Maestrul Di Guo Yong în postura Tuō Tiān Zhǎng. Romania, Snagov, 2004
În Bagua Zhang anumite tehnici sînt folosite pentru a cultiva și dezvolta energie internă, numită tradițional Qi, cu scopul de a păstra sănătatea și de a eleva spiritul. De exemplu setul de tehnici numite Ding Shi Ba Zhang, are ca scop formarea unei structuri corecte a corpului împreună cu activarea energiei interne în meridianele energetice ce sînt folosite în Medicina Tradițională Chineză (M.T.C.). Atunci cînd practicantul păstrează o formă statică în partea superioară a corpului dar totodată se deplasează pe un cerc, în funcție de structura superioară, energia este activată pe unul sau pe altul dintre meridiane. De exemplu, cînd se practică forma Tuō Tiān Zhǎng (palma care sustine cerul – 托天掌) datorită formei sale, este activată energia din Meridianul Stomac și din Meridianul Intestin Gros. Cînd se practică forma Shī Zǐ Zhǎng (palma în forma leului – 狮子掌) se activează energia din Meridianul Pericard și Meridianul Trei Focare. În funcție de necesități, adeptul poate practica o anumită formă mai mult sau mai puțin. Prin focalizarea energiei Qi pe anumite meridiane se pot vindeca anumite afecțiuni tot așa cum o fac și exercițiile de Qi Gong sau tratamentele prin M.T.C.
Cele trei comori ale omului – Jing, Qi, Shen
Apoi există tehnicile meditative numite Xiu Dao, pe care inițiații Daoiști le folosesc pentru a prelungi viața și a crea un corp spiritual nemuritor care va supraviețui după moarte și se va contopi cu supremul Dao/ 道. În Xiu Dao corpul uman devine un vas alchimic, în care cele Trei Comori, respectiv Jing (esența), Qi (energia) și Shen (spiritul) sunt cultivate în scopul îmbunătățirii fizice, emoționale, sănătatea mintală și, în cele din urmă, revenirea la unitatea primordială a lui Dao, adică devenind un iluminat.
Atunci cînd profesorul Kang Ge Wu a studiat practicile sectei Long Men a descoperit că este citată o metodă de meditație intitulată Zhuǎn Tiānzūn/ 转天尊 (Rotindu-ne, venerăm Cerul) care constă în deplasarea pe cerc și rostirea unor incantații. Această metodă de deplasare este extrem de asemănătoare cu mersul în cerc ce este folosit în Bagua Zhang. Aceștia foloseau mersul în cerc atît pentru cultivarea energiei interne (Qi) cît și pentru practica mediației [Xiu Dao]. În timpul practicii, călugării mergeau pe un cerc și repetau incantații. Fondatorul sistemului Bagua Zhang a unit tehnicile de meditație cu tehnicile de dezvoltare și direjare a energiei interne Qi ce le învățase în cadrul sectei Long Men cu tehnicle marțiale, punînd astfel baza unui sistem integrat de dezvoltare marțială, fizică și spirituală.
Cu mulți ani în urmă, cînd m-am apucat de Karate, inevitabil am început să aflu și despre condiționarea armelor naturale ale corpului pentru a fi din ce în ce mai eficiente într-o confruntare cu mîinile goale. Se spunea pe acea vreme că lucrul la Makiwara era esențial pentru a avea un Karate puternic. Acest instrument consta într-o scîndură ce se înfigea în pămînt astfel încît să aibă aproximativ aceeași înalțime cu practicantul. În partea superioară se puneau niște paie (sau mai modern un cauciuc) peste care se înfășura în mod tradițional o frînghie, ce la origine era făcută din paie de orez, în care urma să aplici lovituri cu diversele arme ale corpului.
Yoshitake Funakoshi antrenîndu-se la Makiwara.
Ei bine, vă închipuiți că pe măsură ce numărul de lovituri sau forța de lovire creștea durerea devenea mai intensă. În funcție de rîvnă și de ardoare puteai să lovești pînă ce ți se lua pielea de pe monturi și implicit trebuia să te oprești. Dar cine avea urme și calus mai mare era cel mai “tare” din clubul de karate. Nu ne spunea nimeni de efectele adverse ale acestei practici și cum că de fapt nu era chiar aceasta metoda cea mai bună de exersare.
După mai mulți ani de practică de acest gen, am intrat în posesia unui material video cu Morio Higaonna intitulat chiar “Makiwara Training”. În acel material pe lîngă nenumăratele metode de cum trebuie să te antrenezi, chiar de la început mastrul Higaonna ne explica cum că ar trebuie să ne dăm pe mîini cu o anumită soluție care ar trebui să prevină traumatismele și degenerarea articulațiilor. Dar ce era și din ce se făcea respectiva soluție nu se menționa. Oricum era prima oră cînd auzeam că de fapt pentru acest tip de antrenament este OBLIGATORIU să folosești acest gen de medicament de uz extern.
Morio Higaonna exersînd la Makiwara.
Am început să fac cercetări și după mult timp de căutări (pe vremea acea internetul era ceva extrem de rar) am aflat cum că este vorba de o soluție miraculoasă ce se numește Die Da Jow. Acesta era folosită de sute de ani în China pentru a trata traumatismele osoase în mod special. Tot de aici i se trage și numele, care s-ar traduce aproximativ ca “alcool pentru traumatisme și lovituri”. Dacă ne uităm puțin în cărțile de Medicină Tradițională Chinezească (TCM) o să vedem că respectiva soluție era recomandată acolo unde aveam ceea ce în TCM se numește “Stază de sînge” ca urmare a accidentărilor traumatice. Deci, care va să zică de fapt noi practic ne auto-traumatizam în vederea obținerii unor arme redutabile dar de fapt nu reușeam decît să ne facem pe termen lung foarte rău. Concluzia a fost una simplă: nu ai Die Da Jow, atunci mai bine nu lucra la makiwara.
Dar de fapt Die Da Jow nu era recomandată doar practicanților de arte marțiale. La origine această rețetă era recomandată tuturor celor care aveau vînătăi, staze de sînge sau de Qi și umflături ca urmare a unor traumatisme. Aceste traumatisme cauzează umflături, învinețiri, blocarea articulațiilor și dureri în zona traumatizată. Formula are ca principal scop dizolvarea cheagurilor, dispersarea stazelor de Qi, învigorearea sîngelui și ceva ce alte “alifi” și “unguente” de prin farmaciile alopate nu fac, respectiv favorizează și ajută la generarea de tesuturi noi. Practic ajută la o mai rapidă refacerea zonelor lezate. Aplicabilitatea acestui medicament tradițional este recomandat tuturor ce au o afecțiune ce intră sub umbrela termenului de artrită. Acesta se referă la o boală care afectează articulația osoasă – practic zona în care două oase se întâlnesc pentru a crea o articulație, cum ar fi articulația cotului, de exemplu.
Așa se explică de fapt de ce vechii practicanți de Karate și Kung Fu foloseau această soluție. Pentru că pe deoparte asigura refacerea rapidă a zonelor afectate de repetatele lovituri cît și adiția de țesut nou, calus ce avea ca rol de a face “armele naturale” mai rezistente și mai dure.
Bruce Lee și armele sale
De fapt, această soluție de uz extern este recomandată tuturor practicanților de arte marțiale și nu numai ce se lovesc și traumatizează în mod repetat pentru o mai rapidă refacere. Indiferent că vorbim de Karate, Wing Chun, BJJ, Arnis sau MMA, Die Da Jow este un excelent remediu. Cît despre cei ce practică în mod special condiționarea armelor pentru impact, precum Muai Thai, Karare, Wing Chun, Karate, Wushu Sanda, Bagua Zhang, Xing Yi Quan etc este obligatoriu folosirea acestei soluții dacă doresc ca la bătrînețe să își mai poată folosi articulațiile și membrele.
Cu secole in urma, samuraii din vechea Japonie au perfectionat la un asa nivel tehnica sabiei, incit, brusc, tehnica a disparut, topindu-se in mintea practicantului, contopindu-se cu acesta si deschizind noi si nebanuite aspecte ale practicii. Astfel o simpla tehnica, menita sa ia viata adversarului a ajuns sa fie o tehnica meditativa care sa patrunda adinc in conștiința noastra dincolo de barierele mintii cotidiene, acolo unde numai tehnicile de meditatie Zen se credea ca pot ajunge. Concentrarea totala doar pe un singur gest si gind face ca orice altceva sa dispara. Miscarea aceea unica in care fizicul si psihicul sint angajate total, face ca anumite zone ale constiintei noastre sa se trezeasca accesind zone care pina atunci ne pareau imposibil de imaginat. O astfel de practica care este identica cu meditatia zen, insa are si vigoarea exercitiilor fizice este ceea ce avem nevoie astazi, dupa cele 8 ore de munca.
Societatea moderna este un factor extrem de daunator fizicului si psihicului uman. Stresul cotidian acut pe care il resimtim cu totii, alimentatia defectuoasa, lipsa de miscare si efort fizic fac ca oamenii zilelor noastre sa sufere de mult mai multe boli decit sufereau predecesorii nostrii. Desi medicina a evoluat fabulos de mult in ultimul secol ne confruntam cu un numar in continua crestere a aparitiei bolilor. Astazi, termeni precum poluare, stres, poluare fonica, mincaruri ce contin extrem de multe chimicale sint pe buzele tuturor. In acest context o disciplina martiala care sa solicite atit fizicul cit si psihicul este exact lucrul de care avem nevoie pentru a ne pastra intr-o forma fizica/psihica buna.
In numai doua ore de practica a caii sabiei, psihicul se elibereaza de tot stresul cotidian pe care l-a acumulat, fiind pregatit a doua zi pentru noile solicitări la care o sa fie supus. De cite ori, dupa o zi intreaga de stat la birou, ati avut o noapte agitata in loc sa aveti un somn profund și v-ati zvircolit in pat stringind asternuturile sub voi? Calea sabie face ca tot acest stres sa dispara. O astfel de practica imbunatateste serios circulatia cerebrala iar fluxul constient al gandurilor este oprit, in timp ce sangele patrunde in straturile profunde. Mai bine irigate, acestea se trezesc dintr-un fel de somnolenta si activitatea lor confera o impresie de bunastare, de seninatate, de calm, asemanatoare somnului profund, dar totusi in plina veghe.Astfel, sistemul nervos este destins, ajutandu-ne sa fim receptivi, atenti in cel mai inalt grad cu fiecare dintre celulele corpului.
Un vechi proverb ne spune ca: “o minte sanatoasa intr-un corp sanatos” poate sa fie. Din ce in ce mai des aud oameni care spun ca munca de birou ii afecteaza serios din punct de vedere fizic. Datorita lucrului excesiv in fata PC apar deformari ale coloanei vertebrale, scade vederea, etc. Acestea sint doar citeva exemple, insa lista ar putea sa continue. Calea sabiei, Ken Jutsu/ Iaido/ Iai Jutsu, ne ofera un remediu si o solutie la aceste probleme.
TEHNICI VECHI, APLICARE MODERNA
Se spune ca omul este o fiinta evoluata prin faptul ca are constiinta si capacitatea de a-si controla impulsurile primare. Arta dominarii impulsurilor primare, autocontrolul, stapanirea de sine, toate acestea par lucruri de neatins uneori, in conditiile vietii de zi cu zi. Omul care nu are autocontrol nu cunoaste nici intelepciunea, nici puterea concentrarii. In lipsa concentrarii nu se poate cunoaste pacea interioara. Si cum ar putea fi fericit cel care nu cunoaste pacea? Corectitudinea, curajul, bunatatea, politetea, rabdarea, onoarea, loialitatea, modestia, respectul, sunt valori indispensabile controlului de sine, care este chintesenta codului onoarei si moralei universale. Toate aceste principii conduc la elevarea spiritului si extinderea constiintei.
In Ken Jutsu “ieri” sau ” maine ” devin notiuni mai putin importante, ceea ce conteaza insa este momentul prezent, clipa traita in toata intensitatea ei. Astfel, descoperim in noi potentialul latent, inca neexploatat, adevarata noastra natura, fara graba, fara griji, fara notiunea de a castiga sau a pierde ceva. Ken Jutsu este calea spre perfectionarea continua, prin motivatie si credinta in scopul final, prin munca si perseverenta, prin daruire si modestie. Viata noastra ne este data de doua elemente distincte din univers : fizicul si spiritul, Unificarea acestora fiind scopul urmărit în Ken Jutsu.
HIKITA SHINKAGE RYU
In Japonia sunt considerate trei mari traditii martiale ce au stat la baza formarii traditiilor de lupta cu sabia si nu numai. Acestor trei linii le putem spune pe scurt a) Shinto Ryuha; b) Kurama Ryuha c) Kage Ryuha. Fiecare din aceste traditii are propria sa caracteristica si istorie. Traditia Hikita Shingake Ryu apartine de curentul Kage Ryu.
Fondatorul acestei traditii este Hikita Bungoro. Acesta s-a nascut in 1537 in provincia Kaga (Prefectura Toyama) satul Ishikawa. Mama sa era sora mai mare a lui Kamiizumi Ise, fondatorul traditiei Shinkage Ryu. Inca din tinerete a luptat alaturi de Kamiizumi Ise in provincia Kozuke (Prefectura Guma), remarcandu-se ca un excelent luptator cu Naginata si Yari. Se asuma ca ar fi inceput sa invete arta sabiei direct de la Kamizumi Ise, datorita relatiilor sale stranse de rudenie. Insa este extrem de posibil sa fi invatat la rindul sau direct de la Aisu Koshichiro, fiul fondatorului traditiei Kage Ryu.
Exista Densho în Kumamoto in care gasim informatia ca Hikita a studiat, de asemeni, si Kashima Shinto Ryu a lui Tsukahara Bokuden cu unul dintre elevii acestuia pe nume Ujii Yashiro Mitsuhide in provincia Ise. Totodată, se stie ca Hikita a primit Inka si în Nen Ryu, insa nu se cunoaste exact cine i-a fost profesor.
A predat lui Oda Nobutada (primul fiu al lui Oda Nobunaga), Toyotomi Hidetsugu (nepot al lui Toyotomi Hideyoshi si in acelasi timp fiul adoptiv al acestuia), Kuroda Nagamasa (fiul lui Kuroda Kanbei).
Ulterior a fost angajat de familia Hosokawa pentru a preda arta sabiei lui Hosokawa Yusai. In 1595 renunta la serviciul sub familia Hosokawa pentru a-si începe Musha Shugyo. Se rade pe cap și devine calugar budist adoptând numele numele de Seiunsai. Tradiția sa marțială s-a dezvoltat în mod special în Kyushu. Dintre toate liniile de Shinkage Ryu existente astăzi se crede că Hikita Ha este cea mai apropiată de vechiul Kage Ryu.
TAISHA SHINKAGE RYU – DE LA KENJUTSU LA NINJUTSU
Aceasta traditie martiala a fost fondata de Marune Kurando no Suke in1568, dupa ce in prealabil studiase trei traditii martiale, respectiv Chujo Ryu cu Amakusa Izu no Kami, Ta Ryu cu Tsukahara Bokuden si ulterior Shinkage Ryu cu Kamiizumi Ise. In februarie 1568 Kamiizumi Ise ii confera cu certificat al transmisiei (Inka). Din acest moment Marune a lucrat intens la noua sa scola de hyoho si impreuna cu Den Rinbo Raigyo ( Zhuan Linfan ) a format Sagara no Shinobi fiind în slujba seniorului Sagara Nagatsune. Este cunoscut faptul ca Den Rinbo, inainte de a intra în grupul lui Marune a fost pirat. Rinbo s-a ocupat în mod special de reteaua de spioni formata de aceasta traditie. Deasemeni avea relatii stranse cu shugenja (calugari războinici) (ulterior devenind chiar el un shugenja) si cu ajutorul carora reusea sa obtina informatii altfel inaccesibile. A fost numit primul comandant (jonin) al clanului Sagara no Shinobi. Organizati in zece formatiuni, aveau nume ce corespundeau unor tehnici din Taisha Ryu si erau conduse de un menkyo kaiden din scoala. Se spune ca Marune Kurando conducea o retea de 24 de chunin (oameni intermediari) ce erau experti in bu jutsu si care aveau misiunea de a interconecta reteaua si de a transmite ordinele la cei saisprezece genin. Marune a introdus puternice aspecte mistice din Buddhismul Mikkyo in scoala sa, folosind cultul zeitatii Marishi Ten. Kuji Kiri, Mantre si incantatii sunt folosite pentru a-i conferi practicantului abilitatile necesare pentru a invinge.
Interesant la aceasta traditie martiala este faptul ca, desi au trecut mai bine de 440 de ani de la formarea ei, in zilele noastre ea a ramas concentrata in aceiasi regiune unde a si aparut. La nu mai mult de 1h de mers pe jos de la mormintele lui Marune Kurando si al lui Den Rinbo Raigyo se afla casa celui de al 13-lea Mare Maestru al traditiei. La 15 min de acelasi loc este casa unde si astazi traiesc urmasii lui Marune Kurando, in persoana dl Marune Sekinosuke.
YAMAKITA TAKENORI
Dl Yamakita Takenori (Fujiwara Sadamune), cel de al 13-lea maestru al traditiei a trait intr-un sat de munte la 1,5 ore de orasul Kumamoto, Prefectura Kumamoto si avand casa la liziera padurii, fiind intr-o armonie deplina cu natura. El si-a pastrat cele mai importante calitati umane, precum modestia, voia buna, naturaletea si motricitatea. Pe vremea cind era tinar practica pe linga Taisha Shinkage Ryu Ken Jutsu si alte arte martiale precum Kendo si Jukendo avind nivelul Renshi. A invatat Taisha Shinkage Ryu de la tatal sau, Oda Seka, care a fost al 12-lea Soke al scolii dar si un renumit expert in lupta cu pusca cu baioneta (Jukendo).
NITEN ICHI RYU
Musashi este considerat ca fiind cel mai mare spadasin al tuturor vremurilor din Japonia. Remarcindu-se intr-o perioada de singeroase confruntari civile si militare, Musashi a marcat arta sabiei profund atit prin scoala pe care a fondat-o cit si prin tratatul de strategie Gorin no Shio, pe care l-a lasat mostenire celor ce-i urmeaza calea. Si astazi, in Japonia, numele sau este pe buzele tuturor practicantilor de arte martiale, dincolo de stil sau traditia din care fac parte. Celebritati din lumea artelor martiale precum Masutatsu Oyama l-au avut ca si personaj de inspiratie.
Musashi s-a nascut in 1584 (dupa alte surse in 1582), linga Himeji, in prefectura Harima intr-o familii de samurai cu traditie in practicarea artelor martiale. Dupa cum este scris pe monumentul ridicat pe muntele Tamukeyama, de Yori Miyamoto (fiul adoptiv al lui Musashi) “tatal sau se numea Shinmen Muni[sai], un maestru de Jute Jutsu. Tatal lui Musashi a jucat un rol activ in conflictele dintre daimyo din vremurile sale, folosind cu mare indeminare o sulita cu virf tip cruce, desi este considerat unul dintre cei mai abili practicanti de Jute Jutsu. Gratie daruirii cu care si-a indeplinit datoria, lui Muni[sai] Miyamoto i s-a oferit numele stapinului sau “Shinmen”. Se pare ca acesta este motivul pentru care Musashi se autonumeste in Gorin no sho: “Shinmen Musashi”. De asemenea Muni a fost invingatorul unui concurs de ken justu tinut in fata lui Ashikaga Yoshiaki ( ultimul Shogun al familiei Ashikaga ). Datorita acestui eveniment el a primit titlul de “Tenka Muso” ( “Fara rival in lume”), nume pe care l-a folosit ulterior. Munisai Miyamoto s-a hotarit la un moment dat sa se concentreze profund asupra luptei cu sabia si in mod special asupra luptei cu ….. doua sabii . A scris un Mokuroku in care detalia tehnicile scolii sale “Tori Ryu “. Aceasta scoala a fost fondata de Hirata Shokan, nimeni altul decit bunicul lui Musashi.
Se pare ca originea traditiei martiale a lui Musashi ne duce pina la scoala NEN RYU fondata de celebrul calugar razboinic Jion. Nen Ami Jion (1351-1409) a avut in total 14 elevi. Tsutsunami Hozan a fost al 12-lea discipol si era un adept al ju jutsu-ului si jute-ului, ce a fondat ulterior scoala Hozan Ryu. Hozan a trait o vreme in Shimotsuke (Tochigi) unde a avut ocazia sa-l intilneasca Hirata Shokan si sa invete de la el. Hirata Shokan preda in scoala sa Ken Jutsu, Naginata Jutsu, So Jutsu, Jute Jutsu si Ju Jutsu. Erau vremuri de razboi, iar cunoasterea armelor clasice era o necesitate. Muni[sai] Miyamoto a invatat de la tatal sau aceste discipline, excelind in folosirea katanei si a jute-ului. Musashi a primit invatatura in arta familiei si a dezvoltat-o practicind si “reflectind de dimineata pina-n noapte”.
In conformitate cu celebrul tratat Gorin no Sho, intre 21 si 29 de ani, Musashi a traversat Japonia vizitind diverse ryu ha ( scoli ) de arte martiale provocind sau acceptind un numar impresionant de dueluri, aproximativ 60, si iesind din toate invingator. Mare parte din aceste confruntari se pot regasi relatate in documentele vremii sale, insa nu in totalitate. Ultimul duel a fost cu Sasaki Kojiro pe insula Ganryu. Acest duel a facut obiectul de inspiratie a multor filme, piese de teatru sau romane, majoritatea sustinind ca lupta dintre cei doi ar fi fost data in valurile marii, Musashi fiind inarmat cu un bokken lung facut dintr-o visla, iar Sasaki cu o sabie neobisnuit de lunga. Insa realitatea istorica, bazata pe documente, spune ca cei doi s-au intilnit la ora fixata, fiind asistati de reprezentanții guvernamentali locali, pe un teren special amenajat. Musashi a folosit pentru acea lupta un bokken la fel de lung precum era sabia lui Sasaki Kojiro. Actualmente pe insula Ganryu exista un monument dedicat acelui eveniment, in care cei doi sint infatisati in momentul luptei.
Dupa acest duel, Musashi realizeaza ca arta sabiei nu consta doar in cine invinge si cine pierde prin strategie. Isi dedica restul vietii practicii artei sabiei si a meditatiei iar, in jurul virstei de 50 de ani, Musashi atinge starea de Satori, stare ce poate fi considerata similara cu trezia crestina, putind astfel sa perceapa adevarata natura a tuturor lucrurilor si fenomenelor. Din acest moment duelurile sale sfideaza rationalul. Insa cel mai important aspect este ca nici unul din oponentii sai ulteriori acestui eveniment nu au mai fost raniti in timpul duelurilor, desi s-au declarat invinsi.
In 1643 Musashi simte ceea ce va deveni o boala fatala si pe 10 octombrie decide sa se purifice “urcind pe muntele Iwato din provincia Higo din insula Kyushu, salutind si venerind cerul, adorind-o pe Kannon si stind in fata statuii lui Buddha”. Aici el se apuca sa scrie Cartea Celor Cinci Cercuri (Gorin no Sho), lucrare care ii ia 2 ani de meditatie si scriere pina sa o duca la final.
In martie 1645, boala de care suferea s-a acutizat, devenind ( dupa unele surse ) un cancer toracic, care s-a inrautatit rapid astfel ca, in aprilie, Musashi decide sa se retraga in pestera Reigan pentru a astepta linistit si impacat momentul inevitabil din viata tuturor oamenilor: moartea. Pe 12 mai 1645, Musashi a dat ultimele daruri elevilor si rudelor sale, apoi a scris DOKUDO ( calea autorealizarii/ calea pe care trebuie sa mergi singur), 21 de poeme de autodisciplina pentru generatiile urmatoare.
Pe 19 mai 1645, Miyamoto Shinmen Musashi, fondatorul scolii Hyoho Niten Ichi Ryu Ken Jutsu, autor al unuia dintre cele mai celebre tratate de strategie ( Gorin no Sho ), considerat cel mai mare luptator al tuturor timpurilor din Japonia, pleaca din lumea aceasta. Imediat ce sfirsitul marelui luptator a devenit iminent, preotul Zen Shunzan, alaturi de care Musashi practicase Zen o buna bucata de timp, a inceput sa intoneze sutrele ( textele sfinte ). Legendele spun ca atunci cerul a inceput sa devina innorat deasupra sa si un enorm fulger insotit de un puternic tunet ar fi izbucnit din nori, anuntind trecerea Maestrului Musashi in lumea cealalta.
Am început să practic arte marțiale undeva prin anul 1988. Artele marțiale erau încă interzise la respectiva vreme, iar eu, fiind un copil, nu am avut altă variantă decît să merg la Judo. Nu mă duceau părinții, așa cum se întîmplă astăzi. Din contră, chiar îmi interziceau, așa că mă duceam pe ascuns la antrenament. Apoi a venit așa-zisa revoluție, iar artele marțiale au ieșit la suprafață precum ciupercile după ploaie. Am migrat rapid spre Karate și Aikido. În cei peste 30 de ani de cînd am intrat în contact cu artele marțiale, am întîlnit o mulțime de oameni care le practicau, fie mai bine, fie mai rău. Am călătorit în Europa, China, Japonia, Thailanda, Hong Kong, Taiwan, Filipine, Indonezia, etc., în dorința de a descoperi și practica ceea ce îmi doream. Dar acest articol nu se dorește a fi o prezentare a vieții mele marțiale. Acest articol dorește să explice care sunt diferențele dintre artele marțiale REALE și dansurile cu iz marțial. Sau cel puțin ce cred eu despre acest subiect!
Am început să practic arte marțiale undeva prin anul 1988. Artele marțiale erau încă interzise la respectiva Înainte de toate cititorii ar trebui să înțeleagă clar că artele marțiale sunt tehnici și metode de luptă. Deoarece fix din acest motiv se numesc arte marțiale. Termenul „marțial” se referă la război, militar, fiind un termen ce implică în mod automat ideea de luptă, război, militar, pregătire militară, pregătire de război etc. – acesta este scopul lor principal. Că pot apărea și „efecte secundare” este altă poveste, dar nu putem să vorbim de aceste aspecte secundare ca fiind de fapt adevăratul scop al artelor marțiale. Și aș dori să dau mai multe exemple aici, pentru a mă face mai bine înțeles. Celebrul spadasin Miyamoto Musashi a luat parte la șase războaie, a avut cel puțin 60 de dueluri pe viață și pe moarte, înainte de a se retrage și a scrie celebrul tratat militar Go Rin no Sho. A practicat Za Zen și nu numai. Dar principalul lui scop a fost eficiența marțială. Nu a practicat Zen pentru a atinge iluminare, ci pentru a fi din ce în ce mai eficient în tehnica războiului. La fel au stat lucrurile și cu Marune Kurando. Acesta era un spadasin celebru din zona Kumamoto ce învățase Kenjutsu de la Kamiizumi Ise (fondatorul tradiției Shinkage-ryū). Marune a fost fondatorul unui clan de ninja, numiți Sagara Shinobi și, totodată, un fervent practicant al cultului Zeiței buddhiste Marishi Ten. Spre sfîrșitul vieții se călugărește, dar înainte de asta a fost un războinic celebru. Dacă trecem în China, putem să vorbim de celebrul Sun Lu Tang, fondatorul stilului Sun de Taiji Quan. Acesta a studiat pe rînd Xing Yi Quan, Bagua Zhang și Taiji Quan. Era faimos pentru desele confruntări pe care le-a avut și a ieșit învingător. Dincolo de asta, Sun Lu Tan era un practicant înfocat al Daoismului, chiar putînd să își prevadă ziua morții cu mult timp înainte. Un alt exemplu este celebru Yang Lu Chan, fondatorul stilului Yang de Taiji Quan. Acesta a fost numit „instructorul de arte marțiale” al gărzilor de corp imperiale. Vă închipuiți că nu le preda acestora despre cum circulă energia Qi prin corp și cum pot ei să ajungă la nemurirea Daoistă! Gărzile de corp ale împăratului erau alcătuite din niște războinici cruzi și extrem de eficienți, fiind spuma armatei dinastiei Qing, nu niște căutători pacifiști ai iluminării. De ce am dat toate aceste exemple?! Pentru a înlătura vălul mistic ce tinde să acopere anumite arte marțiale. Taiji Quan, Bagua Zhang, Kenjutsu, Aiki Jutsu, Iai Jutsu etc., nu erau niște metode mistice de elevare spirituală, ci erau niște tehnici marțiale ce aveau ca scop eliminarea cît mai rapidă a adversarilor. Astăzi, în 90% dintre cazuri, adepții acestor sisteme de luptă nu sînt în stare să facă față unei confruntări stradale cu o persoană neantrenată dar decisă să îi doboare. Și asta se datorează în primul rînd celor care au început să mistifice aceste discipline. Personal, cred că toate artele marțiale au fost eficiente la origine, altfel nu ajungeau pînă în zilele noastre. Întrebarea care se pune este: „De ce și cum a început această spiritualizare și cum de aceste sisteme marțiale au ajuns dansuri marțiale?”
Cred că avem două direcții distincte care au dus la transformarea unor arte marțiale în dansuri marțiale. Prima direcție este cea mai interesantă, pentru că aici este vorba despre cum oameni care cunoșteau arta luptei și care erau extrem de eficienți în luptă, au dus, voit sau nu, elevii în eroare. A doua direcție este foarte simplă și este una mercantilă: oamenii cu abilități mediocre sau spre 0, dar cu un abil dar al vorbirii („aburirii”) au văzut că se pot face bani frumoși! După cum se știe, escrocul este cel mai convingător om cînd este vorba de convins credulul de ceva ce… de fapt nu există!
Înainte de a vorbi de cele două direcții enunțate mai sus vreau să menționez că întotdeauna trebuie să ținem cont în primul rînd de climatul social, apoi de cerere și ofertă. Eu fiind de formație economist, pot spune că am reușit să înțeleg lucrurile acestea ceva mai ușor. Probabil un practicant de arte marțiale care ar fi și psiholog/sociolog ar înțelege și mai ușor.
Climatul social joacă cel mai important rol, pentru că el influențează într-o măsură esențială cererea și oferta. Este o expresie care sintetizează ceea ce vreau să spun în rîndurile ce vor urma:
Hard times create strong men.
Strong men create good times.
Good times create weak men.
Weak men create hard times.
Artele marțiale au apărut atunci cînd erau necesare, cînd vremurile erau grele și violența era ceva obișnuit. Atunci nu era timp pentru povești cu zîne și Feți-Frumoși. Pentru că venea „Zmeul” și „vedeai” repede pe pielea ta, sau a celor dragi ție, cam cum stă treaba. Pe măsură ce timpurile au devenit mai bune, violența s-a redus. Dispărînd violența au apărut confortul, lenea, escrocii, șarlatanii, oamenii cu probleme psihice etc., în artele marțiale. Astăzi vedem în Japonia la tot pasul practicanți de diverse arte cu Ki (Qi) care își „spulberă” adversarii fără să-i atingă. Totul pînă cînd întîlnesc pe cineva care „nu prea știe” cum funcționează treaba asta cu Ki Jutsu și le „sparge botul” repede cu un pumn foarte clasic. Păi, ce s-a întîmplat maestre?! S-a terminat bateria de la Ki? Nu ai apucat să te concentrezi suficient?…
Um “mare” expert care a rămas fără Ki/Qi
Acum să mă întorc la prima direcție de care vorbeam ceva mai sus, maeștri care știau dar nu au vrut să arate ce trebuie! Aici subiectul este destul de complex. Artele marțiale erau văzute ca un lucru extrem de important în societățile în care s-au fundamentat, iar accesul la maeștri renumiți era destul de dificil și, în același timp, destul de exclusivist, în sens financiar. Studierea cu un maestru renumit era o garanție a faptului că ceea ce vei învăța este de o calitate înaltă și, ulterior, acest lucru îți putea garanta obținerea nu numai a securității personale, cît și a unui trai înstărit. Era tot așa cum astăzi este absolvirea unei universități de prestigiu precum Oxford. Evident că nu toți cei ce termină Oxford devin peste noapte oameni de succes, dar într-un procent major aceștia au garanția unui viitor de calitate. Dar Oxford nu este pentru toată lumea, și mai ales nu este pentru cei săraci. Dintre cei ce își permit sînt aleși cei care au și calitate. Oricît de mercantil sună, așa stau lucrurile. Și astăzi, și acum 200 de ani, și acum 500 de ani! Acum să revenim la maeștri. Aceștia erau produsul unui proces destul de anevoios. Calități precum dedicația, răbdarea, seriozitatea, devotamentul erau impetuos necesare pentru a se obține un astfel de om. Om care la rîndul său solicita elevilor săi aceleași lucruri, pentru că așa fusese și el învățat. Însă pe măsură ce vremurile s-au schimbat, din ce în ce mai rari erau elevii ce aveau aceste calități. După cum am spus mai sus, creșterea calității vieții duce automat la creșterea nivelului de siguranță personală. Astfel dispare necesitatea de a fi pregătit pentru conflict pe viață și pe moarte. Și așa maeștri s-au trezit că nu mai au masă de selecție și… sursă de venituri. Unii dintre ei au găsit un „loc de muncă” în cadrul anumitor unități militare, poliție sau securitate, alții au făcut „pact cu diavolul” și au început să își împartă cunoștințele lumii interlope. Alții, mai puțini norocoși, au trebuit să se reprofileze, recalifice și au abandonat viața marțială pentru cea socială. Printre cei care s-au reprofilat au apărut personaje care s-au adaptat la „cerințele pieței”. Sportul a luat locul necesității, Kenjutsu s-a transformat în Kendo, Aiki Ju Jutsu în Aikido, Ju Jutsu în Judo, Kung Fu în Wushu etc. Toate aceste schimbări s-au făcut pentru că așa au fost cerințele vremurilor. Dar nu acest fapt a fost sursa răului, ci cei care au preferat să se adapteze la anumite cerințe ce nu mai aveau legătură cu eficiența, fie ea marțială sau sportivă. Maeștri care au preferat să predea o metodă diluată a ceea ce ei făceau, de fapt. Unii au făcut-o pentru bani, alții pentru faimă, alții pentru a fi și ei la rîndul lor venerați de elevii lor – motivele au fost diverse și destul de complexe. Cert este că la începutul sec. al XX-lea, lucrurile au început să se dilueze, pentru că cerințele au fost altele. Personal, am întîlnit așa-ziși experți, foarte bine cotați, dar care nu erau capabili nici măcar să facă față unui „sparring” prietenesc. Am întîlnit și oameni ce practicau arte marțiale tradiționale, dar care erau eficienți la luptă. Astăzi, datorită metodelor de promovare online, cu ușurință auzim și vedem diverse incidente, în care mari experți de arte marțiale tradiționale sînt făcuți KO extrem de repede de reprezentanți ai stilurilor așa-zis sportive. A se vedea celebra luptă dintre expertul de Taiji Quan Wei Lei și un luptător destul de modest de MMA pe nume Xu Xiaodong. Lupta a durat 20 sec. înainte ca practicantul de Taiji Quan să fie făcut KO. Și este mult spus că a fost o luptă. Apoi Xu Xiaodong a provocat și alte stiluri, precum Wing Chun, unde a învins cu ușurință doi așa-ziși experți.
Dincolo de cele menționate pînă acum mai este o anumită categorie de experți, respectiv cei ce știu, pot să o dovedească, dar nu predau decît celor „aleși”, însă nu refuză banii celor ce nu sînt aleși. Pe aceștia din urmă îi învață cel mai adesea formele (kata/taolu etc.) „goale”. Le oferă o explicație absolut penibilă pentru ceea ce fac și… gata!
Ca fost practicant de Karate m-am întrebat adesea de ce tehnicile din kata (forme) pe care le practicam nu semănau deloc cu tehnicile din kumite (luptă). Era ca și cum ai face două lucruri total diferite. Răspunsul este că de fapt adevăratele aplicații din kata erau ascunse publicului.
Și acest gen de maeștri sînt oarecum la fel de periculoși precum cei ce nu prea mai știu, pentru cei nealeși. Deoarece îi amăgesc pe aceștia fără să le ofere ceva de calitate, calitate pe care de altfel o au. De ce fac asta?! Cel mai adesea este o chestiune de istorie, cultură. Motivele fiind de genul: nu ai aceeași culoare a pielii cu ei, nu vorbești aceeași limbă, nu ești din aceeași familie etc. A sta alături de astfel de experți este la fel de dăunător ca a sta lîngă unul care nu prea știe. Adică … la ce bun dacă știe și nu te învață?! Ok, poți să te mîndrești că maestrul tău este foarte capabil. Dar este bine să ai grijă să nu fi pus în situația de a testa ceea ce te învață.
Să trecem acum și la analiza celor ce doresc să învețe. În 2007 am deschis o sală de Kenjutsu. Mi-au trecut pragul mulți oameni. Motivele din spatele acestor oameni erau la fel de numeroase precum era și numărul lor. Însă, dacă din 100 de persoane am găsit unul cu adevărat interesat de ceea ce făceam noi acolo, este bine! Nu spun că eu sînt un profesor atît de bun încît oricine venea la mine ar fi trebuit să și rămînă. Pînă la urmă este cerere și ofertă. Clientul cere, vine, vede o perioadă mai lungă sau scurtă de timp și apoi plecă – este normal! Nu tuturor le place friptura, sînt oameni care preferă lactatele sau vegetalele. Este o chestiune de gust. Problema este că dintre toți cei care mi-au trecut pragul și au plecat ulterior nu sînt mai mult de trei persoane cărora eu personal le-aș fi dat credit că aveau șanse să înțeleagă cu adevărat ceea ce fac. Un alt aspect foarte important aici este de cîte ori pe săptămînă ajunge elevul la antrenament. Dacă ai trei antrenamente pe săptămînă și ajungi la doar unul din ele, poate să fie însuși Ip Man în persoană pe post de profesor, că elevul tot slab o să fie, și nu este vina maestrului. Un sportiv decent face între 10 și 12 antrenamente pe săptămînă. Deci, încercați să înțelegeți că practic el face de 3-4 ori mai mult decît o persoană care merge de trei ori pe săptămînă la un antrenament de arte marțiale tradițional. Așa că a încerca să te compari cu un astfel de individ este ușor stupid, pentru că un sportiv ce își cîștigă existența din activitatea pe care o desfășoară se numește profesionist, chiar dacă la nivel declarativ spune că este amator. Amator ești cînd faci sport după ce ai terminat activitatea profesională care îți aduce venituri, iar aceasta nu este sportul. Dar de multe ori lucrurile nu sînt ceea ce se declară că ar fi. Am ținut timp de 6 luni evidența strictă a prezenței practicanților la mine în sală. Aveau la dispoziție două antrenamente pe săptămînă pentru toți practicanții și unul în plus pentru cei avansați. Și ghiciți ce?! Majoritatea veneau doar la un singur antrenament. Bine, am zis, pentru că de fapt se dorește să se facă o singură zi pe săptămînă, am redus antrenamentele la o singură zi/ săptămînă (evident s-a redus și prețul direct proporțional). Imediat au apărut discuții și cereri să se revină la vechiul program. I-am întrebat de ce doresc asta pentru că timp de 6 luni nu au făcut decît să vină o singură dată pe săptămînă. De fapt este vorba de confortul psihic al practicantului, își spune: „Lasă că mă duc data următoare, azi nu prea am chef, sînt puțin obosit.” Sau alte așa-zise motive. Acest lucru se întîmplă din lipsa de necesitate a antrenamentului de arte marțiale caracteristic zilelor noastre și țărilor unde nivelul de violență este scăzut. Dacă ai știi că atunci cînd ieși pe stradă integritatea ta fizică și psihică ți-ar fi amenințate, cu siguranță nu am mai fi „puțin obosit” cînd ar fi vorba de a merge la antrenament.
Comparativ cu artele marțiale tradiționale, cele sportive sau moderne au o mare calitate. Scopul lor este să învingă alți sportivi. Evident că atunci cînd există competiție, minciunile încep ușor, ușor, de fapt foarte rapid să dispară. Nu poți să-i spui adversarului că ai venit cu energia la pachet și că el trebuie să fie cooperant. Nu! Cu cît sistemul marțial este mai aproape de ceea ce se poate întîmpla pe stradă, cu atît mai eficienți sînt sportivii respectivi. Din acest motiv, astăzi, MMA este una dintre cele mai eficiente sisteme marțiale sportive, pentru că scopul în MMA este să îți dobori cît mai repede adversarul avînd cît mai puține reguli. Iar antrenamentul este conceput de așa manieră încît să deservească scopului. Nu prea am auzit de săli de MMA unde o parte majoră din antrenament este acordată formelor (kata, taolu, anyo etc.). După ce s-a trecut cît de cît de faza de inițiere, sportivii încep să facă sparring. Pentru că numai așa poți verifica dacă o anumită tehnică este sau nu folositoare. Fie că este vorba de sparring cu temă, de o intensitate mai mare sau mai mică, tot sparringeste. Pentru că lupta este o chestiune în care cei doi adversari nu au ca scop armonizarea, contopirea, integrarea în absolut etc., ci este o treabă urîtă în care fiecare încearcă să-l neutralizeze pe celălalt. Și cu acest subiect s-au ocupat toate artele marțiale.
În Taiji Quan, și aici mă refer la arta marțială Taiji Quan nu la Qi Gong sau mai știu eu ce alte aberații cu emanciparea spirituală, integrarea în absolut etc., tehnicile sînt grappling oriented. Deși Taiji Quan conține și tehnici de lovire, sistemul este foarte aproape de Shuai Jiao (lupte chinezești). Acum vă întreb, retoric, pe voi, cititorii, cîți practicanți de Taiji Quan ce se aruncă unul pe altul la sol ați văzut?! Nu prea ați văzut! Nici eu! Însă ar trebui să se știe că de fapt un sistem complet de Taiji Quan conține: Jiben (inițiere, tehnici de bază), Zhan Zhuang (posturi statice), repetarea fiecărei tehnici individual pe ambele părți, Taolu (tehnicile exersate legat una de alta), Fa Li (exerciții de forță), Fa Jin (exerciții pentru abilități), Tui Shou (împingerea mîinilor), Drills (exerciții în doi ce au ca scop fundamentarea anumitor aspecte tehnice), exersarea formelor de lupă cu partener și desigur sparring. Dincolo de tehnicile de luptă fără arme, în Taiji Quan se studiază și lupta cu Dao (sabia), Jian (Spada) și Qiāng (suliță), și cînd mă refer la tehnici nu mă refer doar la Taolu (forme înlănțuite), ci la tot ce presupune exerciții premergătoare luptei – evident că și nelipsitul sparring. Astăzi Taiji Quan este sinonim cu baletul executat foarte încet de către persoane trecute de a doua tinerețe, iar eu m-am întrebat adesea cum naiba s-a ajuns de la ceea ce era în sec. 19 Taiji Quan (metoda de luptă predată gărzilor imperiale) la ceea ce este azi! Răspunsul este fix în rîndurile de mai sus.
Nimeni nu spune că toți trebuie să practicăm MMA, Muay Thai, Wing Chun, Aikido sau Taiji Quan – sau că trebuie să facem X+1 antrenamente pe săptămînă. Ce vreau să spun cu acest articol este că dacă tot practicăm o artă marțială, chiar la nivel de amatorism, să o practicăm într-un mod corect. Nu trebuie să ne accidentăm sau să ne deteriorăm fizic pentru a fi cei mai mari campioni, decît dacă chiar dorim acest lucru. Putem să facem orice fel de artă marțială la acel nivel pe care ni-l dorim sau putem, însă ceea ce facem să fie corect. Important este să fim conștienți de ce facem. Să nu trăim în basme cu Feți-Frumoși marțiali. Să nu credem că noi facem arte marțiale și să intrăm într-un conflict, atunci cînd de fapt facem un fel de dansuri marțiale. Pentru că ne punem în pericol pe noi și/sau pe cei dragi nouă.
Este bine de știut dacă ceea ce vă doriți să practicați sînt arte marțiale sau… dansuri marțiale și să ne asumăm asta! Însă nu uitați că artele marțiale sînt înainte de toate tehnici de luptă, nu metode de „armonizare” cu partenerul, nu metode curative sau tehnici spirituale. Dacă doriți să vă păstrați sau să vă redobîndiți sănătatea, cel mai bine mergeți la Yoga sau Qi Gong, dacă totuși nu doriți să vă vadă un doctor. Dacă vreți să vă elevați spiritual se recomandă să mergeți la Biserică, Ashram, Sanga, Zen Dojo etc., nu vă mai păcăliți singuri, pentru că de fapt sînteți păcăliți doar atunci cînd… chiar voi doriți să fiți păcăliți.
De la Kage Ryu la tehnicile de sabie ale luptătorilor ninja din clanul Sagara.
Tehnica sabiei și sabia în sine sînt de departe simbolurile cel mai marcante ale samurailor din epoca feudală a Japoniei. Cînd spunem samurai automat ne gîndim la katana, iar urmatorul gînd care ne vine automat este Ken Jutsu – sau tehnica de a folosi sabia. În veacurile în care samuraii erau la maximul lor de glorie, s-au cristalizat și cîteva tradiții marțiale ce aveau ca principal scop sa livreze războinici desăvîrșiți.
Din multitudinea de tradiții ce au apărut se disting trei mari linii: Shinto Ryu, Kurama Ryu și Kage Ryu. Într-un fel putem spune ca dacă căutăm originea unei tradiții de sabie japoneză, este aprope sigur ca o să gasim una dintre cele trei amintite înainte. Dintre toate acestea, articolul de față își propune să prezinte o ramură a tradiției Kage Ryu via Shin Kage Ryu, ce a ajuns pînă în zilele noastre și pe care am avut ocazia să o studiez sub îndrumarea celui de al 13-lea păstrător al tradiției, Yamakita Takenori Soke.
Aisu Hyūga-no-Kami Ikō (c.1452–1538)
Kage-ryū (陰流) este o școală de Ken Jutsu fondată de Aisu Hyūga-no-Kami Ikō(c.1452–1538) aproximativ în 1490. Această tradiție mai este numită adesea și Aisu Kage-ryū, după numele fondatorului său. În conformitate cu documentele familiei Higuchi (Higuchi Matashichirō este fondatorul ramurii Maniwa Nen Ryūa școlii Nen Ryū), unul dintre elevii lui Nenami Jion Washōa fost Aizu Ikōsai1. De asemenea în anumite documente ce fac referire la Ikōsai se spune că acesta, ca membru al canului Aisu era pirat ce sub protectoratul seniorilor din Westul Japoniei își câștigau existența prădînd vasele comerciale ce făceau negoț între China și Japonia. Avînd această ocupație Ikosai a mers de mai multe ori pe coasta Chinei, unde a acumulat extrem de multă experiență cu privire la arta războiului.
Nu avem foarte multe dovezi istorice directe cu privire la viața și activitatea fondatorului acestei tradiții, însă spre bătrânețe Aisu Ikosai, însoțit de fiu său Koshichirō au intrat în serviciul seniorului Satake Yoshiatsu din provincia Hitachi, ce deținea castelul Ōta, situat nu departe de Oceanul Pacific. Aici cei doi s-au ocupat cu instruirea în arte marțiale a războinicilor seniorului Yoshiatsu.
Datorită conjuncturilor sociale și a alianțelor militare din acea vreme, în 1530 este introdus lui Aisu Ikosai tânarul Kamiizumi Ise Hidetsuna pentru ai devenii elev. Astăzi tradiția Kage Ryū de sine stătătore nu mai există, însă elemente din aceasta se pot regăsi în mod sepecial în Hikita Shinkage Ryū, Taisha Shinkage Ryū și nu numai.
Kamiizumi Ise-no-kami Fujiwara-no-Nobutsuna
Kamiizumi Hidetsuna este considerat la rîndul său un geniu al artelor marțiale. S-a născut în 1508 în castelul Ōgo ce era propietatea familiei sale în provincia Kōzuke (actuala Maebashi, Gunma Prefecture). Tatăl lui Hidetsuna, pe nume Kamiizumi Hidetsugu era un războinic renumit ce se spune chiar că studiase cu Iizasa Chōisai2și cu Aisu Ikōsai. Cel mai probabil Hidetsugu a studiat și cu Matsumoto Bizen no Kami (1467 – 1524) un excelent elev al lui Iizasa, cu care se știe că avea o bună relație de prietenie. De asemeni o bună relație de amiciție avea și cu Satake Yoshiatsu, stăpînul castelului Ōta. Aceast sistem de alianțe și amiciții i-au permis lui Hidetada să-i asigure fiului său intrarea la cei mai mari maeștri ai vemurilor respective.
În Enpi no Maki (燕飛巻) din Kage Mokuroku (影目録), Hidetsuna a scris:
Încă din vremuri îndepărtate au existat tradiții unde artele marțiale, create și transmisă de Zei, a fost practicată. Aceste școli se numesc Nen Ryū, ShintōRyū și Kage Ryū. Nici una care există nu se poate compara cu ultima. Am practicat intens tehnicile superioare ale acestor școli, dar Kage Ryū deține o știință cu mult mai subtilă decît celelalte. Pornind de la aceasta am creat propria mea tradiție pe care am denumit-o Shinkage Ryū – 新陰流…….
Kamiisumi Ise este creditat ca inventator al primei forme de shinai3,numit fukuro shinai. Acesta constă dintr-o bucată de bambus ce este despicată 2/3 din lungimea ei și apoi este acoperită cu piele lăcuită. Acest instrument a fost inventat pentru ca partenerii de antrenament sa poata să-și execute tehnicile la maxim de viteză și forță fără teama de a se accidenta.
Kamiisumi a acceptat mai mulți discipoli cît timp a stat la în zona Kansai. Conform documentului Gyokuei Shui Kamiizumi a avut în Kyoto nu mai puțin de 84 de elevi, dar dintre aceștia cel mai promițător a fost Marume Kurando no Suke4.
1-Deși se consideră că Jion Nen ar fi trăit între 1368–1427 iar Aizu Ikōsai între 1452–1538, fiind evidentă nepotrivirea epocilor pentru ca Ikōsai să fii fost elevul lui Jion, în majoritatea documentelor ce s-au găsit în diverse școli de arte marțiale se face referire la faptul că Ikōsai a învățat arte marțiale de la Jion Nenami.
2-Iizasa este fondatorul tradiției marțiale Katori Shinto Ryu.
3-Sabie de antrenament folosită în actuala dișciplină Kendo, făcută din 4 lame de bambus ce sunt legate între el cu piele. Acest dispozitiv a fost inventat pentru a diminua accidentele provocate de sabia din lemn de antrenament, numită Bokken în timpul luptelor libere.
4-Marume Kurando No Suke (1540-1629) – este fondatorul tradiției marțiale Taisha Shinkage Ryu (タイ捨新陰流)
