Martial Essence – reprezentanta a Inosanto Academy of Martial Arts

Cu mai mulți ani în urmă eu, am fost la un seminar cu Sifu/ Guro Daniel Inosanto în Germania. Un prieten ce locuia în Germania, de ceva vreme, mi-a spus că la acea vreme, anual avea loc un seminar undeva aproape de Frankfurt, respectiv în Speyer. Cum la acel moment practicam Wing Chun și FMA am spus că ar fi o ocazie foarte bună să-l întîlnesc pe omul care reușise să integreze aceste sisteme marțiale. M-am urcat în avion și în 4 ore eram la sala unde avea loc seminarul. Primul lucru care m-a impresionat a fost numărul extrem de mare al participanților. Erau undeva în jur de 300 de persoane. Seminarul nu era foarte ieftin (cel puțin pentru o persoană din Romania). Al doilea lucru pe care l-am remarcat a fost media de vîrstă a celor prezenți. Mă așteptam să găsesc foarte mulți tineri în primul rînd, iar acolo media era în jur de 40 de ani. Foarte mulți practicanți cu părul grizonat. Acest lucru spune ceva despre calitatea fenomentului. Erau oameni ce practicau de foarte mulți ani sub tutela lui Sifu Inosanto. Însăși organizatorul acestui seminar, dl. Udo Muller ce studiază sub tutela Academiei Inosanto încă din 1983, era trecut binișor de 50 de ani la acel moment. Sifu Inosanto îl avea ca asistent pe dl Joel Clark împreună cu care a susținut tot seminarul. Fiind un număr așa de mare de participanți nu s-a pus problema ca Sifu Inosanto să poată să treacă pe la fiecare practicant. Se forma un cerc de jur împrejurul lor, cu primele rînduri stînd jos, pentru ca toată lumea să poată vede. Sifu Inosanto explica o tehnică cu 3-4 varninate apoi practicanții se răspîdeau în toată sala practicînd fiecare ceea ce a înțeles. Printre multele tehnici arătate în timpul acestui seminar, Sifu Inosanto povestea multe lucruri ce aveau legătură fie cu tehnicile în sine, fie cu originea artelor marțiale din care acestea proveneau. Tenatica seminarului a fost compusă din 3 capitole distincte, respectiv Jeet Kune Do, Filipino Martial Arts și ceva elemente de Sialt. Din acel moment am participat la toate seminariile susținute de Shifu Inosanto în Europa.

2015 Speyer, Germania

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost partea de Jeet Kune Do. Shifu Inosanto a pornit de la ceea ce Bruce Lee a predat între anii 1964 și 1972, fără să se limiteze la acest curriculum. În decursul anilor, intrînd în contact cu alte sisteme marțiale, Shifu Inosanto a preluat toate elementele ce s-au dovedit utile pentru a ține pasul cu schimbările tehnico tactice ce au apărut în ultimii ani. Trebuie să recunoaștem că apariția MMA a schimbat într-o măsură majoră repertoriul tehnic al celor interesați de un sistem de luptă care să facă față situațiilor complexe ce pot să apară într-o confruntare stradală. Multe voci au spus că Shifu Inosanto s-a depărtat de ceea ce Bruce Lee a predat. Eu cred că de fapt nu s-a depărtat, ci a aplicat ceea ce de fapt Bruce Lee a spus foarte clar: “Absorb what is useful. Reject what is useless. Add what is essentially your own.” Cînd vorbim despre luptă, trebuie să vorbim despre eficiență, nu despre tradiție. Tradiția este importantă, să știm care ne sînt rădăcinile, înaintașii, dar nu este mai importantă decît rezultatul luptei. Fiecare fondator de sistem de fapt asta a intenționat să facă, un nou sistem marțial adaptat cerințelor vremurilor sale. Iar Shifu Inosanto a înțeles perfect acest lucru. În Academia de Arte Martiale Inosanto nu se predă doar Jeet Kune Do sau Arnis. Erik Pauson, multiplu campion de Shooto Wrestling predă acest sistem mixt de arte marțiale în cadrul academiei. Jean Jacques Machado predă Brazilian Ju Jutsu. Și acestea sînt doar trei exemple. Shifu Inosanto a fost un promotor al tuturor experților pe care i-a întîlnit. Îmi aduc aminte că în timpul unui seminar, atunci cînd se preda secțiunea de Trapping Hands din JKD acesta a spus : “If you are interested in Trapping Hands, I recommend you go to Sifu Francis Fong. He is much better than me at Traping Hands!“! Cîți maeștri care țineau un seminar în fața a peste 200 de oameni ați auzit spunînd așa ceva?! Să spună despre un alt maestru că este mult mai bun decît el! Shifu Inosanto este un exemplu de modestie.

Autorul împreună cu Shifu Dan Inosanto 2018 Roma.

După mai multe seminarii cu Shifu Inosanto la care am participat, m-am hotărît să fac un pas mai departe în acest organizație. Astfel, în timpul seminarului de instructori de la Roma din Februarie 2017 am susținut testul pentru instructori în fața lui Shifu Inosanto. Testul a constat în trei capitole distincte, respectiv Jun Fan Kick Boxing, Jun Fan Trapping Hands și Filipino Martial Arts. 16 ore de seminar pentru instructori, 10 ore de seminar public, apoi a venit evaluarea. Mulțumită anilor de arte marțiale pe care îi aveam în spate și a faptului că m-am pregătit intens pentru acea evaluare am reușit să trec cu bine examenul. Două luni mai tîrziu am primit diplomele de Instructor în Jun Fan Gong Fu / Jeet Kune Do și Filipino Martial Arts de la Academia de Arte Martiale Inosanto – Inosanto International Martial Art Instructor Association. A fi certificat de Shifu Inosanto este o onoare dar și o obligație. Este precum o promisiune că vei face toate eforturile necesare pentru a duce mai departe aceste învățături și aceste principii. Pînă la urmă Jeet Kune Do nu este un stil de arte marțiale. Este mai degrabă o filosofie a acestora. Filosofie ce a fost promovată inițial de nimeni altul decît Bruce Lee.

Februarie 2019, Roma – Grupul de practicanți din Asociatia Martial Essence împreună cu Shifu / Guro Inosanto


Zhu Bao Zhen

Maestrul Zhu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și titrați maeștrei de Bagua Zhang de la Beijing. Nascut in 13 iulie 1933 in localitatea Dingxing de linga Tienjin in Nordul Chinei, maestrul Zhu incepe inca din copilarie practica arteleor martiale cu Boxul de la Shaolin. In 1955 se muta la Beijing, unde pe lîngă studierea boxului de la Shaolin începe si studiul Xing Yi Quan-ului. Însa adevarata inițiere o are in 1955 cînd are ocazia să devina elevul renumitului maestru Liu Zhen Lin. Maestrul Liu era un renumit maestru de Bagua Zhang ce avusese ocazia sa studieze acest stil direct de la elevii maestrului Dong Hai Chuan (fondatorul sistemului), ce preda la Universitatea Populară din Beijing . Zhu învață de la maestrul Liu stilurile Ma, Cheng, Yin si Liang de Bagua Zhang. Ramîne alatrui de acesta sau pîna in 1968 cînd moare. Dupa aceasta el învață timp de încă 10 ani stilul Yin de Ba Gua de la He Zhong Qi și He Zhong Xiang, toti fiind nepoti ai lui Yin Fu, de pe linia lui He Jin Kui (ginerele lui Yin Fu), care predau Xiaojia Zhang Fa (forma mica a metodelor de palma). Astfel Maestru Zhu Bao Zhen a invatat doua versiuni de Bagua Yin Shi, atit forma mare care era predata de Liu Zhen Lin care o invatase de laLiu Yang Qing (elev al lui Yin Fu), cît si forma mica venita de pe linia lui He Jin Kui.

Timp de 5 ani, între 1959 și 1964 maestrul Zhu participă la diverse competiții de Wushu reușind să ocupe un loc pe podium de cele mai multe ori. Din 1969 își începe cariera pedagogică, predînd Wushu în diverse instituții din Beijing și în privat pînă la sfîrșitul vieți sale.

În Dec. 1990, la invitația Federației Romane de Arte Marțiale (Actualmente Federația Română de Wushu Kungfu) maestrul Zhu vine în Romania pentru două luni de zile să predea Bagua Zhang. Este practic primul maestru de Bagua Zhang care vizitează Romania în scopul de a promova această artă marțială.

Dragos Chiric împreună cu Shifu Zhu Bao Zhen / 2003, Beijing

Am avut ocazia să mă antrenez cu maestrul Zhu Bao Zhen începînd cu anul 2003, cînd am călătorit pentru prima dată la Beijing. Am învățat de la dumnelui cele 8 palme dure din stilul lui Yin Fu și Wu Xing Quan din Xing Yi Quan. Metoda maestrului Yin Fu se bazeaza foarte mult pe împlîntarea palmei, aducind aminte de tehnicile de la Shaolin in care maestrul Yin Fu era foarte experimentat înainte de al cunoaște pe Dong Hai Chuan. Cele 8 forme dure ale maestrului Yin Fu sînt o sinteza făcută de acesta din tot bagajul tehnic din Bagua în ideea de a face cîteva forme scurte si foarte realiste pentru lupta reala. Fiecare forma contine cel putin un atac de picior iar unele dintra aceste merg pina la 3-4 tehnici de picior. Este cunoscut faptul ca fiecare din elevii lui Dong Hai Chua era maesrii de alte arte martiale inainte de a se apuca sa studieze Ba Gua cu fondatorul sistemului. Acesta este motivul pentru care fiecare varianta de Ba Gua actuala are o anumita caracteristica. Stilul Yin pe linia lui He Jin Kui se caracterizează prin mișcări percutante executate într-o manieră explozivă combinate cu foarte multe tehnici de picior.

Maestrul Zhu Bao Zhen a publicat o amplă lucrare despre Bagua Zhang. Materialul constă în patru volume, însumînd peste 1600 de pagini, în care își expune viziunea despre Bagua Zhang. În afară de acestea, a mai publicat un set de 8 materiale video pentru a face cît mai ușoară transmiterea artei generațiilor ulterioare.

Wang Mao Zhai – un maestru autentic!

Wang Mao Zhai

Wang Mao Zhai (1862 – 1940), era din satul Dawuguan,  Chengguoxiang regiunea Yexian, acum cunoscut sub numele de Laizhou (EX), din provincia Shandong.  Când era tânăr, a plecat la Beijing, am lucrat și am învățat afaceri într-o companie de materiale de construcții.  Mai târziu și-a deschis propriul magazin cu materiale de construcții în zona Beijingului

 Cînd era tînăr, Wang Mao Zhai era un om puternic și a învățat câteva stiluri “externe” de Kung Fu. Ulterior l-a cunoscut pe Wu Quan You (elev al lui Yang Lu Chan și fondatorul stilului Wu), studiind Taiji Quan cu acesta.  Se spune că Wang Mao Zhai a fost printre primii 3 elevi interni ai lui Wu Quan You.  

 Cînd Wu Quan Yun a trecut în neființă, ca discipoli interni, Wang Mao Zhai și Wu Jian Quan au rămas să predea în continuare Taiji Quan. Ulterior, în 1928 Wu Jien Quan s-a mutat în Shanghai unde a predat Taiji Quan în celebra Academie de Kung fu numită Jing Wu, iar  Wang Maozhai a rămas la Beijing unde a predat în continuare stilul Wu de Taiji Quan. Așa a apărut expresia “În Sud Wu, în Nord Wang”

Taiji Quan în Taimiao

În 1930 Wang a pus bazele asociației de taiji quan intitulată Beiping Taimiao Taijiquan (北平太庙太极拳研究会). Taimiao era templul în care familia imperială făcea ceremonii în memoria  strămoșilor lor. Ulterior a  devenit un parc public după fondarea primei Republicii. Acest loc de practică a devenit extrem de celebru, iar numărul practicanților depășea adesea 100 de persoane. Aceasta a fost cea mai mare organizație Taijiquan din Nordul Chinei la acea vreme.

Unul din principalii discipoli al lui Wang Mao Zhai, Yang Yuting, preda în majoritatea orelor publice, iar Wang a predat studenților mai avansați. Wang a devenit foarte faimos în acea perioadă. Mulți oameni au învățat alături de el și mulți oameni au venit să-l provoace. Wang, nu au pierdut niciodată o luptă. 

Wang Mao Zhai a fost o persoană foarte modestă, cinstită și extrem de loială. El și-a respectat foarte mult maestrul și i-a ajutat familia acestuia ori de cîte ori se confruntau cu momente dificile. Prestigiu lui Wang Mao Zhai a ajuns atît de mare încât mulți din comunitatea practicanților de artă marțiale, inclusiv discipolii săi, au sugerat că ar fi normal și natural ca maestrul Wang să iasă din grupul Wu pentru a-și forma propriul grup. La aceasta, el a răspuns întotdeauna „Niciodată nu aș face asta. Profesorul meu Quan You și fratele meu în Kung Fu, Wu Jien Quan predau Taiji Quan ca și principală activitate profesională, pe cînd eu am propria mea afacere. Dacă ar fi să promovăm pe cineva, ar trebui să fie familia Wu”. Se știa că este extrem de răbdător cu studenții săi și nu era conservator în predarea. Din anii 1920, în special în anii 1930, a fost cel mai faimos maestru Taijiquan din Nordul Chinei.

Wang Maozhai practicînd Tui Shou

Wang Maozhai s-a stins din viață în 1940. Deși avea 78 de ani cînd a murit se spune că a murit mult mai devreme decât ar fi trebuit, iar motivul real a fost pierderea bruscă a fiului său preferat într-un accident. Tragedia i-a provocat albirea completă a părul și bărbii în doar câteva zile.Wang Maozhai avea mulți discipoli interni. Majoritatea se află în Beijing și în nordul Chinei. Unii se află în zona satului său natal. Unii dintre discipolii celebri elevi sînt Peng Guangyi (彭广义), Peng Renxuan(彭仁轩), Zhao Tiean (赵铁庵), Yang Yuting (杨禹廷), Liu Guangdou (刘光斗) etc. Yang Yuting este cel mai cunoscut în comunitatea practicanților de arte marțiale.

Taiji Quan – încet sau rapid?!

După cum se știe, astăzi Taiji Quan este asociat cu o formă de mișcare lentă, continuă al cărui principal scop este cel curativ, fie de menținere a sănătății fizice și psihice, fie de recuperare. Însă, după cum istoria ne-o spune, înainte de promovarea masivă a Taiji Quan-ului ca și metodă curativă, acesta era un stil de luptă ce își are origine în casta militarilor din timpul dinastiei Ming, respectiv Chen Wang Ting (1597-1664) comandantul garnizoanei Provinciei Wen. Ulterior alte nume celebre din cadrul practicanților de Taiji Quan sînt asociate cu armata. De exemplu Yang Lu Chan, fondatorul stilului Yang, datorită abilităților sale de lupta și a unor circumstanțe favorabile, Yang Luchan a devenit instructor de arte marțiale al gărzii imperiale. Aceasta poziție era rezervată doar celor mai puternici luptători din China. Apoi îl avem pe Wu Quan Yu. Acesta a fost unul dintre numeroșii elevi pe care Yang Lu Chan i-a avut ca și instructor militar. Quan Yu, era un tînăr ofițer al gărzii imperiale ce s-a distins ca fiind cel mai bun elev al lui Yang Luchan din respectivă perioadă. Un alt nume important a fost Yang Ban Huo, fiul lui Yang Lu Chan, la rîndul său instructor la gărzilor imperiale. Apoi îl avem pe Wu Jien Quan, fiul lui Wu Quan Yu și fondator al stilului Wu de Taiji Quan. Și el a fost ofițer al gărzii, iar apoi instructor de arte marțiale al Corpului 12 de Gărzi de Corp a Președintelui noii Republici Chineze. De ce spun toate aceste lucruri? Pentru a înțelege cititorul că Taiji Quan a fost în primul rînd o metodă militară de luptă corp la corp și nu o metodă de elevare spirituală sau de menținere recuperare a sănătății fizice și psihice, așa cum ne este astăzi prezentat. 

De ună seară citeam o carte despre Taiji Quan, mai exact cartea intitulată Wu Style Taichichuan Push Hands (Tuishou)  avîndu-i ca autori pe Ma Yue Liang (Ma Yueh-liang) & Zee Wen. Pentru a înțelege de ce este demn de încredere ceea ce scriu acești autori în respectivul material, am să fac o scurtă prezentare a domnului Ma Yue Liang.

Ma Yue Liang (1 August 1901 – 13 Martie 1998) a fost unul dintre cei mai importanți discipoli al lui Wu Jian Quan, fondatorul stilului Wu (Manchurian) de Taiji Quan. Am să mă rezum să spun a fost de etnie manciuriană și soțul lui Wu Ying Hua (1907-1997), fiica lui Wu Jian Quan. Putem astfel spune că era “în familie”. Deși a studiat în copilărie mai multe stiluri de Kung Fu (Shaolin Quan, Three Emperors Pao Chui, Bagua Zhang, Tongbei Quan), după ce-l întîlnește pe Wu Jian Quan (aproximativ în 1919) se rezumă doar la Wu Taiji Quan, stil ce îl practică cu fondatorul pînă la moartea celui din urmă în 1942. Din punct de vedere profesional, dl Ma a fost doctor hematolog, fiind absolvent al Facultății de Medicină din Beijing, profesînd pînă ce s-a retras din activitate. Deci, putem concluziona că era o persoană educată atît în sistemul educațional tradițional chinezesc, cît și în cel occidental. După ce Revoluția Culturală a încetat, Ma Yue Liang și Wu Ying Hua au făcut eforturi susținute pentru promovarea stilului Wu de  Taiji Quan. Dl. Ma a fost numit ca fiind unul dintre cei mai importanți 100 de artiști marțiali din China. Singur sau împreună cu alți autori a publicat mai multe cărți în dorința de a promova un Taiji Quan de calitate. În Decembrie 1982 a avut loc la Beijing o întîlnire de promovare a artelor marțiale tradiționale din China. La această întîlnire au participat și Ma Yue Liang împreună cu soția sa, Wu Ying Hua. Doamna Wu a demonstrat cu această ocazie forma lentă și lungă, iar domnul Ma a demonstrat public pentru prima dată forma rapidă și scurtă din Wu Taiji Quan. Această formă era rezervat doar elevilor interni ai stilului. Ulterior acestui eveniment, în 1983 fata adoptivă, Shi Mei Lin a prezentat forma rapidă în cadrul competiției “All China Traditional Martial Arts”. 

În cartea mai sus menționată, printre nenumăratele lucruri extrem de valoroase expuse găsim un lucru extrem de important. Ni se vorbește despre forma rapidă și despre forma lentă din Taiji Quan astfel: “Both the fast form and slow forms of Taichi-chuan were taken from Yang Lu-chan and have been passed on by the Yang family and bu Wu Chian-chuan (pinin: Wu Jian Quan). Master Ma witnessed the performance on the fast form by Yang Shao-hou, son of Yang Ban-kou, a few decades ago. Ma said the fast form played by Yang family and the Wu family were basically the same”

Maestrul Ma Yue Liang demonstrînd forma rapidă din Wu Taiji Quan.

Cei interesați de fenomen, în mare lor majoritate știu că stilul Chen de Taiji Quan are o metoda lentă de exersare a rutinei și una rapidă, intitulată Bao Chui (炮捶). Dar mai puțini știu că și stilurile Yang și Wu de Taiji Quan au o formă rapidă de exersare. Cu toate acestea nu este o mare descoperire acest fapt. Este oarecum normal ca acest sisteme să conțină o formă, rutină de exersare mai apropiată de viteza “normală” de luptă. Totuși, ceva mult mai important găsim printre rîndurile cărții: “The fast form is not a variation of the slow Taichichuan (pinin: Taiji Quan) style. The latter was derived from the fast form by those ancient masters for its health effect and to make it popular. For this purpose it was further revised by Yang Cheng-fu and Wu Chian-chuan in the beginning of this century (sec. 20 e.n.) in Peiking (pinin: Beijing)”. Trebui să spun că prima ediție a acestei cărți este în anul 1986, apoi republicată în 1990, 1995, 2006. Practic primele 3 ediții ale cărții au fost publicate în timpul vieții autorului Ma Yue Liang. Nu poate fi vorba de o greșeală. Personal cred că dacă o astfel de informație este publicată într-o lucrare sub semnătura maestrului Ma Yue Liang, atunci șansele ca ea să fie reală sînt de 99%. 

Evident că există persoane ce au să combată acest fapt, cum că de fapt în stilul Chen există forma intitulată 老架; Lǎo jia (forma veche) și  新架; Xin jia (forma noă). Pentru a infirma această idee pe scurt, am să spun că atît Lǎo jia cît și Xin jia din Chen Taiji Quan conțin două rutine, respectiv Yi Lu (一路 Prima cale) și Er Lu (二路 A doua cale), cunoscută și ca Bao Chui. Nu cum că de fapt Lao Jia este lent și vechi iar Xin Jia ar fi nou și rapid. Am să las acest subiect acum și mă voi întoarce la mențiunea cum că de fapt forma rapidă a fost cea dintîi. 

Într-o societate extrem de veche ce a fost marcată de nenumărate războaie și conflicte, atît interne cît și externe, raționamentul existenței și exersării a unui tip de mișcare ce produce efecte după un timp extrem de lung, nu are nici o logică. Este un nonsens. Sistemele militare au ca scop să instruiască militari cît mai repede pentru a fi apți de luptă, nu să mediteze la nemurirea sufletului și la energia ancestrală ce trece din vîrful degetului mic de la piciorul drept la degetul mare de la mîna stîngă. Aceste lucruri nu au nici un sens și scop pentru un militar. Și nici pentru cei cel pregătesc. Deoarece se știe că dincolo de orice război sînt bani. Instruirea unui militar pe o perioadă lungă de timp înainte de a fi “ready for combat” este o pierdere inutilă bani, în primul rînd. Iar dacă o castă, precum cea a militarilor profesionisti, atît din timpul dinastiei Ming cît și din dinastia Qing au folosit Taiji Quan ca și metodă de instruire pentru lupta corp la corp, înseamnă că sistemul era unul viabil să producă rapid luptători. Și acest fapt presupune să exersezi cît mai aproape de cum urmează să lupți. Dacă te miști lent și meditativ în timpul orelor de antrenament ai șanse foarte mari ca într-un conflict să sfîrșești prin a fi o victimă, eventuală sănătoasă și foarte elevată spiritual. Dar tot victimă. Din acest motiv pare absolut logic ca forma rapidă de fapt să fie baza instruirii marțiale, iar forma lentă să aibă alte scopuri decît cele marțiale. Dar poate cel mai clar lucru spus pe această temă este tocmai citatul de mai sus: ““The fast form is not a variation of the slow Taichichuan (pinin: Taiji Quan) style. The latter was derived from the fast form by those ancient masters for its health effect and to make it popular. For this purpose it was further revised by Yang Cheng-fu and Wu Chian-chuan in the beginning of this century (sec. 20 e.n.) in Peiking (pinin: Beijing)”. 

Dincolo de toate aceste dezbateri pe teme istorice, cred că cel mai important lucru este să folosim, vorba englezului, “common sense”. Dar nu în ideea de a fi politicos, ci în ideea de a analiza cu luciditate, raționament și scepticism. Chiar dacă este scris în cartea X sau Y asta nu înseamnă că este 100% adevărat. Cărțile sînt scrie de oamni, iar oamenii, voit sau nu, fac greșeli. În artele marțiale de contact există o expresie care este revelatoare pentru noi: “cum te antrenezi, așa te bați”. Evident că există tot felul de metode a dezvolta atribute ce ne sînt folositoare în luptă, precum flotările. Dar în majoritatea stilurilor de contact antrenamentul de luptă, fie chiar și “shadow boxing” se face la o viteză medie spre rapidă. Lucrul lent se folosește desigur, doar pentru perfecționarea mișcării, pentru îmbunătățirea simțului proprioceptiv. Nu pentru lupta efectivă. Poate fi folosit în perioada de inițiere și poate chiar și în fundamentare, dar nu în antrenamentul pentru competiție, respectiv luptă. Din toate aceste motive, personal cred că forma lentă este un exercițiu de Nei Gung și nu are ca scop pregătirea pentru luptă, pe cînd forma rapidă a păstrat în ea acele elemente tehnice ce sînt exersate într-o manieră cît mai aproape de ceea ce ar însemna lupta.

Recomand cartea Wu Style Taichichuan Push Hands (Tuishou) tuturor celor interesați cu adevărat de Taiji Quan ca și Artă Marțială. Sînt sigur că o să găsiți lucruri extrem de valoroase în ea.  

Daitō Ryū – II

Aiki Ju Jutsu – Versiunea I. Varianta oficială a școlii Daitō Ryū

Continuare la Daitō Ryū – I

Dacă în cazul școlilor de sabie pe care Sokaku le-a urmat, lucrurile sunt ușor de urmărit, în cazul tehnicilor de Aiki Ju Jutsu lucrurile sunt extrem de ambigue.

Conform cu documentele școlii Daitō Ryū, această școală își are originea în secolul X e.n. Totul ar începe chiar și mai înainte de acest moment. În cronica Kojiki apare termenul “tegoi” [Când Takeminakata no Kami a prins mâna lui Tekemikazuchi no Kami aceasta s-a transformat într-o coloană de gheață, apoi într-o lamă de sabie și pe urmă a devenit neajutorată ….. ]. Această frază se creditează ca fiind o referire la tegoi și la primele forme de Sumo. Apoi, în timpul împăratului Seiwa, coordonarea concursurilor de Sumo de la curte a fost mutată la Afaceri Militare fiind contolată de războinici profesioniști. De atunci Sumo a facut parte din tehnicile marțiale ce se predau samurailor. Astfel tehnicile de luptă fără arme s-au dezvoltat continu și erau parte a repertoriului tehnic militar ce se preda la curte. 

În sec. XI Shogunul Minamoto Yoriyoshi se ocupă ca această artă să bine însușită de al treilea fiu al să, Shinra Saburo Minamoto Yoshimitsu (新羅 三郎 源 義光, 1045 – November 25, 1127). Familia Minamoto avea o puternică tradiție militară ce a dominat secole scena politică a Japoniei. Minamoto Yoshimitsu împreună cu fratele său Yoshiie se spune că au contribuit enorm la dezvoltarea artei Aiki Ju Jutsu prin introducerea elementelor de luptă cu sabia și prin studiul anatomic făcut pe cadavrele soldaților căzuți în luptă pentru a înțelege antomia corpului uman în corelație cu tenicile de luptă. 

Se spune că Yoshimitsu a dat numele Daitō Ryū școlii pe care a pus-o la punc ca urmare a acestor studii. Însă nu avem documente scris la acea vreme care sa facă referire la acest fapt. Datorită faptului că Yoshimitsu a locuit în copilărie într-un complex de case numit Daitō din Provincia Omi1. Yoshimitsu este descris in istoria Japonie ca fiind un luptător iscusit ce cunoștea kyu jutsu, ken jutsu și yari jutsu. După terminarea războiului Gosannen (後三年合戦) din 1083-1087 Yoshimitsu primește pentru meritele sale provincia Kai unde se mută împreună cu toată familia sa. Acesta transmite cunoștintele sale marțiale în înteriorul familiei ca o tradiție secretă hikaden (秘家伝). Ulterior fiul acestuia Minamoto no Yoshikiyo (源 義清, 1075-1149) adoptă numele de Takeda Yoshikiyo. Takeda Shingen (武田 信玄 1 December 1521 – 13 May 1573) fiind un urmaș direct al acestei familii. 

După moartea bruscă a lui Takeda Shingen, fiu acestuia, Takeda Katsuyori (武田 勝頼, 1546 – 3 Aprilie 1582) nu a reușit să se dovedească la fel de abil general precum tatăl său și a început să piarda luptele împotriva armatelor reunite ale lui Oda Nobunaga și Tokugawa Ieyasu. În 1574 Takeda Kunitsugu ajunge în Aizu unde este primit cu multă căldură de Moriuji Ashina (1521 – 1580) stăpân al acestei provincii la acel moment. Urmași lui Takeda Kunitsgu devin preoși Shinto în această regiune. Ulterior această regiune devine propietate a lui Hoshina Masayuki care, după cum spuneam și înainte era un împătimit practicant al artelor marțiale. Acesta stabilește ca Ono Ha Itto Ryū Ken Jutsu și arta marțială a familiei Takeda, numită la acele vremuri Oshiki Uchi să fie transmise în interiorul clanului ofițerilor de grad înalt. 

Arta marțială este transmisă din generație în generație până la Takeda Soemon (1758 – 1853) care este bunicul lui Sokaku. Acesta are doi elevi pe care-i învață Oshiki Uchi, fiul său Takeda Sokichi și Saigo Tanomo. De la aceștia, arta trece la Takeda Sokaku care este prima persoană ce deschide publicului larg această tehnică.  

Lipsa dovezilor scrise este cea mai mare problemă în acest versiune. De aceea oricare ipoteză iese la suprafață, singurul fundament pe care-l are este transmisa orală. Cert este că înainte de Sokaku nu avem informații scrise cu privire la DaitōRyū și nici ce ar conține această școală. Toate documentele școlii, makimono, densho, etc, sunt din epoca Meiji. Chiar și termenii aiki ju jutsu, aiki jutsu nu apar în documente dinainte de Edo. Termenul oshiki uchi (御式内) este și el la fel de vag referindu-se la stilul frumos, ceremonios de conduită din interiorul castelului. Dar acest termen este ambigu, putând însemna și modul în care cei ce erau în interiorul castelului trebuiau să se poarte, să mearga, să salute, etc. Nu face nici o referire la bu jutsu.

Cert este că Sokaku a studiat încă din copilărie tehnicile de Sumo și Yari ale tatălui său iar din 1876 studiază arta războiului și cu cu Saigo Tanomo. Dicolo de aceasta totul este doar transmisie orală. 

Aiki Ju Jutsu – Versiunea II.

În 1871 la doar 12 ani Sokaku începe studiul Ono Ha Itto Ryū, iar în 1877 primește certificatul de Menkyo Kaiden la doar 18 ani. În 1873 începe studiul în paralel al școlii Jiki Shinkage Ryū cu Kenkichi Sakakibara. Tată său era un mare expert de Sumo și So Jutsu Hozoin Ryū Takada Ha. În 1876 este trimis la Saigo Tanomo pentru a fi pregatit să devină preot Shinto și studiază cu acesta arte marțiale. Este cunoscut faptul că Saigo era un renumit expert al școlii Mizoguchi Ha Itto Ryū și studiase arta familie Takeda cu Soemon Takeda fiind conducătorul militar al armatei din Aizu în războiul Boshin. De la acesta primește în 12 Mai 1898 un poem prin care acesta îi conferă certificare că a fost inițiat în toate secretele artelor marțiale specifice familiei Takeda. 

În timp ce Sokaku studia Jiki Shingake Ryū sub tutela lui Kenkichi, peste drum de Dojo-ul acestuia era și un dojo de Kiraku Ryū Ju Jutsu. Kenkichi, pentru a revitaliza artele marțiale ce se aflau într-un declin serios după evenimentele din 1867 – 1869, a organizat periodic demonstrații de bu jutsu în zona în care activa cunoscute sub numele de gekiken kai3 (撃剣会). Sokaku care deja era expert în Sumo, Ken Jutsu și So Jutsu era un avid spectaror al acestor întruniri. Posibil ca Sokaku să se fi “inspirat” destul de mult și din școala Kiraku Ryū deoarece multe tehnici din Daitō Ryū sunt “prea” asemănătoare cu cele din Kiraku Ryū. 

Practicanți de Kiraku Ryu în timpul demonstrației de arte marțiale de la templul Meiji Jingu, Tokyo 2012

Este foarte posibil ca Sokaku să fie autorul actualei forme de luptă ce a facut-o cunoscută publicului larg. Fiind un geniu al artelor marțiale nu i-a fost deloc greu să “fure” tehnici de pretutindeni de unde le vedea, să le adapteze conform cu viziunea sa și ulterior să le predea ca o școală și tehnică “veche”. Adesea Sokaku spunea elevilor săi că trebuie să “fure” tehnica văzând-o doar. Ulterior anumiți elevi apropiați ai lui Takeda foloseau aceiași expresie, printre care cel mai cunoscut este Hisa Takuma.

Un alt fapt trebuie menționat aici. Saigo Tanomo a înfiat cu băiat ce este cunoscut în istoria artelor marțiale ca Saigo Shiro (1866 – 1922) celebru în lumea Judo-ului, fiind cunoscut ca unul dintre stâlpii de susținere ai Kodokan Judo. Deși nu este cunoscut când ar fi studiat cu Jigoro Kano, fondatorul Judo-ului modern, Shiro Saigo s-a distins în luptele pe care Kodokan Judo le-a avut cu alte școli de arte marțiale. Tehnicile folosite de acesta în aceste lupte nu se regăseau la acel moment în repertoriul tehnic al Judo-ului. Este cunoscut faptul că Shiro Saigo înainte să devină adept al Kodokan Judo a studiat cu tatăl său adoptiv o formă de luptă fără arme ce se dezvoltase din vechiul Sumo pe care cel din urmă o învățase în interiorul clanului Aizu. Ulterior s-a aflat că tatăl natural al lui Shiro era chiar Tanomo. Este clar că Shiro Saigo și Takeda Sokaku au studiat aceiași formă de luptă cu Saigo Tanomo, pe care acesta o învățase de la Takeda Soemon. Însă nimeni înainte de Takeda Sokaku nu a denumit în scris această forma ca fiind  Daitō Ryū Aiki Ju Jutsu sau chiar Oshiki Uchi. 

Sumo – posibila origine a aiki ju jutsu ?

Sumo de astăzi a păstrat foarte puțin din repertoriul tehnic de dinainte de restaurația Meiji și cu atât mai puțin din cel de dinainte de epoca Edo (1603 – 1867). 

Originea Sumo-ului se pierde în negura istoriei și pare a fi la fel de veche precum cea a poporului japonez în sine. În cronica Kojiki apar primele referiri la Sumo atunci când autorul relatează că supremația poporului Japonez în arhipelagul Nipon s-a realizat când zeul Takemikazuchi a câștigat o luptă de Sumo împotriva zeului Takeminakata. Acesta dintâi a luat în stăpânire Japonia și a fondat familia imperială a căror descendenți au reușit să ajungă până în zilele noastre. Cum nu avem dovezi scrise mai înainte de Kojiki nu putem sti cu certitudine care este data exactă de apariție a acestei forme de luptă. Picturile murale vechi ne spun că această formă de luptă este de naură rituală și a fost practicată pe teritoriul Japoniei încă de la fondarea poporului japonez având rolul de a determina Zeii să acorde recolde bogate și prosperitate. 

Inițial Sumo era extrem de violent fiind permise lovituri (atemi) cu brațele și picioarele, luxațiile și orice formă de aruncarea a adversalului la pământ. În Nihon Shoki apare o însemnare din care aflăm că împăratul Suinin (sec I e.n.) ia cerut lui Nomi no Sukune să-l învingă pe Taima no Kehaya din Nara. După câteva momente de luptă Sukune reușește să-i aplice adversarului o puternică lovitură de picior în plex care a reușit să-l omoare. Astfel Sukune a fost declarat victorios și este considerat și astăzi ca părintele Sumo-ului. 

Există mai multe dovezi scrise care vorbesc despre lupte de Sumo ce au avut loc în prezența împăratului, cunoscute sub numele de Tanran Zumo. În 642 e.n. curtea imperioală organizează un turneu de Sumo cu ocazia unei vizite din partea curții Paekche din Koreea. Împăratul Shomu (724-749) organiza concursuri de Sumo cu ocazia festivalului Seichie.

Cel mai important aspect pentru noi este activitaea sumotori-lor în timpul shogun-atului Kamakura. Sumo devine practică marțială a clasei războinice, Samuraii. Shogunul Minamoto Yoritomo (1148-1199) este cunoscut ca un mare admirator al antrenamentelor de Sumo ce se desfășurau la Tsuruoka Hachimangu Jingu asistând la foarte multe demonstrații și încurajând practica acestei discipline. Doar cu două genarții înainte de acesta,  Minamoto Yoshimitsu făcea studii serioase de anatomie pentru a adapta tehnicile de Sumo la cerințele marțiale din respectiva vreme. 

Aici trebui menționat că termenul SUMO (相撲) își are origine în China imperială. Înainte de fondarea republicii Chineze, arta marțilă Shuai Jiao (摔跤) se numea Xiang Pu (相撲), termen care se traduce prin atac reciproc. Constatăm astfel că scrierea pentru Sumo și Xiang Pu este identică (相撲).

În această perspectivă începe să apară ipoteza că la baza tehnicilor cunoscute astăzi ca Daitō Ryū și Takeda Ryū Aiki Ju Jutsu să fi stat această formă marțială de Sumo. Să nu uităm că tatăl lui Sokaku, sumotorul Takeda Sokichi era un profesionist în Sumo având al doilea grad în Sumo, Ozeki imediat după titlul de mare campion Yokozuna. Sumo este strâns legat de Shinto fiind după cum spuneam mai sus, la origine o forma de ritual agrar Shintoist. Astfel înțelegem și faptul că familia Takeda din Aizu au fost kanbe – cei ce deservesc altarele Shinto. 

La nivel tehnic există asemănari serioase și astăzi între tehncile de Sumo și alte arte marțiale. De exemplu o tehncă des întâlnită în Sumo ce se numește kata sukashi este identică cu tehnca kaiten nage din Aikido, iar exemplele pot continua. 

Concluzie

Este foarte posibil ca actualul Daitō Ryū Aiki Ju Jutsu să fie combinația celor trei versiuni descrise mai sus. Cu siguranță Sokaku a “împrumutat” anumite tehnici din alte școli de ju jutsu cu care a intrat în contact, posibil chiar și din Karate, acest lucru fiind evident dacă urmărim cu atenție școlile cu care Sokaku s-a întâlnit în tumultoasa sa viață. Multe tehnici seamănă cu tehnicile folosite în Araki Ryū și Kiraku Ryū. Cum clanul Aizu era recunoscut pentru practicarea artelor marțiale la scară mare, ne putem închipui cu ușurință cum toată zona era plină de practicanți a diferitelor tradiții. 

Un alt fapt ne atrage atenția. Repertoriul tehnic din Daitō Ryū, fără să punem la calcul partea de arme, enumeră:

Hiden Mokuroku: 118 Ura & Omote

Aiki no jutsu: 53 Ura & Omote

Hiden Ogi: 36 Ura & Omote

Daito-ryu Aiki Nito-ryu Hiden

Goshin yo no te: 84 jo-chu-ge

Kaishaku soden no koto: 477

Kaiden no koto: 88

Un total de 856 de forme. Hiden Mokuroku, Aiki no Jutsu și Hiden Ogi au și o parte ura a tehnicilor, deci înca 207 variante. Unele care diferă în totalitate de varianta omote (la vedere). O așa varietate de tehnici este imposibil de transmis de la o generație la alta ca și hikaden fără să existe o referire în scris. Sunt prea multe tehnici pentru a fi reținute fără să fie scrise. Iar dacă s-ar fi scris, cu siguranță că astăzi s-ar fi găsit acele documente care au făcut transmiterea pe durata a 800 de ani a repertoriului tehnic. De aici deducem fie că nu a exsitat nici o clasificare, formă organizată a tehnicilor din Daitō Ryū înainte de Takeda Sokaku iar acesta a fost primul care a pus cap la cap un repertoriu tehnic pe care el personal l-a folosit, fie că toți membrii familiei Takeda aveau o memorie extraordinară. 

În lipsa dovezilor istorice nu ne rămâne decât să acceptăm că Takeda Sokaku a fost un geniu al artelor marțiale care a distilat prin propria-i ființă o gama largă de tehnici marțiale pe care le-a întâlnit în tumultoasa sa viață și pe care le-a transmis ulterior ca Daitō Ryū Aiki Ju Jutsu. 

1 Actuala Prefectura Shiga.2

2 Gekiken se poate traduce ca “scrimă” iar Kai se traduce prin adunare, întrunire.