sau mai mica “suplul” cu “duritatea”. De altfel, aceasta distinctie este putin fortata si destul de moderna. O alta catalogare a stilurilor este dupa zona geografica unde au aparut, astfel avem stiluri de Nord si stiluri de Sud. Stilurile de Sud sunt caracterizate prin economie de miscare, pe cind cele din Nord sint mai “largi”.

Pentru cei interesati de o anumita traditie, le sugerez sa faca ceva cercetare in respectiva arie, deoarece fiecare sistem este o adevarata epopee . Fiecare stil are savoarea si istoria sa. Pentru noi, ceea ce ne intereseaza este practicarea si promovarea Taiji Quan si Jun Fun Kung Fu. Informatii despre aceste stiluri gasiti in capitolul dedicat fiecaruia dintre ele.