Tag: wu taiji

Principalele ramuri ale stilului Wu (吴) de Taijiquan

Posted on by dragos.chiric

Originea și evoluția stilului Wu de Taiji Quan

Stilul Wu (吴) de Taijiquan reprezintă una dintre cele cinci mari școli clasice de Taijiquan, alături de Chen, Yang, Wu (Hao) și Sun. Își are originea la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind fondat de Wu Quanyou (吴全佑, 1834–1902), ofițer în Garda Imperială din Beijing și discipol al lui Yang Luchan (杨露禅) și al fiului său Yang Banhou (杨班侯).

Wu Jienquan practicând Taiji Jien (Spada din taijiquan)

Fiul său, Wu Jianquan (吴鉴泉, 1870–1942), a sistematizat practica, a rafinat tehnica și a popularizat stilul, care se caracterizează prin:

  • posturi aliniate, compacte și echilibrate,
  • mișcări continue, fine și circulare,
  • accent pe „înțelegerea energiei” (dongjin 懂劲),
  • o abordare armonioasă între aspectul marțial și cel terapeutic.

De-a lungul secolului XX, în funcție de locul unde discipolii și urmașii familiei Wu au activat, s-au conturat trei ramuri principale: ramura de Nord (Beijing), ramura din Shanghai și ramura din Hong Kong.

Ramura de Nord (Beifang 北方)

Ramura de Nord este cea mai apropiată de forma originală transmisă de Wu Quan yu și de Wu Jianquan în perioada petrecută la Beijing. Această linie a păstrat caracterul tradițional, cu o orientare pronunțată spre aspectele interne și aplicative ale Taijiquan-ului. Principalul reprezentant al acestei ramuri a fost Wang Mao Zhai, Guo Fen și discipolii acestora.

Wang Mao Zhai practicând Tui Shou

Trăsături distinctive:

  • Posturi ceva mai largi decât în celelalte ramuri.
  • Accent pe neigong (lucrul intern) și pe antrenamentul în tui shou (mâini lipicioase).
  • Forme de arme (sabie, baston, suliță) practicate în mod tradițional.

Influență:
Ramura de Nord s-a răspândit în principal în China continentală și Europa prin discipolii lui Wang Mao Zhai și Guo Fen, precum Yáng Yǔtíng, păstrând o metodă de predare structurată și profundă, cu accent pe calitatea mișcării și pe studiul principiilor interne. În occident această ramură este cunoscută prin intermediul lui Wáng Péishēng (王培生/ 1919–2004) care a fost elevul atât al lui Wang Mao Zhai, precum și al lui Yáng Yǔtíng.

Ramura din Shanghai

Fondată de Wu Jianquan în 1928, odată cu înființarea Wu Jianquan Taijiquan Association în Shanghai. Principali reprezentanți sunt: Wu Yinghua (吴英华/ 1907–1996) Ma Yueliang (马岳梁).

Ma Yueliang (马岳梁)(1 August 1901 – 13 Martie 1998)

Mutarea la Shanghai a marcat începutul modernizării stilului Wu. În acest mediu urban și cosmopolit, Taijiquan-ul a fost adaptat pentru a răspunde nevoilor unui public mai larg, interesat atât de autoapărare, cât și de sănătate. În momentul în care cei doi fii ai lui Wu Jienquan se mută la Hong Kong această ramură rămâne să fie condusă de Wu Yinghua  și Ma Yueliang.

Trăsături distinctive:

  • Mișcări mai compacte, fluide și uniforme.
  • Ritm echilibrat, potrivit pentru antrenamentul de sănătate, dar păstrând eficiența marțială.
  • Sistem bine organizat, cu forme lente și rapide, tui shou standardizat și arme tradiționale.

Influență:
Această ramură este astăzi reprezentată de toți elevii familiei lui Ma Yueliang, precum Li Liqun, Ma Jiangbao care a devenit rezident în Rotterdam, Shi Mei Lin, aceasta fiind fiica adoptiva a familie Ma, care a emigrat în Noua Noua Zeelandă.

Ramura din Hong Kong

Cheng Wing Kwong (鄭榮光, 1903–1967).

Aceasta ramură practic începe efectiv în 1937, când Wu Jienquan vine în Hong Kong. În 1937 începe practic Al Doilea Război Chino–Japonez iar Shanghaiul devine rapid teatru de război. La acel moment o parte a familia Wu se mută în Hong Kong, ce fiind teritoriu britanic la acel moment era protejat de război. Ulterior Wu Jienquan se întoarce la Shanghai, lasându-și totuși o mare parte a familiei în Hong Kong. Când acesta moare în 1942, automat fiul său Wu Gongyi (吳公儀 / 1898–1970) devine reprezentantul liniei din Hong Kong a familiei. În afară de reprezentanții familiei se remarcă un alt elev intern printre practicanții din Hong Kong, respectiv Cheng Wing Kwong (鄭榮光, 1903–1967).  Taiji Quan-ul maestrului Cheng este orientat spre luptă, păstrând ca principal scop eficiența marțială.

Lee Hoi Chuen practicând Taijiquan

Din această ramură s-au desprins foarte multe linii care au ajuns astăzi peste tot în lume. Însăși Bruce Lee a fost practicant de Wu Taijiquan al acestei ramuri, prin intermediul tatălui său ce fusese elevul lui Cheng Wing Kong și al lui Liang Zi Peng.

Bruce Lee & Taiji Quan

Posted on by dragos.chiric

Tatăl său și Wu Taiji Quan

Bruce Lee în tehnica cunoscută sub numele de Dan Bien

Când se rostește numele Bruce Lee, lumea se gândește imediat la viteză explozivă, la filosofia sa pătrunzătoare și la omul care a schimbat pentru totdeauna artele marțiale și coregrafia scenelor de luptă din filme. Dar în spatele acestei figuri legendare a stat un alt om – tatăl său, Lee Hoi Chuen, actor de operă cantoneză, părinte exigent și un practicant al unei arte mult mai sofisticate: Wu Taiji Quan.

Un tată între scenă și sala de antrenament

Lee Hoi Chuen împreună cu celebrul său fiu, Bruce Lee

Lee Hoi Chuen (1901–1965) a fost un actor renumit de operă și film cantonez, apreciat pentru versatilitatea și prezența sa scenică. Însă, în afara scenei, el purta cu sine o moștenire culturală profundă. În Hong Kong, se pare că ar fi studiat Wu Taiji Quan cu Cheng Wing Kwong și cu Liang Zi-Peng (梁子鵬) un renumit maestru de Yi Quan și Wu Taiji Quan, după cum se poate citi pe pagina oficială de web a Asociației Yiquan din Hong Kong “李海泉曾是吳氏太極拳名師梁子鵬的弟子” .

În 1937 Wu Jian Quan, fondatorul stilului Wu de Taiji Quan se mută în Hong Kong pentru a preda Taiji Quan în cadrul South China Sports Association. Aici îl întâlnește pe Cheng Wing Kong (1903–1967) ce era elevul nepotului sau, Chiu Sau Chien (1901 – 1964). Este important de menționat faptul ca Cheng Wing Kong a fost acceptat ca elev intern (tú​dì) al lui Wu Jianquan, astfel a avut parte de o transmisie completa a artei. Se pare că Chiu Sau Chien a avut la un moment o mare nevoie de bani, iar cel care l-a ajutat a fost elevul său Cheng Wing Kong. Atunci când Wu Jian Quan a ajuns în Hong Kong, Chiu Sau Chien a intervenit pe lângă unchiul său pentru a-l accepta pe Cheng ca elev direct. 

Stilul Wu de Taiji Quan (吳氏太極拳) este cunoscut pentru mișcările scurte, compacte, posturile ușor aplecate înainte și principiul „a folosi suplețea pentru a învinge duritatea.” Pentru Lee Hoi-chuen, Tai Chi nu era doar o artă marțială; era o disciplină a sănătății, a calmului și a echilibrului – calități pe care spera să i le transmită și fiului său.

Tânărul Bruce descoperă Taiji Quan

În tinerețe, Bruce Lee era neliniștit, impulsiv și adesea prins în bătăi de stradă. Tatăl său, dorind să îi ofere stabilitate, l-a introdus în lumea Taiji Quan-ului, împărtășindu-i ceea ce învățase din linia lui Cheng Wing Kwong și Liang Zi Peng.

Însă, pentru un băiat plin de energie precum Bruce, mișcările lente și grațioase ale sistemului Taiji Quan păreau plictisitoare în comparație cu adrenalina luptelor de stradă sau cu rapiditatea altor sisteme de Kung Fu împreună cu boxuloccidental. Se antrena fără tragere de inimă, adesea împotrivindu-se îndrumărilor tatălui său. Și totuși – deși atunci nu înțelegea – acele lecții timpurii au sădit semințe adânci.

Lee Hoi Chuen practicând Tui Shou cu tânărul Bruce Lee

Influența Taiji Quan-ului în filosofia lui Bruce Lee

Mai târziu, Bruce a ales să se antreneze și în alte stiluri de kung fu, box occidental, scrimă, judo și nenumărate alte sisteme, înainte de a-și crea propria filosofie: Jeet Kune Do.

Însă în învățăturile sale celebre se regăsește ecoul Taiji Quan-ului. Cuvintele lui „fii precum apa” reflectă perfect ideea centrală a Taiji Quan-ului: adaptarea și flexibilitatea. Accentul pus pe eficiența energiei, pe sensibilitatea față de forța adversarului și pe curgere, nu pe opoziție directă – toate acestea răsună din principiile pe care, prin tatăl său le cunoscuse în copilărie.

O moștenire transmisă

Povestea lui Bruce Lee și a stilului Wu de Taiji Quan nu este una despre măiestrie deplină, ci despre moștenire. Tatăl său i-a transmis nu doar o tradiție culturală, ci și o filosofie a echilibrului – una pe care Bruce a învățat să o aprecieze abia mai târziu în viață.

Bruce Lee în tehnica “Pășing în spate lovești tigrul” din Wu Taiji Quan

În interviurile sale, Bruce a recunoscut că, deși în copilărie respingea Taiji Quan-ul, mai târziu i-a descoperit valoarea ca artă a armoniei și a conștientizării. Acea respectare târzie este o punte între lumea tatălui și propria sa viziune. Într-un interviu dat de Dan Inosanto, unul dintre cei mai apropiați elevi ai lui Bruce Lee, acesta povestește cum în primele șase luni de antrenament cu Bruce a fost învățat o formă din Stilul Călugăriței de Nord, prima formă din Wing Chun și prima parte din forma de Wu Taiji Quan. Acest interviu ne dovedește clar că Bruce era și un practicant de Taiji Quan.

Concluzie

În spatele legendei Bruce Lee s-a aflat o influență discretă: un tată care era practicant de Wu Taiji Quan, pe care îl învățase de la Liang Zi Peng și Cheng Wing-Kwong, și care a încercat să o transmită fiului său neliniștit. Bruce nu a devenit un practicant de Tai Chi în sens tradițional, dar filosofia sa – suplețea care învinge forța, curgerea în locul opoziției – avea să reapară ani mai târziu, în vocea sa proprie.

Amintindu-ne de Bruce Lee, nu vedem doar inovatorul care a dărâmat bariere, ci și fiul ale cărui rădăcini erau adânc înfipte în arta complexă a tatălui său.