Balintawak Arnis (Eskrima) reprezintă o artă marțială filipineză dezvoltată de către Venancio Bacon în anii ’50 pentru a consolida și conserva natura originală a artei marțiale Arnis.
ORIGINI
Regiunile cunoscute sub numele Visayas (Centrul Filipinei) în particular insulele Cebu și Negros, sunt cunoscute drept “leagănul” artelor marțiale locale. În apropierea Insulei Mactan, căpetenia locală, Lapu Lapu, și oamenii săi au respins conchistadorii spanioli în 1521. Celebrul Ferdinand Magellan, navigatorul portughez care a condus expediția în numele regelui Spaniei, a plătit cu propria viață în bătălia de la Mactan. Se crede că oamenii căpeteniei Lapu Lapu erau înarmați cu sulițe, săbii și alte arme tradiționale, iar aceasta este prima referință cu privire la existența unui sistem marțial local antic.
Înainte de venirea spaniolilor, sistemele marțiale băștinașe au fost cel mai probabil o artă de război învățată de războinici pentru a fi folosită în conflictele dintre triburile din arhipelag. Fiecare trib și-a dezvoltat propria strategie de luptă bazată pe tipul de armă preferat și pe mediul de viață, încercînd să-și apere tehnicile și tacticile specifice. În această perioadă aceste sisteme ar putea fi clasificate drept o artă tribală de luptă.
În cele din urmă, spaniolii au cucerit Filipine, iar prin intermediul bisericii au reușit să convertească, mai cu forța mai cu vorba, o mare parte din populația locală. Această colonizare spaniolă a schimbat radical practica sistemelor marțiale.
În Mindanao (Sud-ul Filipinelor) populația băștinașă însă era de confesiune musulmană. Spaniolii creștini s-au trezit ca îi au ca dușmani pe musulmanii din Mindanao, cunoscuți sub numele de “Moros”. Spania a inițiat conflictul cu Moros încă din anii 1500, cînd în efortul lor de a subjuga Arhipelagul Filipinelor, a invadat teritoriile din Mindanao. Moros au o lungă istorie în rezistența armată împotriva Spaniei, Americii și Japoniei, ce se întinde pe o perioadă mai mare de 400 de ani. Chiar și astăzi această regiune este instabilă.
Una din ocupațiile de bază a populației moros era pirateria și traficul de sclavi. Astfel, aceștia prădau periodic zonele de coastă ale insulelor mai sus de Mindanao, respectiv Negros, Cebu, Camotes, etc, luînd cu ei sclavi ce erau vînduți chiar și în Jakarta. Pentru populația din aceste insule era un coșmar ce putea oricînd să se abată peste ei. Coloniștii spanioli au început să construiască turnuri de veghe, fortărețe și sisteme defensive care să-i ajute să se apere împotriva piraților Moros. Un rol foarte important în dezvoltarea artei marțiale Arnis (Eskrima) o are Guvernatorul General Sebastian Hurtado de Corcuera al cărui mandat s-a întins între anii 1635 și 1644. În toți acești ani a avut mai multe acțiuni remarcabile împotriva piraților. Era un luptător basc extrem de capabil, militar de carieră, un lider excepțional ce știa să-și motiveze oamenii, Sebastian de Corcuera și-a atras populația nativă convertită la creștinism din insulele cel mai adesea călcate de pirați, de partea sa. A format unități de armată ai căror membri erau nativi filipinezi și care erau instruiți în tehnicile de luptă specifice militarilor spanioli. Acest schimb de informații cu privire la tehnica de luptă a făcut ca nativii să-și combine tehnicile proprii cu elemente de luptă din sabia Spaniolă. Dacă privim cu atenție la tehnicile de luptă ce se pot regasi astăzi în Arnis constatăm că sînt similare cu multe tehnici de sabie spaniolă. Mai ales trebuie să fim atenți la însăși denumirile de Arnis și Eskrima ce sunt folosite pentru a desemna această artă marțială. Ambele cuvinte sunt de origine spaniolă. Arnis – vine din arnés cuvînt vechi spaniol care înseamă armură sau arme. Eskrima – este filipinizarea cuvîntului spaniol esgrima care înseamnă scrimă. Cît despre Kali, eu personal am avut surpriza să constat că în Filipine acest cuvînt nu este prea cunoscut, iar practicanții care totuși îl știu l-au învățat mai de grabă din USA. Această temă este momentan într-o dezbatere aprinsă între adepții termenului Kali și cei care studiază istoria reală a fenomenului. Nu îmi propun în acest articol să abordez tema, dar pe viitor am să revin la acest subiect. Pentru o intelegere mai bună a fenomenului recomand celor interesați, citirea cărții Cebuano Eskrima – Beyond the Myth de Ned Nepangue & Celestino Macachor. Am avut ocazia să discut conținutul acestei cărți cu mulți maestri din Filipine, inclusiv cu autorii.
ARNIS ÎN CEBU
Cea mai veche înregistrare a unei asociații de arte marțiale filipineze datează din 14 august 1920, anul în care Asociația Labangon Fencing (Labangon Fencing Association) a fost fondată de către Lorenzo Saavedra (1852? – 1944). Această prima formă de asociere era mai mult o adunare formată din mai mulți prieteni ce aveau ca interes comun artele marțiale. Antrenamentele erau conduse de membrii familiei Saavedra, respectiv Lorenzo, Teodoro și Federico Saavedras. Numele clubului se datorează faptului că maeștrii clubului locuiau în Labangon, un cartier din orașul Cebu. Interesant este de sesizat faptul ca s-a ales cuvîntul fencing (scrimă).
Lorenzo Saavedra este o figură marcantă în ceea ce privește artele marțiale filipineze. Foarte multe stiluri care au ajuns pînă în zilele noastre sunt conectate sub o formă sau alta cu el. Pe cînd avea 20 ani a fost trimis în pușcărie pe motiv că ar fi colaborat cu Katipunan ( organizație revoluționară din Filipine fondată în 1892 la Manila, al carui principal scop era obținerea independenței printr-o revoluție). In interiorul închisorii a avut ocazia să întîlnească un cetățean francez, al cărui nume nu s-a păstrat și cu care s-a înprietenit. În timp s-a dovedit că acesta era un maestru în lupta cu cuțitul și cu bastonul conform cu metodele franțuzești. Cît timp au stat în pușcărie, Lorenzo a învățat aceste metode de la maestrul francez. Aceasta ar putea fi o explicație de ce actualul Baraw Sugbo (Arnes Diablo), care își are originea tot în sistemul de luptă al familiei Saavedra, nu seamănă cu alte sisteme de luptă cu cuțitul din Filipine.
La inițiativa membrilor familiei Saavedra de a forma o organizație mai mare care să studieze și să reunescă mai multe sisteme de arte marțiale locale, apare în 11 Ianuarie 1932 Asociația Doce Pares. Printre membrii acestei organizații putem aminti nume celebre ale Arnis-ului: Lorenzo, Doring, Federico Saavedra, Eulogio Canete, Venancio Bacon (1912 – 1981), Filemon Canete, Vicente Atillo și Delfin Lopez (1917 – 1964).
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, datorită activitații de gherilă desfășurată de membrii familiei Saavedra, aceștia au fost vînați de trupele de ocupație japoneze și uciși, iar conducerea organizației Doce Pares a fost preluată de familia Canete și care o deține pînă în zilele noastre.
ANCIONG BACON (1912 – 1981)
Venacio “Anciong” Bacon reprezintă o figură legendară pentru Arnis/Eskrima şi unul dintre cei mai influenţi maeştri din istoria artelor marţiale din Filipine. Născut în Carcar Cebu pe 15 Octombrie 1912, acesta şi-a început pregătirea în 1920 în cadrul Clubului Labangon Fencing, învăţînd stilul Corto Linear de la Lorenzo Saavedra. Pe lângă Arnis, Bacon a studiat Box, Dumog și Ju Jutsu. O strînsă prietenie s-a legat între el și faimosul Doring Saavedra, nepotul lui Lorenzo. Doring este considerat cel mai feroce și abil luptător de Arnis al vremurilor sale. Se spune că în timpul ocupației japoneze ar fi tăiat mai mult de 100 de capete ale soldaților japonezi. Acest fapt i-a adus atît faima cît și moartea. Japonezii disperați de activitatea acestuia au pus un premiu uriaș pe capul acestuia, reușind să-l captureze și să-l execute în Școala Elementară Basak din orașul Cebu.
În anul 1933 s-a deschis Clubul Doce Pares, constituit din 3 Saavedra eskrimadors şi 9 din familia Canete. Alţi 12 membri au fost antrenaţi la scurt timp după aceasta, formîndu-se o echipă de 24 de membri. Bacon a fost unul dintre cei 24.
Stilul lui Bacon era o directă reflexie a tehnicilor învățate de la Lorenzo, dar totodată și a propriei sale constituții. Înalt de doar 1,61m şi avînd o greutate de doar 54 de kg, Bacon nu se putea baza pe forță sau mărime pentru aș învinge adversarii. Corto Linear învățat de la Lorenzo se pare că se potrivea perfect pentru Bacon, permițîndu-i acestuia să intre aproape de adversar și lovească din interiorul razei de acțiune a adversarului. Era renumit pentru viteză, precizie și abilitatea de aș dezechilibra adversarii, nepermițîndu-le să-l lovească. Metodele sale de predare erau de asemenea o reflexie a viziunii sale cu privire la luptă, dorind ca el și elevii săi să fie permanent pregătiți pentru o luptă brutală fără reguli și compromisuri. Erau vremuri foarte dure, iar luptele pe viață și moarte erau ceva la ordinea zilei. Vincente “Inting” Carin din Doce Pares a fost atacat de mai mulţi agresori, a fost grav rănit, însă a reuşit să îi rănească mortal pe doi dintre atacatori. Delfin Lopes a fost înjunghiat pe la spate în timp ce se afla în mulţime în Calamba Cemetarz. Venancio Bacon a fost prins într-o ambuscadă în întuneric în timp ce se îndrepta spre casa sa din Labangon, ucigîndu-și atacatorul în luptă.
În 1952, sătul de disputele politice din Clubul Doce Pares, Anciong Bacon a decis să părăsească clubul pentru aș deschide propriul club, alături de Vincente “Inting” Atillo, Delfin Lopez, Jesus Cui,“ Timor” Maranga, Lorenzo Gonzales, Isidro Bardilas, Andres Olaibar, şi alții. Noul club a început antrenamentul în curtea unui magazin de ceasuri deţinut de către unul dintre studenţii lui Venancio Bacon. Magazinul se afla pe o stradă laterală din Colon, numită Balintawak. Astfel numele clubului a fost Balintawak Self Defense Club.
Venancio Bacon moare în 1981 la 69 de ani, iar Balintawak Arnis este moștenirea lăsată de el acestei lumi. Printre elevii cei mai de seamă putem să enumerăm pe Teofilo Velez, Jose Villasin, Timoteo Maranga, Vicente Atillo, Jose Go și alții. O parte dintre elevii lui Teofilo Velez s-au antrenat de asemenea cu Bacon, printre care îi amintim pe Eduardo Velez, Bobby Taboada, Pecito Velez.
Denumirea de Balintawak are o profundă semnificație pentru poporul filipinez. 26 August 1896 este considerat momentul în care a început revoluția filipineză împotriva ocupanților spanioli. La acea dată, membrii Katipunan (organizație revoluționară) și-au declarat deschis dorința de a elibera de sub dominația spaniolă poporul filipinez. Acest eveniment a avut loc în suburbiile Manilei într-un loc ce era cunoscut sub numele de Balintawak. Acest eveniment istoric este cunoscut sub numele de Bocetul din Balintawak.
În România acest stil este predat în cadrul Clubului Martial de către Dragos Chiric, ce a studiat cu maestrului Oliver Gabato Mag-uyon și G.M. Eduardo (Eddie) Velez. Astfel în 18 Martie 2018 i se acordă nivelul de instructor și reprezentant al WOTBAG Balintawak în Romania.
Stilul Balintawak Arnis se caracterizează prin folosirea unui singur baston, în distantă medie și mică, fără însă să se limiteze doar la acesta. Alte arme sunt de asemenea folosite, precum cuțitul, bățul și cuțitul sau tehnicile de mână goală. Mișcările sunt precise, puternice, rapide și necesită un control perfect. Dincolo de a se axa preponderent pe baston, în Balintawak se folosesc lovituri de pumn, cot, genunchi, cuțit, dezechilibrari și alte metode neortodoxe de luptă. Balintawak nu este un sistem sportiv, fiind destinat luptei fără compromis, reguli și rețineri. Metodele de antrenament sunt adesea dureroase, iar aceasta face ca stilul să nu fie practicat la o scară largă.
