Kung Fu și Condiționarea armelor

Die Da Jow – Solutie pentru traumatisme

Cu mulți ani în urmă, cînd m-am apucat de Karate, inevitabil am început să aflu și despre condiționarea armelor naturale ale corpului pentru a fi din ce în ce mai eficiente într-o confruntare cu mîinile goale. Se spunea pe acea vreme că lucrul la Makiwara era esențial pentru a avea un Karate puternic. Acest instrument consta într-o scîndură ce se înfigea în pămînt astfel încît să aibă aproximativ aceeași înalțime cu practicantul. În partea superioară se puneau niște paie (sau mai modern un cauciuc) peste care se înfășura în mod tradițional o frînghie, ce la origine era făcută din paie de orez, în care urma să aplici lovituri cu diversele arme ale corpului.

Yoshitake Funakoshi antrenîndu-se la Makiwara.

Ei bine, vă închipuiți că pe măsură ce numărul de lovituri sau forța de lovire creștea durerea devenea mai intensă. În funcție de rîvnă și de ardoare puteai să lovești pînă ce ți se lua pielea de pe monturi și implicit trebuia să te oprești. Dar cine avea urme și calus mai mare era cel mai “tare” din clubul de karate. Nu ne spunea nimeni de efectele adverse ale acestei practici și cum că de fapt nu era chiar aceasta metoda cea mai bună de exersare.

După mai mulți ani de practică de acest gen, am intrat în posesia unui material video cu Morio Higaonna intitulat chiar “Makiwara Training”. În acel material pe lîngă nenumăratele metode de cum trebuie să te antrenezi, chiar de la început mastrul Higaonna ne explica cum că ar trebuie să ne dăm pe mîini cu o anumită soluție care ar trebui să prevină traumatismele și degenerarea articulațiilor. Dar ce era și din ce se făcea respectiva soluție nu se menționa. Oricum era prima oră cînd auzeam că de fapt pentru acest tip de antrenament este OBLIGATORIU să folosești acest gen de medicament de uz extern.

Morio Higaonna exersînd la Makiwara.

Am început să fac cercetări și după mult timp de căutări (pe vremea acea internetul era ceva extrem de rar) am aflat cum că este vorba de o soluție miraculoasă ce se numește Die Da Jow. Acesta era folosită de sute de ani în China pentru a trata traumatismele osoase în mod special. Tot de aici i se trage și numele, care s-ar traduce aproximativ ca “alcool pentru traumatisme și lovituri”. Dacă ne uităm puțin în cărțile de Medicină Tradițională Chinezească (TCM) o să vedem că respectiva soluție era recomandată acolo unde aveam ceea ce în TCM se numește “Stază de sînge” ca urmare a accidentărilor traumatice. Deci, care va să zică de fapt noi practic ne auto-traumatizam în vederea obținerii unor arme redutabile dar de fapt nu reușeam decît să ne facem pe termen lung foarte rău. Concluzia a fost una simplă: nu ai Die Da Jow, atunci mai bine nu lucra la makiwara.

Dar de fapt Die Da Jow nu era recomandată doar practicanților de arte marțiale. La origine această rețetă era recomandată tuturor celor care aveau vînătăi, staze de sînge sau de Qi și umflături ca urmare a unor traumatisme. Aceste traumatisme cauzează umflături, învinețiri, blocarea articulațiilor și dureri în zona traumatizată. Formula are ca principal scop dizolvarea cheagurilor, dispersarea stazelor de Qi, învigorearea sîngelui și ceva ce alte “alifi” și “unguente” de prin farmaciile alopate nu fac, respectiv favorizează și ajută la generarea de tesuturi noi. Practic ajută la o mai rapidă refacerea zonelor lezate. Aplicabilitatea acestui medicament tradițional este recomandat tuturor ce au o afecțiune ce intră sub umbrela termenului de artrită. Acesta se referă la o boală care afectează articulația osoasă – practic zona în care două oase se întâlnesc pentru a crea o articulație, cum ar fi articulația cotului, de exemplu.

Așa se explică de fapt de ce vechii practicanți de Karate și Kung Fu foloseau această soluție. Pentru că pe deoparte asigura refacerea rapidă a zonelor afectate de repetatele lovituri cît și adiția de țesut nou, calus ce avea ca rol de a face “armele naturale” mai rezistente și mai dure.

Bruce Lee și armele sale

De fapt, această soluție de uz extern este recomandată tuturor practicanților de arte marțiale și nu numai ce se lovesc și traumatizează în mod repetat pentru o mai rapidă refacere. Indiferent că vorbim de Karate, Wing Chun, BJJ, Arnis sau MMA, Die Da Jow este un excelent remediu. Cît despre cei ce practică în mod special condiționarea armelor pentru impact, precum Muai Thai, Karare, Wing Chun, Karate, Wushu Sanda, Bagua Zhang, Xing Yi Quan etc este obligatoriu folosirea acestei soluții dacă doresc ca la bătrînețe să își mai poată folosi articulațiile și membrele.

Kenjutsu

“TRADITIE CONTEMPORANA”

Cu secole in urma, samuraii din vechea Japonie au perfectionat la un asa nivel tehnica sabiei, incit, brusc, tehnica a disparut, topindu-se in mintea practicantului, contopindu-se cu acesta si deschizind noi si nebanuite aspecte ale practicii. Astfel o simpla tehnica, menita sa ia viata adversarului a ajuns sa fie o tehnica meditativa care sa patrunda adinc in conștiința noastra dincolo de barierele mintii cotidiene, acolo unde numai tehnicile de meditatie Zen se credea ca pot ajunge. Concentrarea totala doar pe un singur gest si gind face ca orice altceva sa dispara. Miscarea aceea unica in care fizicul si psihicul sint angajate total, face ca anumite zone ale constiintei noastre sa se trezeasca accesind zone care pina atunci ne pareau imposibil de imaginat. O astfel de practica care este identica cu meditatia zen, insa are si vigoarea exercitiilor fizice este ceea ce avem nevoie astazi, dupa cele 8 ore de munca.

Societatea moderna este un factor extrem de daunator fizicului si psihicului uman. Stresul cotidian acut pe care il resimtim cu totii, alimentatia defectuoasa, lipsa de miscare si efort fizic fac ca oamenii zilelor noastre sa sufere de mult mai multe boli decit sufereau predecesorii nostrii. Desi medicina a evoluat fabulos de mult in ultimul secol ne confruntam cu un numar in continua crestere a aparitiei bolilor. Astazi, termeni precum poluare, stres, poluare fonica, mincaruri ce contin extrem de multe chimicale sint pe buzele tuturor. In acest context o disciplina martiala care sa solicite atit fizicul cit si psihicul este exact lucrul de care avem nevoie pentru a ne pastra intr-o forma fizica/psihica buna.

In numai doua ore de practica a caii sabiei, psihicul se elibereaza de tot stresul cotidian pe care l-a acumulat, fiind pregatit a doua zi pentru noile solicitări la care o sa fie supus. De cite ori, dupa o zi intreaga de stat la birou, ati avut o noapte agitata in loc sa aveti un somn profund și v-ati zvircolit in pat stringind asternuturile sub voi? Calea sabie face ca tot acest stres sa dispara. O astfel de practica imbunatateste serios circulatia cerebrala iar fluxul constient al gandurilor este oprit, in timp ce sangele patrunde in straturile profunde. Mai bine irigate, acestea se trezesc dintr-un fel de somnolenta si activitatea lor confera o impresie de bunastare, de seninatate, de calm, asemanatoare somnului profund, dar totusi in plina veghe.Astfel, sistemul nervos este destins, ajutandu-ne sa fim receptivi, atenti in cel mai inalt grad cu fiecare dintre celulele corpului.

Un vechi proverb ne spune ca: “o minte sanatoasa intr-un corp sanatos” poate sa fie. Din ce in ce mai des aud oameni care spun ca munca de birou ii afecteaza serios din punct de vedere fizic. Datorita lucrului excesiv in fata PC apar deformari ale coloanei vertebrale, scade vederea, etc. Acestea sint doar citeva exemple, insa lista ar putea sa continue. Calea sabiei, Ken Jutsu/ Iaido/ Iai Jutsu, ne ofera un remediu si o solutie la aceste probleme.

TEHNICI VECHI, APLICARE MODERNA

Se spune ca omul este o fiinta evoluata prin faptul ca are constiinta si capacitatea de a-si controla impulsurile primare. Arta dominarii impulsurilor primare, autocontrolul, stapanirea de sine, toate acestea par lucruri de neatins uneori, in conditiile vietii de zi cu zi. Omul care nu are autocontrol nu cunoaste nici intelepciunea, nici puterea concentrarii. In lipsa concentrarii nu se poate cunoaste pacea interioara. Si cum ar putea fi fericit cel care nu cunoaste pacea? Corectitudinea, curajul, bunatatea, politetea, rabdarea, onoarea, loialitatea, modestia, respectul, sunt valori indispensabile controlului de sine, care este chintesenta codului onoarei si moralei universale. Toate aceste principii conduc la elevarea spiritului si extinderea constiintei.

In Ken Jutsu “ieri” sau ” maine ” devin notiuni mai putin importante, ceea ce conteaza insa este momentul prezent, clipa traita in toata intensitatea ei. Astfel, descoperim in noi potentialul latent, inca neexploatat, adevarata noastra natura, fara graba, fara griji, fara notiunea de a castiga sau a pierde ceva. Ken Jutsu este calea spre perfectionarea continua, prin motivatie si credinta in scopul final, prin munca si perseverenta, prin daruire si modestie. Viata noastra ne este data de doua elemente distincte din univers : fizicul si spiritul, Unificarea acestora fiind scopul urmărit în Ken Jutsu.

HIKITA SHINKAGE RYU

In Japonia sunt considerate trei mari traditii martiale ce au stat la baza formarii traditiilor de lupta cu sabia si nu numai. Acestor trei linii le putem spune pe scurt a) Shinto Ryuha; b) Kurama Ryuha c) Kage Ryuha. Fiecare din aceste traditii are propria sa caracteristica si istorie. Traditia Hikita Shingake Ryu apartine de curentul Kage Ryu.

Fondatorul acestei traditii este Hikita Bungoro. Acesta s-a nascut in 1537 in provincia Kaga (Prefectura Toyama) satul Ishikawa. Mama sa era sora mai mare a lui Kamiizumi Ise, fondatorul traditiei Shinkage Ryu. Inca din tinerete a luptat alaturi de Kamiizumi Ise in provincia Kozuke (Prefectura Guma), remarcandu-se ca un excelent luptator cu Naginata si Yari. Se asuma ca ar fi inceput sa invete arta sabiei direct de la Kamizumi Ise, datorita relatiilor sale stranse de rudenie. Insa este extrem de posibil sa fi invatat la rindul sau direct de la Aisu Koshichiro, fiul fondatorului traditiei Kage Ryu.

Exista Densho în Kumamoto in care gasim informatia ca Hikita a studiat, de asemeni, si Kashima Shinto Ryu a lui Tsukahara Bokuden cu unul dintre elevii acestuia pe nume Ujii Yashiro Mitsuhide in provincia Ise. Totodată, se stie ca Hikita a primit Inka si în Nen Ryu, insa nu se cunoaste exact cine i-a fost profesor.

A predat lui Oda Nobutada (primul fiu al lui Oda Nobunaga), Toyotomi Hidetsugu (nepot al lui Toyotomi Hideyoshi si in acelasi timp fiul adoptiv al acestuia), Kuroda Nagamasa (fiul lui Kuroda Kanbei).

Ulterior a fost angajat de familia Hosokawa pentru a preda arta sabiei lui Hosokawa Yusai. In 1595 renunta la serviciul sub familia Hosokawa pentru a-si începe Musha Shugyo. Se rade pe cap și devine calugar budist adoptând numele numele de Seiunsai. Tradiția sa marțială s-a dezvoltat în mod special în Kyushu. Dintre toate liniile de Shinkage Ryu existente astăzi se crede că Hikita Ha este cea mai apropiată de vechiul Kage Ryu.

TAISHA SHINKAGE RYU – DE LA KENJUTSU LA NINJUTSU

Aceasta traditie martiala a fost fondata de Marune Kurando no Suke in1568, dupa ce in prealabil studiase trei traditii martiale, respectiv Chujo Ryu cu Amakusa Izu no Kami, Ta Ryu cu Tsukahara Bokuden si ulterior Shinkage Ryu cu Kamiizumi Ise. In februarie 1568 Kamiizumi Ise ii confera cu certificat al transmisiei (Inka). Din acest moment Marune a lucrat intens la noua sa scola de hyoho si impreuna cu Den Rinbo Raigyo ( Zhuan Linfan ) a format Sagara no Shinobi fiind în slujba seniorului Sagara Nagatsune. Este cunoscut faptul ca Den Rinbo, inainte de a intra în grupul lui Marune a fost pirat. Rinbo s-a ocupat în mod special de reteaua de spioni formata de aceasta traditie. Deasemeni avea relatii stranse cu shugenja (calugari războinici) (ulterior devenind chiar el un shugenja) si cu ajutorul carora reusea sa obtina informatii altfel inaccesibile. A fost numit primul comandant (jonin) al clanului Sagara no Shinobi. Organizati in zece formatiuni, aveau nume ce corespundeau unor tehnici din Taisha Ryu si erau conduse de un menkyo kaiden din scoala. Se spune ca Marune Kurando conducea o retea de 24 de chunin (oameni intermediari) ce erau experti in bu jutsu si care aveau misiunea de a interconecta reteaua si de a transmite ordinele la cei saisprezece genin. Marune a introdus puternice aspecte mistice din Buddhismul Mikkyo in scoala sa, folosind cultul zeitatii Marishi Ten. Kuji Kiri, Mantre si incantatii sunt folosite pentru a-i conferi practicantului abilitatile necesare pentru a invinge.

Interesant la aceasta traditie martiala este faptul ca, desi au trecut mai bine de 440 de ani de la formarea ei, in zilele noastre ea a ramas concentrata in aceiasi regiune unde a si aparut. La nu mai mult de 1h de mers pe jos de la mormintele lui Marune Kurando si al lui Den Rinbo Raigyo se afla casa celui de al 13-lea Mare Maestru al traditiei. La 15 min de acelasi loc este casa unde si astazi traiesc urmasii lui Marune Kurando, in persoana dl Marune Sekinosuke.

YAMAKITA TAKENORI

Dl Yamakita Takenori (Fujiwara Sadamune), cel de al 13-lea maestru al traditiei a trait intr-un sat de munte la 1,5 ore de orasul Kumamoto, Prefectura Kumamoto si avand casa la liziera padurii, fiind intr-o armonie deplina cu natura. El si-a pastrat cele mai importante calitati umane, precum modestia, voia buna, naturaletea si motricitatea. Pe vremea cind era tinar practica pe linga Taisha Shinkage Ryu Ken Jutsu si alte arte martiale precum Kendo si Jukendo avind nivelul Renshi. A invatat Taisha Shinkage Ryu de la tatal sau, Oda Seka, care a fost al 12-lea Soke al scolii dar si un renumit expert in lupta cu pusca cu baioneta (Jukendo).

NITEN ICHI RYU

Musashi este considerat ca fiind cel mai mare spadasin al tuturor vremurilor din Japonia. Remarcindu-se intr-o perioada de singeroase confruntari civile si militare, Musashi a marcat arta sabiei profund atit prin scoala pe care a fondat-o cit si prin tratatul de strategie Gorin no Shio, pe care l-a lasat mostenire celor ce-i urmeaza calea. Si astazi, in Japonia, numele sau este pe buzele tuturor practicantilor de arte martiale, dincolo de stil sau traditia din care fac parte. Celebritati din lumea artelor martiale precum Masutatsu Oyama l-au avut ca si personaj de inspiratie.

Musashi s-a nascut in 1584 (dupa alte surse in 1582), linga Himeji, in prefectura Harima intr-o familii de samurai cu traditie in practicarea artelor martiale. Dupa cum este scris pe monumentul ridicat pe muntele Tamukeyama, de Yori Miyamoto (fiul adoptiv al lui Musashi) “tatal sau se numea Shinmen Muni[sai], un maestru de Jute Jutsu. Tatal lui Musashi a jucat un rol activ in conflictele dintre daimyo din vremurile sale, folosind cu mare indeminare o sulita cu virf tip cruce, desi este considerat unul dintre cei mai abili practicanti de Jute Jutsu. Gratie daruirii cu care si-a indeplinit datoria, lui Muni[sai] Miyamoto i s-a oferit numele stapinului sau “Shinmen”. Se pare ca acesta este motivul pentru care Musashi se autonumeste in Gorin no sho: “Shinmen Musashi”. De asemenea Muni a fost invingatorul unui concurs de ken justu tinut in fata lui Ashikaga Yoshiaki ( ultimul Shogun al familiei Ashikaga ). Datorita acestui eveniment el a primit titlul de “Tenka Muso” ( “Fara rival in lume”), nume pe care l-a folosit ulterior. Munisai Miyamoto s-a hotarit la un moment dat sa se concentreze profund asupra luptei cu sabia si in mod special asupra luptei cu ….. doua sabii . A scris un Mokuroku in care detalia tehnicile scolii sale “Tori Ryu “. Aceasta scoala a fost fondata de Hirata Shokan, nimeni altul decit bunicul lui Musashi.

Se pare ca originea traditiei martiale a lui Musashi ne duce pina la scoala NEN RYU fondata de celebrul calugar razboinic Jion. Nen Ami Jion (1351-1409) a avut in total 14 elevi. Tsutsunami Hozan a fost al 12-lea discipol si era un adept al ju jutsu-ului si jute-ului, ce a fondat ulterior scoala Hozan Ryu. Hozan a trait o vreme in Shimotsuke (Tochigi) unde a avut ocazia sa-l intilneasca Hirata Shokan si sa invete de la el. Hirata Shokan preda in scoala sa Ken Jutsu, Naginata Jutsu, So Jutsu, Jute Jutsu si Ju Jutsu. Erau vremuri de razboi, iar cunoasterea armelor clasice era o necesitate. Muni[sai] Miyamoto a invatat de la tatal sau aceste discipline, excelind in folosirea katanei si a jute-ului. Musashi a primit invatatura in arta familiei si a dezvoltat-o practicind si “reflectind de dimineata pina-n noapte”.

In conformitate cu celebrul tratat Gorin no Sho, intre 21 si 29 de ani, Musashi a traversat Japonia vizitind diverse ryu ha ( scoli ) de arte martiale provocind sau acceptind un numar impresionant de dueluri, aproximativ 60, si iesind din toate invingator. Mare parte din aceste confruntari se pot regasi relatate in documentele vremii sale, insa nu in totalitate. Ultimul duel a fost cu Sasaki Kojiro pe insula Ganryu. Acest duel a facut obiectul de inspiratie a multor filme, piese de teatru sau romane, majoritatea sustinind ca lupta dintre cei doi ar fi fost data in valurile marii, Musashi fiind inarmat cu un bokken lung facut dintr-o visla, iar Sasaki cu o sabie neobisnuit de lunga. Insa realitatea istorica, bazata pe documente, spune ca cei doi s-au intilnit la ora fixata, fiind asistati de reprezentanții guvernamentali locali, pe un teren special amenajat. Musashi a folosit pentru acea lupta un bokken la fel de lung precum era sabia lui Sasaki Kojiro. Actualmente pe insula Ganryu exista un monument dedicat acelui eveniment, in care cei doi sint infatisati in momentul luptei.

Dupa acest duel, Musashi realizeaza ca arta sabiei nu consta doar in cine invinge si cine pierde prin strategie. Isi dedica restul vietii practicii artei sabiei si a meditatiei iar, in jurul virstei de 50 de ani, Musashi atinge starea de Satori, stare ce poate fi considerata similara cu trezia crestina, putind astfel sa perceapa adevarata natura a tuturor lucrurilor si fenomenelor. Din acest moment duelurile sale sfideaza rationalul. Insa cel mai important aspect este ca nici unul din oponentii sai ulteriori acestui eveniment nu au mai fost raniti in timpul duelurilor, desi s-au declarat invinsi.

In 1643 Musashi simte ceea ce va deveni o boala fatala si pe 10 octombrie decide sa se purifice “urcind pe muntele Iwato din provincia Higo din insula Kyushu, salutind si venerind cerul, adorind-o pe Kannon si stind in fata statuii lui Buddha”. Aici el se apuca sa scrie Cartea Celor Cinci Cercuri (Gorin no Sho), lucrare care ii ia 2 ani de meditatie si scriere pina sa o duca la final.

In martie 1645, boala de care suferea s-a acutizat, devenind ( dupa unele surse ) un cancer toracic, care s-a inrautatit rapid astfel ca, in aprilie, Musashi decide sa se retraga in pestera Reigan pentru a astepta linistit si impacat momentul inevitabil din viata tuturor oamenilor: moartea. Pe 12 mai 1645, Musashi a dat ultimele daruri elevilor si rudelor sale, apoi a scris DOKUDO ( calea autorealizarii/ calea pe care trebuie sa mergi singur), 21 de poeme de autodisciplina pentru generatiile urmatoare.

Pe 19 mai 1645, Miyamoto Shinmen Musashi, fondatorul scolii Hyoho Niten Ichi Ryu Ken Jutsu, autor al unuia dintre cele mai celebre tratate de strategie ( Gorin no Sho ), considerat cel mai mare luptator al tuturor timpurilor din Japonia, pleaca din lumea aceasta. Imediat ce sfirsitul marelui luptator a devenit iminent, preotul Zen Shunzan, alaturi de care Musashi practicase Zen o buna bucata de timp, a inceput sa intoneze sutrele ( textele sfinte ). Legendele spun ca atunci cerul a inceput sa devina innorat deasupra sa si un enorm fulger insotit de un puternic tunet ar fi izbucnit din nori, anuntind trecerea Maestrului Musashi in lumea cealalta.

Arte Marțiale sau ”Dansuri Marțiale”

Am început să practic arte marțiale undeva prin anul 1988. Artele marțiale erau încă interzise la respectiva vreme, iar eu,  fiind un copil, nu am avut altă variantă decît să merg la Judo. Nu mă duceau părinții, așa cum se întîmplă astăzi. Din contră, chiar îmi interziceau, așa că mă duceam pe ascuns la antrenament. Apoi a venit așa-zisa revoluție, iar artele marțiale au ieșit la suprafață precum ciupercile după ploaie. Am migrat rapid spre Karate și Aikido. În cei peste 30 de ani de cînd am intrat în contact cu artele marțiale, am întîlnit o mulțime de oameni care le practicau, fie mai bine, fie mai rău. Am călătorit în Europa, China, Japonia, Thailanda, Hong Kong, Taiwan, Filipine, Indonezia, etc., în dorința de a descoperi și practica ceea ce îmi doream. Dar acest articol nu se dorește a fi o prezentare a vieții mele marțiale. Acest articol dorește să explice care sunt diferențele dintre artele marțiale REALE și dansurile cu iz marțial. Sau cel puțin ce cred eu despre acest subiect!

Înainte de toate cititorii ar trebui să înțeleagă clar că Artele Marțiale sunt tehnici și metode de LUPTĂ. Deoarece fix din acest motiv se numesc arte MARȚIALE. Termenul ”marțial” se referă la război, militar, fiind un termen ce implică în mod automat ideea de luptă, război, militar, pregătire militară, pregătire de război  etc. Acesta este scopul lor principal. Că pot apărea și ”efecte secundare” este altă poveste, dar nu putem să vorbim de aceste aspecte secundare ca fiind de fapt adevăratul scop al Artelor Marțiale. Și aș dori să dau mai multe exemple aici, pentru a mă face mai bine înțeles. Celebrul spadasin Miyamoto Musashi a luat parte la șase războaie, a avut cel puțin 60 de dueluri pe viață și pe moarte, înainte de a se retrage și a scrie celebrul tratat militar Go Rin no Sho. A practicat Za Zen și nu numai. Dar principalul lui scop a fost eficiența marțială. Nu a practicat Zen pentru a atinge iluminare, ci pentru a fi din ce în ce mai eficient în tehnica războiului. La fel au stat lucrurile și cu Marune Kurando. Acesta era un spadasin celebru din zona Kumamoto ce învățase Kenjutsu de la Kamiizumi Ise (fondatorul tradiției Shinkage Ryu). Marune a fost fondatorul unui clan de ninja, numiți Sagara Shinobi și, totodată, un fervent practicant al cultului Zeiței Budhiste Marishi Ten. Spre sfîrșitul vieții se călugărește, dar înainte de asta a fost un războinic celebru. Dacă trecem în China, putem să vorbim de celebrul Sun Lu Tang, fondatorul stilului Sun de Taiji Quan. Acesta a studiat pe rînd Xing Yi Quan, Bagua Zhang și Taiji Quan. Era faimos pentru desele confruntări pe care le-a avut și a ieșit învingător. Dincolo de asta, Sun Lu Tan era un practicant înfocat al Daoismului, chiar putînd să își prevadă ziua morții cu mult timp înainte. Un alt exemplu este celebru Yang Lu Chan, fondatorul stilului Yang de Taiji Quan. Acesta a fost numit Instructorul de Arte Marțiale al gărzilor de corp imperiale. Vă închipuiți că nu  le preda acestora despre cum circulă energia Qi prin corp și cum pot ei să ajungă la nemurirea Daoistă! Gărzile de corp ale împăratului erau alcătuite din niște războinici cruzi și extrem de eficienți. Erau spuma armatei dinastiei Qing, nu niște căutători pacifiști ai iluminării. De ce am dat toate aceste exemple?! Pentru a înlătura valul mistic ce tinde să acopere anumite arte marțiale. Taiji Quan, Bagua Zhang, Kenjutsu, Aiki Jutsu, Iai Jutsu etc, nu erau niște metode mistice de elevare spirituală, ci erau niște tehnici marțiale ce aveau ca scop eliminarea cît mai rapidă a adversarilor. Astăzi, în 90% din cazuri, adepții acestor sisteme de luptă nu sînt în stare să facă față unei confruntări stradale cu o persoană neantrenată dar decisă să îi doboare. Și asta se datorează în primul rînd celor care au început să mistifice aceste discipline. Personal cred că toate artele martiale au fost eficiente la origine. Altfel nu ajungeau pînă în zilele noastre. Întrebarea care se pune este: ”De ce și cum a început această spiritualizare și cum de aceste sisteme marțiale au ajuns dansuri marțiale?

Cred că avem două direcții distincte care au dus la transformarea unor arte marțiale în dansuri marțiale. Prima direcție este cea mai interesantă, pentru că aici este vorba de cum oameni care știau, cunoșteau arta luptei și care erau extrem de eficienți în luptă, au dus, voit sau nu, elevii în eroare. A două direcție este foarte simplă și este una mercantilă. Oamenii cu abilități mediocre sau spre 0, dar cu un abil dar al vorbirii (“aburirii”) au văzut că se pot face bani frumoși! După cum se știe, escrocul este cel mai convingător om cînd este vorba de convins credulul de ceva ce… de fapt nu există!

Înainte de a vorbi de cele două direcții enunțate mai sus, vreau să menționez că, întotdeauna trebuie să ținem cont în primul rînd de climatul social, apoi de cerere și ofertă. Eu fiind de formație economist, pot spune că am reușit să înțeleg lucrurile acestea ceva mai ușor. Probabil un practicant de arte marțiale ce ar fi și psiholog / sociolog ar înțelege și mai ușor. 

Climatul social joacă cel mai important rol, pentru că el influențează într-o măsură esențială Cererea și Oferta. Este o expresie care sintetizează ceea ce vreau să spun în rîndurile ce vor urma:”Hard times create strong men. Strong men create good times. Good times create weak men. Weak men create hard times”

Artele marțiale au apărut atunci cînd erau necesare, cînd vremurile erau grele și violența era ceva obișnuit. Atunci nu era timp pentru povești cu zîne și Feți Frumoși. Pentru că venea ”Zmeul” și “vedeai” repede pe pielea ta, sau a celor dragi ție, cam cum stă treaba. Pe măsură ce timpurile au devenit mai bune, violența s-a redus. Dispărînd violența au apărut confortul, lenea, escrocii, șarlatanii, oamenii cu probleme psihice etc., în artele marțiale. Astăzi vedem în Japonia la tot pasul practicanți de diverse arte cu Ki (Qi) care își ”spulberă” adversarii fără să-i atingă. Totul pînă cînd întîlnesc pe cineva care “nu prea știe” cum funcționează treaba asta cu Ki Jutsu și le “sparge botul” repede cu un pumn foarte clasic. Păi, ce s-a întîmplat maestre?! S-a terminat bateria de la Ki? Nu ai apucat să te concentrezi suficient?….

Sistemele astea ”magice” nu au prea prins în țări precum Filipine, Brazilia, Thailanda. De ce?! Pentru că aceste țări nu au un nivel de viață ridicat, iar violența fizică este ceva cotidian. Aceste țări au dat arte marțiale ce sînt considerate extrem de violente, precum Muay Thai, Brazilian Ju Jutsu sau diverse sisteme de Knife Combat. Îmi aduc aminte și astăzi ce s-a întîmplat cînd am fost prima dată în Filipine. Practicam de ceva vreme diverse metode de Filipino Knife System ce erau populare prin Occident. Evident că eram convins că erau 100% autentice. Maestrul Ike Villaflores, la care eram atunci, mi-a cerut să-i arăt ce știu despre lupta cu cuțitul. I-am arătat eu ce am crezut că-i mai eficient etc.  A stat puțin, s-a gîndit și a venit întrebarea precum o lovitură de baros într-un clopot de biserică: ”Ce vrei să faci cu aceste tehnici, vrei să-l chinui?”. Mi s-a părut ciudată întrebarea. Cum adică să-l chinui?!? Evident că eu credeam că acele tehnici sînt letale. Am răspuns că nu, și că de fapt eu cred că acele tehnici au ca scop eliminarea definitivă a oponentului. Maestrul Villaflores a rîs și mi-a spus: ”Da! S-ar putea să și moară de la ele, dar poate ceva mai tîrziu. Însă, pînă ce o să moară, o să aibă timp să te omoare și el pe tine”. Am fost puțin descumpănit. Apoi, mi-a spus că de fapt ceea ce fac eu, la ei, în Filipine, se face atunci cînd vrei doar să-i dai o lecție cuiva, fără de fapt să vrei să-i faci rău cu adevărat. Ceea ce am învățat în Filipine despre lupta cu cuțitul nu are aproape nici o legătură cu ceea ce învățasem înainte, deși erau ambele sisteme ce pretindeau că sînt din Filipine. 

Acum să mă întorc la prima direcție de care vorbeam ceva mai sus. Maeștri care știau dar nu au vrut să arate ce trebuie! Aici subiectul este destul de complex. Artele marțiale erau văzute ca un lucru extrem de important în societățile în care s-au fundamentat, iar accesul la maeștri renumiți era destul de dificil și, în același timp, destul de exclusivist, în sensul financiar. Studierea cu un maestru renumit era o garanție a faptului că ceea ce vei învăța este de o calitate înaltă și, ulterior, acest lucru îți putea garanta obținerea nu numai a securității personale, cît și a unui trai înstărit. Era tot așa cum astăzi este absolvirea unei universități de prestigiu precum Oxford. Evident că nu toți cei ce termină Oxford devin peste noapte oameni de succes, dar într-un procent major aceștia au garanția unui viitor de calitate. Dar Oxford nu este pentru toată lumea, și mai ales nu este pentru cei săraci. Dintre cei ce își permit sînt aleși cei care au și calitate. Oricît de mercantil sună, așa stau lucrurile. Și astăzi, și acum 200 de ani, și acum 500 de ani! Acum să revenim la maeștri. Aceștia erau produsul unui proces destul de anevoios. Calități precum dedicația, răbdarea, seriozitatea, devotamentul erau impetuos necesare pentru a se obține un astfel de om. Om care la rîndul său solicita elevilor săi aceleași lucruri. Pentru că așa fusese și el învățat. Însă pe măsură ce vremurile s-au schimbat, din ce în ce mai rari erau elevii ce aveau aceste calități. După cum am spus mai sus, creșterea calității vieții duce automat la creșterea nivelului de siguranță personală. Astfel dispare necesitatea de a fi pregătit pentru conflict pe viață și pe moarte. Și așa maeștri s-au trezit că nu mai au masă de selecție și …. sursă de venituri. Unii dintre ei au găsit un ”loc de muncă” în cadrul anumitor unități militare, poliție sau securitate. Alții au făcut ”pact cu Diavolul” și au început să își împartă cunoștințele lumii interlope. Alții, mai puțini norocoși, au trebuit să se reprofileze, recalifice și au abandonat viața marțială pentru cea socială. Printre cei ce s-au reprofilat au apărut personaje care s-au adaptat la ”cerințele pieței”. Sportul a luat locul necesității. Kenjutsu s-a transformat în Kendo, Aiki Ju Jutsu în Aikido, Ju Jutsu în Judo, Kung Fu în Wushu etc. Toate aceste schimbări s-au făcut pentru că așa au fost cerințele vremurilor. Dar nu acest fapt a fost sursa răului. Ci cei care au preferat să se adapteze la anumite cerințe ce nu mai aveau legătură cu eficiența, fie ea marțială sau sportivă. Maeștri care au preferat să predea o metodă diluată a ceea ce ei făceau, de fapt. Unii au făcut-o pentru bani, alții pentru faimă, alții pentru a fi și ei la rîndul lor venerați de elevii lor. Motivele au fost diverse și destul de complexe. Cert este că la începutul sec. al XX-lea, lucrurile au început să se dilueze. Pentru că cerințele au fost altele. Personal am întîlnit așa-ziși experți, foarte bine cotați, dar care nu erau capabili nici măcar să facă față unui “sparring” prietenesc. Am întîlnit și oameni ce practicau arte marțiale tradiționale, dar care erau eficienți la luptă. Astăzi, datorită metodelor de promovare online, cu ușurință auzim și vedem diverse incidente, în care mari experți de arte marțiale tradiționale sînt făcuți KO extrem de repede de reprezentanți ai stilurilor așa-zis sportive. A se vedea celebra luptă dintre expertul de Taiji Quan Wei Lei și un luptător destul de modest de MMA pe nume Xu Xiaodong. Lupta a durat 20 sec. înainte ca practicantul de Taiji Quan să fie făcut KO. Și este mult spus că a fost o luptă. Apoi Xu Xiaodong a provocat și alte stiluri, precum Wing Chun, unde a învins cu ușurință doi așa-ziși experți.

De ce s-a ajuns aici?! Simplu! Pentru că oamenii ce practică arte marțiale tradiționale nu mai sînt profesioniști în sensul pur. Adică nu mai cîștigă bani din ceea ce fac, mai exact din luptă. Majoritatea celor care predau arte marțiale tradiționale și cîștigă bani din asta o fac din activități conexe, precum seminarii, examinări, diplome, cursuri. Nu mai sînt cu adevărat profesioniști, ci mai degrabă au devenit coach de dezvoltare personală. Nu calitatea lor de luptători le aduce venitul, ci calitatea lor de vînzători de iluzii. Pe lîngă cei ce au transformat tehnicile de luptă în metode de dezvoltare personală au apărut și elevi de mîna a cincea care au vrut și ei să fie profesori. 

Dincolo de cele menționate pînă acum mai este o anumită categorie de experți, respectiv cei ce știu, pot să o dovedească, dar nu predau decît celor ”aleși”. Însă nu refuză banii celor ce nu sînt aleși. Pe aceștia din urmă îi învață cel mai adesea formele (kata/ taolu/ etc) ”goale”. Le oferă o explicație absolut penibilă pentru ceea ce fac și… gata! Ca fost practicant de Karate m-am întrebat adesea de ce tehnicile din kata (forme) pe care le practicam nu semănau deloc cu tehnicile din Kumite (luptă). Era ca și cum ai face două lucruri total diferite. Răspunsul este că de fapt adevăratele aplicații din Kata erau ascunse publicului. 

Și acest gen de maeștri sînt oarecum la fel de periculoși precum cei ce nu prea mai știu, pentru cei nealeși. Deoarece îi amăgesc pe aceștia fără să le ofere ceva de calitate, calitate pe care de altfel o au. De ce fac asta?! Cel mai adesea este o chestiune de istorie, cultură. Motivele fiind de genul că nu ai aceeași culoare a pielii cu ei, nu vorbești aceeași limbă, nu ești din aceeași familie etc. A sta alături de astfel de experți este la fel de dăunător ca a sta lîngă unul care nu prea știe. Adică … la ce bun dacă știe și nu te învață?! Ok, poți să te mîndrești că maestrul tău este foarte capabil. Dar este bine să ai grijă să nu fi pus în situația de a testa ceea ce te învață. 

Să trecem acum și la analiza celor ce doresc să învețe. În 2007 am deschis o sală de Kenjutsu. Mi-au trecut pragul mulți oameni. Motivele din spatele acestor oameni erau la fel de numeroase precum era și numărul lor. Însă, dacă din 100 de persoane am găsit unul cu adevărat interesat de ceea ce făceam noi acolo, este bine! Nu spun că eu sînt un profesor atît de bun încît oricine venea la mine ar fi trebuit să și rămînă. Pînă la urma este cerere și ofertă. Clientul cere, vine, vede o perioadă mai lungă sau scurtă de timp și apoi plecă. Este normal! Nu tuturor le place friptura. Sînt oameni care preferă lactatele sau vegetalele. Este o chestiune de gust. Problema este că dintre toți cei care mi-au trecut pragul și au plecat ulterior nu sînt mai mult de 3 persoane cărora eu personal le-aș fi dat credit că aveau șanse să înțeleagă cu adevărat ceea ce fac. Un alt aspect foarte important aici este de cîte ori pe săptămînă ajunge elevul la antrenament. Dacă ai 3 antrenamente pe săptămînă și ajungi la doar unul din ele, poate sa fie însuși Ip Man în persoană pe post de profesor, ca elevul tot slab o să fie. Și nu este vina maestrului. Un sportiv decent face între 10 și 12 antrenamente pe săptămînă. Deci, încercați să înțelegeți că practic el face de 3, 4 ori mai mult decît o persoană care merge de 3 ori pe săptămînă la un antrenament de arte marțiale tradițional. Așa că a încerca să te compari cu un astfel de individ este ușor spre stupid. Pentru că un sportiv ce își cîștigă existența din activitatea pe care o desfășoară se numește profesionist. Chiar dacă la nivel declarativ spune că este amator. Amator ești cînd faci sport după ce ai terminat activitatea profesională care îți aduce venituri, iar aceasta nu este sportul. Dar de multe ori lucrurile nu sînt ceea ce se declară că ar fi. Am ținut timp de 6 luni evidența strictă a prezenței practicanților la mine în sală. Aveau la dispoziție două antrenamente pe săptămînă pentru toți practicanții și unul în plus pentru cei avansați. Și ghiciți ce?! Majoritatea veneau doar la un singur antrenament. Bine, am zis, pentru că de fapt se dorește să se facă o singură zi pe săptămînă, am redus antrenamentele la o singură zi/ săptămînă (evident s-a redus și prețul direct proporțional). Imediat au apărut discuții și cereri să se revină la vechiul program. I-am întrebat de ce doresc asta pentru că timp de 6 luni nu au făcut decît să vină o singură dată pe săptămînă. De fapt este vorba de confortul psihic al practicantului. Își spune: ”Lasă că mă duc data următoare, azi nu prea am chef, sînt puțin obosit.” Sau alte așa-zise motive. Acest lucru se întîmplă din lipsa de necesitate a antrenamentului de arte marțiale caracteristic zilelor noastre și tărilor unde nivelul de violență este scăzut. Dacă ai știi că atunci cînd ieși pe stradă integritatea ta fizică și psihică ți-ar fi amenințate, cu siguranță nu am mai fi ”puțin obosit” cînd ar fi vorba de a merge la antrenament. 

Comparativ cu artele marțiale tradiționale, cele sportive sau moderne au o mare calitate. Scopul lor este să învingă alți sportivi. Evident că atunci cînd există competiție, minciunile încep ușor, ușor, de fapt foarte rapid să dispară. Nu poți să-i spui adversarului că ai venit cu energia la pachet și că el trebuie să fie cooperant. Nu! Cu cît sistemul marțial este mai aproape de ceea ce se poate întîmpla pe stradă, cu atît mai eficienți sînt sportivii respectivi. Din acest motiv,  astăzi MMA este una dintre cele mai eficiente sisteme marțiale sportive. Pentru că scopul în MMA este să îți dobori cît mai repede adversarul avînd cît mai puține reguli. Iar antrenamentul este conceput de așa manieră încît să deservească scopului. Nu prea am auzit de săli de MMA unde o parte majoră din antrenament este acordată formelor (kata, taolu, anyo, etc). După ce s-a trecut cît de cît de faza de inițiere, sportivii încep să facă sparring. Pentru că numai așa poți verifica dacă o anumită tehnică este sau nu folositoare. Fie că este vorba de sparring cu temă, de o intensitate mai mare sau mai mică, tot sparring este. Pentru că lupta este o chestiune în care cei doi adversari nu au ca scop armonizarea, contopirea, integrarea în absolut etc. Ci este o treabă urîtă în care fiecare încearcă să-l neutralizeze pe celălalt. Și cu acest subiect s-au ocupat TOATE artele marțiale. 

În Taiji Quan, și aici mă refer la arta marțială Taiji QUAN nu la Qi Gong sau mai știu eu ce alte aberații cu emanciparea spirituală, integrarea în absolut etc, tehnicile sînt grappling oriented. Deși Taiji Quan conține și tehnici de lovire, sistemul este foarte aproape de Shuai Jiao (Lupte Chinezești). Acum vă întreb, retoric, pe voi, cititorii, cîți practicanți de Taiji Quan ce se aruncă unul pe altul la sol ați văzut?! Nu prea ați văzut! Nici eu! Însă ar trebui să se știe că de fapt un sistem complet de Taiji Quan conține: Jiben (inițiere, tehnici de bază), Zhan Zhuang (posturi statice), repetarea fiecărei tehnici individual pe ambele părți, Taolu (tehnicile exersate legat una de alta), Fa Li (exerciții de forță), Fa Jin (exerciții pentru abilități), Tui Shou (împingerea mîinilor), Drills (exerciții în doi ce au ca scop fundamentarea anumitor aspecte tehnice), exersarea formelor de lupă cu partener și desigur sparring. Dincolo de tehnicile de luptă fără arme în Taiji Quan se studiază și lupta cu Dao (sabia), Jian (Spada) și Qiāng (suliță). Și cînd mă refer la tehnici nu mă refer doar la Taolu (forme înlănțuite), ci la tot ce presupune exerciții premergătoare luptei. Evident că și nelipsitul sparring. Astăzi Taiji Quan este sinonim cu baletul executat foarte încet de către persoane trecute de a doua tinerețe. Eu m-am întrebat adesea cum naiba s-a ajuns de la ceea ce era în sec. 19 Taiji Quan (metoda de luptă predată gărzilor imperiale) la ceea ce este azi! Răspunsul este fix în rîndurile de mai sus. 

Nimeni nu spune că toți trebuie să practicăm MMA, Muay Thai, Wing Chun, Aikido sau Taiji Quan. Sau că trebuie să facem X+1 antrenamente pe săptămînă. Ce vreau să spun cu acest articol este că dacă tot practicăm o artă marțială, chiar la nivel de amatorism, să o practicăm într-un mod corect. Nu trebuie să ne accidentăm sau să ne deteriorăm fizic pentru a fi cei mai mari campioni, decît dacă chiar dorim acest lucru. Putem să facem orice fel de artă marțială la acel nivel pe care ni-l dorim sau putem, însă ceea ce facem să fie corect. Important este să fim conștienți de ce facem. Să nu trăim în basme cu Feți Frumoși marțiali.  Să nu credem că noi facem arte marțiale și să intrăm într-un conflict, atunci cînd de fapt facem un fel de dansuri marțiale. Pentru că ne punem în pericol pe noi și/ sau pe cei dragi nouă. 

Este bine de știut dacă ceea ce vă doriți să practicați sînt Arte Marțiale sau ….. Dansuri Marțiale și să ne asumăm asta! Însă nu uitați că Artele Marțiale sînt înainte de toate tehnici de luptă. Nu metode de ”armonizare” cu partenerul, nu metode curative sau tehnici spirituale. Dacă doriți să vă păstrați sau să vă redobîndiți sănătatea,  cel mai bine mergeți la Yoga sau Qi Gong, dacă totuși nu doriți să vă vadă un doctor. Dacă vreți să vă elevați spiritual se recomandă să mergeți la Biserică, Ashram, Shanga, Zen Dojo etc. Nu vă mai păcăliți singuri, pentru că de fapt sînteți păcăliți doar atunci cînd… chiar voi doriți să fiți păcăliți. 

Taisha Shinkage Ryu – part 1

De la Kage Ryu la tehnicile de sabie ale luptătorilor ninja din clanul Sagara.

Tehnica sabiei și sabia în sine sînt de departe simbolurile cel mai marcante ale samurailor din epoca feudală a Japoniei. Cînd spunem samurai automat ne gîndim la katana, iar urmatorul gînd care ne vine automat este Ken Jutsu – sau tehnica de a folosi sabia. În veacurile în care samuraii erau la maximul lor de glorie, s-au cristalizat și cîteva tradiții marțiale ce aveau ca principal scop sa livreze războinici desăvîrșiți. 

Din multitudinea de tradiții ce au apărut se disting trei mari linii: Shinto Ryu, Kurama Ryu și Kage Ryu. Într-un fel putem spune ca dacă căutăm originea unei tradiții de sabie japoneză, este aprope sigur ca o să gasim una dintre cele trei amintite înainte. Dintre toate acestea, articolul de față își propune să prezinte o ramură a tradiției Kage Ryu via Shin Kage Ryu, ce a ajuns pînă în zilele noastre și pe care am avut ocazia să o studiez sub îndrumarea celui de al 13-lea păstrător al tradiției, Yamakita Takenori Soke. 

Aisu Hyūga-no-Kami Ikō (c.1452–1538)

Kage-ryū (陰流) este o școală de Ken Jutsu fondată de Aisu Hyūga-no-Kami Ikō(c.1452–1538) aproximativ în 1490. Această tradiție mai este numită adesea și Aisu Kage-ryū, după numele fondatorului său. În conformitate cu documentele familiei Higuchi (Higuchi Matashichirō este fondatorul ramurii Maniwa Nen Ryūa școlii Nen Ryū), unul dintre elevii lui Nenami Jion Washōa fost Aizu Ikōsai1. De asemenea în anumite documente ce fac referire la Ikōsai se spune că acesta, ca membru al canului Aisu era pirat ce sub protectoratul seniorilor din Westul Japoniei își câștigau existența prădînd vasele comerciale ce făceau negoț între China și Japonia. Avînd această ocupație Ikosai a mers de mai multe ori pe coasta Chinei, unde a acumulat extrem de multă experiență cu privire la arta războiului. 

Nu avem foarte multe dovezi istorice directe cu privire la viața și activitatea fondatorului acestei tradiții, însă spre bătrânețe Aisu Ikosai, însoțit de fiu său Koshichirō au intrat în serviciul seniorului Satake Yoshiatsu din provincia Hitachi, ce deținea castelul Ōta, situat nu departe de Oceanul Pacific. Aici cei doi s-au ocupat cu instruirea în arte marțiale a războinicilor seniorului Yoshiatsu. 

Datorită conjuncturilor sociale și a alianțelor militare din acea vreme, în 1530 este introdus lui Aisu Ikosai tânarul Kamiizumi Ise Hidetsuna pentru ai devenii elev. Astăzi tradiția Kage Ryū de sine stătătore nu mai există, însă elemente din aceasta se pot regăsi în mod sepecial în Hikita Shinkage Ryū, Taisha Shinkage Ryū și nu numai. 

Kamiizumi Ise-no-kami Fujiwara-no-Nobutsuna

Kamiizumi Hidetsuna este considerat la rîndul său un geniu al artelor marțiale. S-a născut în 1508 în castelul Ōgo ce era propietatea familiei sale în provincia Kōzuke (actuala Maebashi, Gunma Prefecture). Tatăl lui Hidetsuna, pe nume Kamiizumi Hidetsugu era un războinic renumit ce se spune chiar că studiase cu Iizasa Chōisai2și cu Aisu Ikōsai. Cel mai probabil Hidetsugu a studiat și cu Matsumoto Bizen no Kami (1467 – 1524) un excelent elev al lui Iizasa, cu care se știe că avea o bună relație de prietenie. De asemeni o bună relație de amiciție avea și cu Satake Yoshiatsu, stăpînul castelului Ōta. Aceast sistem de alianțe și amiciții i-au permis lui Hidetada să-i asigure fiului său intrarea la cei mai mari maeștri ai vemurilor respective. 

În Enpi no Maki (燕飛巻) din Kage Mokuroku (影目録), Hidetsuna a scris: 

Încă din vremuri îndepărtate au existat tradiții unde artele marțiale, create și transmisă de Zei, a fost practicată. Aceste școli se numesc Nen Ryū, ShintōRyū și Kage Ryū. Nici una care există nu se poate compara cu ultima. Am practicat intens tehnicile superioare ale acestor școli, dar Kage Ryū deține o știință cu mult mai subtilă decît celelalte. Pornind de la aceasta am creat propria mea tradiție pe care am denumit-o Shinkage Ryū – 新陰流……. 

Kamiisumi Ise este creditat ca inventator al primei forme de shinai3,numit fukuro shinai. Acesta constă dintr-o bucată de bambus ce este despicată 2/3 din lungimea ei și apoi este acoperită cu piele lăcuită. Acest instrument a fost inventat pentru ca partenerii de antrenament sa poata să-și execute tehnicile la maxim de viteză și forță fără teama de a se accidenta. 

Kamiisumi a acceptat mai mulți discipoli cît timp a stat la în zona Kansai. Conform documentului Gyokuei Shui Kamiizumi a avut în Kyoto nu mai puțin de 84 de elevi, dar dintre aceștia cel mai promițător a fost Marume Kurando no Suke4.

1-Deși se consideră că Jion Nen ar fi trăit între 1368–1427 iar Aizu Ikōsai între 1452–1538, fiind evidentă nepotrivirea epocilor pentru ca Ikōsai să fii fost elevul lui Jion, în majoritatea documentelor ce s-au găsit în diverse școli de arte marțiale se face referire la faptul că Ikōsai a învățat arte marțiale de la Jion Nenami.

2-Iizasa este fondatorul tradiției marțiale Katori Shinto Ryu.

3-Sabie de antrenament folosită în actuala dișciplină Kendo, făcută din 4 lame de bambus ce sunt legate între el cu piele. Acest dispozitiv a fost inventat pentru a diminua accidentele provocate de sabia din lemn de antrenament, numită Bokken în timpul luptelor libere. 

4-Marume Kurando No Suke (1540-1629) – este fondatorul tradiției marțiale Taisha Shinkage Ryu (タイ捨新陰流)

Bagua Zhang

Între marțialitate și meditație.

Artele marțiale chinezești, se împart, oarecum simplist spus în 2 mari categorii, ținînd cont de modul de utilizare al forței și de modul în care abordează lupta, în arte marțiale externe și arte marțiale interne. Artele marțiale externe urmăresc obținerea de efecte în primul rînd prin mijloace ca forța fizică, rezistentă, rapiditatea în mișcari, iuțimea reflexelor, duritatea loviturilor. Artele marțiale interne, deși nu neagă sau ignoră eficacitatea metodelor externe, își propun în primul rînd dezvoltarea energiei subtile a ființei (Qi/ Ki) și în obținerea de afecte asupra adversarilor prin metode subtile, fără să se opună direct forței. Această împărțire este totuși o convenție, deoarece în orice artă marțiala autentică există atît metode externe cît și interne. Nu putem spune că există artă marțială 100% internă. Predominanța acestor metode însă face ca unele arte marțiale să fie calificate ca fiind “externe” iar altele “interne”. Artele marțiale considerate externe includ Shaolin Quan, Hung Gar, Tang Lang, etc. Din categoria artelor marțiale considerate interne fac parte: Xing Yi Quan, Taiji Quan, Bagua Zhang, etc. Aceast articol își propune să facă o introducere în istoria și principiile artei Bagua Zhang (八卦掌), fară a avea totuși pretenția de a fi suficientă pentru înțelegerea în profunzime a artei. Bagua Zhang este o artă marțială oarecum recentă, respeciv momentul în care devine cunoscută este sfîrșitul sec. 19. Cu toate acestea imediat ce a apărut, a făcut furori la Beijing prin eficiența în luptă a reprezentanților săi. Un exemplu concludent este mastrul de Bagua Zhang Yin Fu, care a devenit instructor al gărzilor de corp imperiale. Cel care avea meritul să fie angajat ca instructor al garzilor imperiale era considerat cel mai abil luptător din țară. Această funcție a fost ocupată de-a lungul timpului de luptatori celebri ai Chinei, cum ar fi Yang Lu Chan (fondatorul stilului Yang de Tai ji Quan). În timpul conflictului din 1900, cînd armatele coaliției occidentale au incercuit Palatul Interzis, Yin Fu a fost desemnat gardă de corp personală a împărătesei și totodată a fost însărcinat cu scoaterea acesteia din Palatul Interzis. După îndeplinirea acestei îndatoriri, faima lui Yin Fu în interiorul palatului a atins culmi nemaiîntîlnite.

Dong Hai Chuna – Fondatorul Artei Marțiale Bagua Zhang

Deși există mai multe teorii privitoare la originile Bagua Zhang (Pa Kua Chang-ului), cercetări recente și exhaustive concluzionează fără urma de îndoială ca Bagua Zhang este în principal creația unui singur om, respectiv Dong Hai Chuan (董海川)(1797/1813 – 1882). Cel care a investigat intens persoana lui Dong Hai Chuan și istoricul artei marțiale Bagua Zhang, este profesorul Kang Ko Wu, un binecunoscut istoric și cercetător în domeniul artelor marțiale, din Beijing. Acesta a beneficiat de o bursă acordată de Academia de Wushu din Beijing pentru a face aceste cercetări și investigații pe această temă. Ceea ce se poate spune cu sigurantă despre Bagua Zhang este că a fost creată și dezvoltată după 1853, fiind predată public după 1870. Există patru teorii principale cu privire la originea ei, respectiv:

1. Dong Hai Chuan a dezvoltat Bagua Zhang dupa ce a învățat Yin Yang Ba Fan Zhang de la Tung Meng Lin. Acest punct de vedere a fost publicat în 1937, în cartea Yin Yang Ba Fan Zhang Fa scrisă de Jen Chih Cheng.

2. Istoria neoficială a Pavilionului Indigo publicată în 1818 vorbește despre pașii în opt direcții, Li Kua și Kan Kua, ca despre niște forme de Pa Kua populare înaintea lui Dong Hai Chuan. Din acest text unii au dedus că aceste mișcări ar putea fi predecesorii Bagua Zhang-ului predat de Dong.

3. Dong Hai Chuan a învațat arta de la Pi Cheng Hsia pe muntele Chou Hua (Nouă Flori). O discuție a acestei teorii ar include diversele legende despre taoist-ul misterios din munți care l-ar fi învățat pe Dong.

4. Dong Hai Chuan a fost fondatorul Bagua Zhang. Cei ce subscriu la această teorie cred ca el și-a petrecut tinerețea învățînd alte arte marțiale, inclusiv Pa Pan Chuan și a inventat Bagua Zhang bazîndu-se pe experiența anterioară conferită de aceste studii combinată cu metoda mersului în cerc învățată de la taoisti.

Cercetarea profesorului Kang a fost extensivă și a inclus examinarea amănunțită a peste 650 de documente istorice ale palatului Qing și a peste 230 de scrieri despre artele martiale. De asemenea a examinat informațiile a 413 maeștri în 24 de provincii și orase, investigînd personal în 16 orașe și 9 provincii. Kang a intervievat 256 de persoane obținînd astfel 247 de documente. Majoritatea celor chestionati erau maeștrii aparținînd vechii generații și au fost dispuși să vorbească deschis despre Bagua Zhang.

Toate teoriile de mai sus au fost examinate în detaliu. În ce privește primele două, s-a concluzionat ca nu au nici o bază istorică. Nici cea de a treia teorie, după ce a fost examinată amănunțit, nu poate fi considerată reală, neavînd în sprijinul ei nici o dovadă concretă. Pentru teoria patru, profesorul Kang a petrecut săptămîni întregi cu membrii familiei lui Dong Hai Chuan, a vizitat toți muntii pe care Dong se spune că i-ar fi vizitat, și a conspectat toate cărțile de arte marțiale din toate bibliotecile din Beijing. În conformitate cu profesorul Kang, Dong Hai Chuan a fost cel care a inventat Bagua Zhang. Concluziile sale sînt că ancestorii lui Dong erau originari din districtul Hun Tung provincia Shanxi. Spre sfîrșitul dinastiei Ming, clanul a migrat spre nord, mai întîi oprindu-se în districtul Kou Sheng, provincia Hebei. De acolo, clanul s-a separat în două ramuri, una mergînd spre satul Kai Ko, iar cealalta apucînd spre satul Wei An (ambele din provincia Hebei). Cîteva generații mai tîrziu (în jurul anului 1813), Dong Hai Chuan s-a născut în orășelul Chu Chia Wu, Wei An, Hebei. Cam în acelasi timp, alt Dong, cunoscut ca Dong Hsien Chou, s-a născut în satul Kai Ko.

În orășelul Chu Chia Wu existau doua familii predominante, Dong și Li. Familia Li era o familie de intelectuali, cîțiva dintre ei reușind la examinări imperiale și ajungînd oficiali guvernamentali. Familia Dong era mai săracă, dar asta nu-l deranja pe tînarul Dong Hai Chuan, deoarece pe el îl interesau doar artele marțiale și nu avea nici o aspirație să treacă vreun examen guvernamental. Nu se știe exact ce a studiat Dong în tinerețe dar se pare că era o formă de Shaolin de Nord. Ceea ce se știe este că Dong a practicat intensiv și și-a dobîndit o faimă de luptător excelent. Sistemele cunoscute ca fiind practicate în acea vreme în Wen An erau: Ba Fan Chuan, Hung Quan, Hsing Men Quan si Chin Kang Quan. Profesorul Kang confirmă într-adevar că multe din poziții și mișcări din aceste arte martiale și în mod special cele din Ba Fan Zhang sînt identice cu cele găsite în Bagua Zhang mai tîrziu.

Din motive neclare, între familiile Li și Dong au existat neînțelegeri. Familia Li, avînd prieteni sus-puși datorită faptului că erau oficiali, își foloseau influența pentru ai persecuta pe cei din Dong. Într-un final Dong Hai Chuan a obosit de acest joc al puterii și se pare că a decis să părăsească Wei An în jurul anului 1853. Din acest moment evenimentele devin neclare. Se crede că cel mai probabil s-a dus în Kai Ko pentru a trai cu ramura familiei Dong din respectiva regiune. Dong Hsien Chou se pare că a fost implicat în viața lui Dong Hai Chuan, fiind un luptator excelent și foarte cunoscut în jurul satului pentru măiestria sa în Ba Fan Chuan. Era atît de bine cunoscut încît cronicile vorbesc de faptul că bandiții din zonă evitau satul respectiv pentru a nu fi forțați să dea ochii cu el. Este foarte probabil că în timpul șederii în Kai Ko, Dong Hai Chuan să fi studiat Ba Fan Chuan cu ruda sa Dong Hsien Chou. Cercetările relevă că multe posturi sînt similare cu cele din Bagua Zhang, la fel ca și folosirea predominantă a loviturii cu palma.

După ce a părăsit Kai Ko, Dong a continuat să meargă spre sud. Există mărturii care îl plasează la Jiangshu, Anhui, Zhejiang, și în zona muntelui Ta Pa, undeva la granița dintre provinciile Shanxi și Sichuan. Desi cercetările profesorului Kang nu au fost capabile să determine cu certitudine unde a fost și ce a facut Dong în aceste călătorii, singura informatie pertinentă pare a fi că undeva de-a lungul drumului Dong a devenit membru al sectei taoiste Chuan Chen (Adevarul Complet). Secta facea parte din școala taoistă Long Men (Poarta Dragonului) fondată de Chou Chang Chuan. Aceatsă sectă practică mersul în cerc sau Chuan Tien Tsun (Rotația Adorării Cerului) care este extrem de similară cu mersul în cerc găsit în Bagua Zhang. Aceștia foloseau mersul în cerc atît pentru cultivarea energiei interne (Qi) cît și pentru practica mediației. Au chiar și o practică meditativă cu mantra pe care o foloseau.

Există numeroase legende și istorii orale privitoare la această perioadă din viața lui Dong. Una din ele spune ca Dong a întîlnit un pitic în munți care l-ar fi dus pe Dong la un calugar numit Bi Deng Xia ce era studentul principal al legendarului fondator al Bagua Zhang-ului, iar Dong ar fi învățat arta de la Bi Deng Xia. Oricum, autenticitatea acestei legende este îndoielnică.

O altă versiune vine de la maestrul Ren Zhi Cheng care a scris o carte numita Yin Yang Bagua Zhang. Din această carte reiese ca, Cele Opt Palme ale profesorului lui Ren – maestrul Li Zhen Qing și Cele Opt Palme ale lui Dong Hai Chuan, au fost învatate ambele de la Dong Meng Lin. Există într-adevăr multe similarități între Ba Fan Zhang-ul lui Li Zhen Qing și Ba Gua Zhang-ul lui Dong, dar nu există nici o dovadă istorică concretă care să confirme cele enunțate mai înainte.

O a treia legendă sustine că Dong Hai Chuan a fost bătut extrem de rău pe un drum din munți, și în această stare a fost găsit de taoiștii din secta Chuan Chen. Aceștia l-au învățat mersul în cerc ca o metodă de vindecare. O alta variantă spune ca el a fost cel care a provocat un taoist din secta respectivă și după ce a fost învins, s-a rugat de respectivul taiost să-l învete pînă acesta l-a acceptat. Legenda spune că în final ar fi fost dat afară datorită temperamentului impulsiv și faptului că era analfabet, ceea ce nu-i permitea să studieze subtilitatile Yi King-ului și să înțeleagă cele opt schimbări în profunzime, tot ce putuse el învăța fiind mersul în cerc. Oricît de romanțat sună nici pentru această versiune nu s-a găsit nici o dovadă istorică concretă care să o poată susține.

Cel mai probabil este că el a combinat experienta sa marțială din tinerețe, cu mersul în cerc al taoiștilor din secta Chuan Chen și alte exerciții de Qi Gong taoist pentru a ajunge la forma finală a Bagua Zhang-ului.

Se știe cu siguranță că în jurul vîrstei de 21 de ani s-a angajat servitor la bucătăria prințului Shan Qi. La un moment dat cînd acesta a dat un mare ospăț, camera unde se ținea dineul era atît de plină încît chelnării nu reușeau să intre și să iasă cu platourile cu mîncare. Legenda spune că Dong ar fi reușit să depășească impedimentul sărind cu agilitate pe peretii camerei și toate acestea fără să verse nici o picătură din vasele pe care le ducea. Prințul a fost atît de impresionat încît a solicitat să fie adus la el Dong pentru a explica și demonstra abilitățile sale marțiale. În urma acestei demonstrații Dong a fost numit pe loc instructorul de arte marțiale al gărzii palatului. Evident că această legendă nu este cu totul adevărată, dar cert este că pentru un motiv sau altul, Dong Hai Chuan devine omul de încredere al prințului. Abia din acest moment faima lui Dong începe să se raspîndească în Beijing. O altă versiune spune că la un moment dat Prințul Shan Qi i-a cerut gărzii sale de corp Sha Hui Hui să facă o demonstrație a superbelor lui abilitati. Sha era un om puternic și un maestru în Wushu; spectacolul pe care l-a dat a atras aplauze furtunoase din partea audienței. El a fost atît de încîntat de efectul pe care îl produsese încît a declarat că acceptă orice provocare, a oricui din audiență. În acel moment s-a lăsat liniștea și nimeni nu îndrăznea să accepte provocarea. În acel moment, Dong care servea mîncare invitaților, a auzit provocarea și a ezitat să răspundă, dar în momentul în care a văzut că nimeni nu îndrăznea, s-a oferit el să lupte cu Sha Hui Hui. După cîteva eschive, a făcut o mișcare ce l-a făcut pe Sha să zboară prin aer. Toata lumea a rămas înmărmurită. Prințul a fost atît de impresionat încît l-a făcut instructorul gărzii.

Dong Hai Chuan și-a numit inițial arta Zhuan Zhang (Palmele învîrtite). Abia în anii din urmă a început să vorbească despre arta sa în conjunctură cu Cartea Schimbărilor (Yi King) și să o numeasca Bagua Zhang (Palma Celor Opt Trigrame). Datorită abilitășilor în arte marțiale, la un moment dat Dong a fost trimis în Mongolia ca și colector de impozite. Dong a plecat însoțit de singurul său elev la acel moment dat, Yin Fu. Cum colectarea de impozite din partea mongolă a Chinei era o problemă de natură în primul rînd pugilistică si nu diplomatică, Dong și Yin și-au cîștigat reputația de a fi excelenti colectori. Dupa zece ani aceștia s-au reîntors la Beijing, iar Yin Fu era deja, la rîndul său un expert în Bagua Zhang.

Cînd Dong Hai Chuan preda în Beijing accepta ca elevi doar pe cei care erau deja luptători afirmați în alte stiluri de arte marțiale. Învățăturile lui Dong presupuneau predarea modului de “schimbare a palmelor” executate în timpul mersului în cerc și la teoriile lui personale despre luptă. Cel mai adesea aceste ședințe de antrenament erau private sau în grupuri foarte mici. Studenții lui erau încurajați să își folosească cunostiințele anterioare cu privire la luptă pentru a fi combinate cu ideile lui Dong. Rezultatul a fost că fiecare student a sfîrșit prin a avea un stil diferit de Bagua Zhang. Asa se explică astăzi de ce avem atîtea stiluri de Baguza Zhang și care nu seamănă între ele decît prin faptul că fac anumite mișcări în timp ce se deplasează în cerc.

În momentul de față există extrem de multe variante ale artei, dar aproape toate își trag rădăcinile din două stiluri principale ale celor mai importanți doi studenți ai lui Dong, respectiv Yin Fu și Cheng Ting Hua.

Stilul lui Yin Fu include un mare număr de tehnici percutante și combinații de lovituri rapide. Yin Fu era comparat cu un tigru, mișcîndu-se rapid și agil. Aceasta formă include multe miscari explozive, un joc de picioare foarte iute si evaziv, împreună cu tehnici foarte variate de lovire cu piciorul. În linia de Yin Shi Bagua Zhang a maestrul Zhu Bao Zhan există un set întreg de 12 tehnici de picior. Stilul lui Yin Fu se caracterizează prin tehnici de lovire cu degetele extrem de percutante ce se adresau în mod special punctelor vitale. Yin Fu a stat alături de Dong Hai Chuan cel mai lung timp, respectiv 20 de ani. Iar dintre aceștia, 10 ani au trăit împreuna zi de zi în partea mongolă a Chinei.

Cheng Ting Hua

Stilul lui Cheng Ting Hua include schimbări de palma făcute într-o manieră lină și curgătoare, fără exteriorizare a forței. Miscarile lui Cheng Ting Hua erau comparate cu ale unui dragon curgînd printre nori. Se spune că de cîte ori își întorcea corpul oponentul zbura de lîngă el.

În iulie 1900 trupe străine au intrat in Beijing în încercarea de a înăbuși Rascoala Boxerilor. Jafuri, violuri, si alte acte de barbarie erau perpetuate peste tot de “diavolii straini”. Maestrul Cheng a fost atît de înfuriat de aceste atrocitați încît a hotărît să se implice în luptă. La vederea unei duzini de soldați, a pornit spre ei înarmat cu doar două cuțite. Elevii săi au încercat să-l oprească dar, cum era de asteptat, nu au avut succes. Ulterior s-a constatat că Cheng a ucis singur peste 10 soldați dar a decedat de la multiple răni cauzate de gloanțe în timpul luptei.

Un alt stil important este cel al lui Liang Zheng Pu, ce poate fi văzut ca o combinație între stilurile lui Yin Fu și Cheng Ting Hua. Studentul lui Liang Zhen Pu, Li Zi Ming a fost cel care a popularizat acest stil, fiind totodată poate cel mai sonor nume al vremurilor noastre. El a făcut eforturi majore ca arta Bagua Zhang să fie promovată în China. Tot el este cel care s-a ocupat de mutarea și reamenajarea mormîntului lui Dong Hai Chuan.

Zhang Zhao Dong 1865 – 1938

Zhang Zhao Dong (Zhan kui) a fost un alt elev al lui Dong Hai Chuan, dar care după moartea lui Dong a studiat cu Cheng Ting Hua, acesta din urma fiind și cel care inițial l-a prezentat pe Zhao Dong lui Dong Hai Chuan. Zhao Dong studiase Xing Yi Quan cu Li Cun Yi și cu Liu Qi Lan două nume foarte importante ale acestui stil de Kung Fu. Cînd Zhao Dong l-a întîlnit pe Cheng Ting Hua era deja un foarte respectat luptător, ce lucra pentru poliția din Tianjin ca și Vînător de Recompense. Zhao Dong l-a ajutat pe Cheng Ting Hua să își rezolve ceva probleme ce le avea în TianJin iar acesta din urmă s-a simțit dator să-l răsplătească pentru efortul său. Așa se face că Zhao Dong a fost introdus la Dong Hai Chuan. Ulterior Zhao Dong a păstrat anumite elemente din Xing Yi Quan în stilul său de Bagua Zhang. În special exerciții de dezvoltarea forței. Stilul său s-a transmis cu precădere în Tienjin . Unul dintre elevii săi de seamă a fost Zhao Dao Xin, renumit luptător de Lei Tai (o formă de luptă cu reguli minimale, gen MMA din zilele noastre ce se desfășură pe o platformă destul de înaltă).

Dong Hai Chuan a murit în anul 1882 la vîrsta de 84 de ani în casa unui elev de al său pe nume Fan Zhi Yong, fiind înmormîntat la o milă depărtare de Poarta De Est a Beijingului, și de atunci încoace, mormîntul lui cu opt laturi a devenit o Mecca a practicanților de Bagua Zhang din toata lumea. Ulterior, prin efortul lui Li Zi Ming și a lui Kang Ko Wu, întreg mormîntul a fost mutat în Cimitirul public Wan An. Tot acolo se află și mormîntului lui Liang Zhen Pu, Li Zi Ming și Guo Gu Min. După cum se poate vedea, cu toate că s-au făcut eforturi atît financiare cît și umane susținute , asupra acestei arte marțiale planează un întreg mister. Nimeni nu poate spune cu exactitate cum și de unde vine Bagua Zhang dincolo de personalitatea lui Dong Hai Chuan. Principalul motiv pentru această stare de fapt o constituie însăși fondatorul acesteia, care de fiecare dată cînd a fost întrebat de originea artei sale a fost evaziv în răspunsuri. Chiar și Fan Zhi Yong, în a cărui casă Dong a și decedat nu a reușit să obțină alte rezultate decît cele pe care toți elevii le stiau:

„Elev: Maestre, de la cine ați învățat această artă marțială?

Dong: De la un taoist

Elev: De unde era acesta?

Dong: Din munți

Elev: Cum îl chema?

Dong: Era foarte bătrîn!”

Putem structura Bagua Zhang în trei mari capitole. Primul se ocupă de cultivarea și dirijarea energiei interne Qi în organism. În Bagua Zhang acest lucru se face de regulă prin practica celor opt forme statice ale palmelor (Ding Shi Ba Zhang). Fiecare din acestea 8 forme are ca scop formarea unei structuri corecte a corpului împreună cu activarea energiei interne în meridianele energetice ce sînt folosite în Medicina Tradițională Chineză (M.T.C.). Atunci cînd practicantul păstrează o formă statică în partea superioară a corpului dar totodată se deplasează pe un cerc, în funcție de structura superioară, energia este activată pe unul sau pe altul dintre meridiane. De exemplu, cînd se practică forma Tuō Tiān Zhǎng (palma care sustine cerul – 托天掌) datorită formei sale, este activată energia din Meridianul Stomac și din Meridianul Intestin Gros. Cînd se practică forma Shī Zǐ Zhǎng (palma în forma leului – 狮子掌) se activează energia din Meridianul Pericard și Meridianul Trei Focare. În funcție de necesități, adeptul poate practica o anumită formă mai mult sau mai puțin. Prin focalizarea energiei Qi pe anumite meridiane se pot vindeca anumite afecțiuni tot așa cum o fac și exercițiile de Qi Gong sau tratamentele prin M.T.C.

Al doilea capitol se ocupă cu formarea unei structuri corecte în vederea luptei. Accentul este pus acum pe mișcarea corpului, pe forma sa. Acest lucru se studiază cel mai adesea prin Ba Mu Zhang (cele 8 pamla mama) și Lao Ba Zhang (Cele Opt Palme Vechi). Adeptul începe să cunoască aplicarea în luptă a anumitor principii de mișcare și își îmbunătățește modul în care se mișcă.

Al treilea capitol se ocupă de lupta propriuzisă. Cel mai adesea, formele ce sînt predate nu se mai efectuează în timplul deplasărilor pe cerc, ci sînt liniare. În stilul lui Liang Zhen Pu, exista un set de 64 de forme ce sînt împărțite în 8 linii a cîte 8 forme pe linie. Bagua Zhang conține și forme specifice de luptă cu armele. Paloșul mare de Bagua Zhang este adesea tot atît de lung pe cît este și înălțimea practicanților. Sabia dreapă, bastonul, sulița sau cuțitele semilună sînt doar cîteva exemple. Fiecare practicant și-a dezvoltat forme specifice în funcție de armele pe care le prefera. Se spune că Yin Fu avea ca armă preferată Cuțitele Emei ce aveau la un capăt o bilă iar la celălalt capăt erau ascuțite în formă de lacrimă. În funcție de cît de grav vroia să își lovească adversarul, folosea unul sau celălalt capăt.

Astăzi Bagua Zhang se practică în foarte multe țări, fiind promovată din perspectivă sportivă de către Federația Internațională de Wushu. Din punct de vedere marțial, această artă marțială a rămas destul de obscură, foarte puțini practicanți dorind să arate metodele practice de luptă ale stilului.