DE LA YOROI LA KENDOGU

Kendō Gu sau armura de Kendō

Astăzi nu putem să discutăm despre arte marțiale japoneze și mai ales despre Ken Jutsu fără să luăm în considerare mai noua disciplină sportivă numită Ken Do – Calea Sabiei. Din punct de vedere al materialelor folosite în Kendo cel mai important este, desigur, echipamentul de protecție. Deoarece acesta a facilitat într-o mare măsură trecerea de la cruda disciplină marțială Ken Jutsu la sportul Kendo. Materialul de față își propune să aducă cîteva informații istorice despre cum a apărut armura de Kendo, cunoscută sub numele de Kendo Gu (剣道具) sau mai pe scurt Bogu. Armura de Kendo este compusă din cască (Men), pieptar (Do), mănuși (Kote) și apărătoare pentru zona inghinală / șolduri (Tare). În Ken Jutsu, sau mai bine spus, pe cîmpul de luptă se folosea armura, numită Yoroi. Dar cum s-a făcut trecerea de la complexa armură de samurai Yoroi la armura de Kendo?

Naganuma Shirōzaemon Kunisato (1688-1767) din tradiția Kashima Shinden Jikishinkage-ryū Kenjutsu este creditat ca fiind la originea introducerii armurii pentru antrenament și folosirea shinai-ului în arta sabiei japoneze. Deși Naganuma Shirōzaemon Kunisato are această faimă, nu i se datorează lui, în totalitate, acest fapt.

Cu cîteva sute de ani înainte de Naganuma, în secolul 16, Kamiizumi Ise no Kami și Hikita Bungorō din tradiția Shinkage Ryū foloseau fukuro shinai-ul (sabie de bambus despicat și acoperit cu o husă de piele), atît pentru antrenamente cît și pentru luptele pe care le aveau cu reprezentanții altor tradiții marțiale. Oricît de atent se lupta cu bokken-ul, accidentele erau adesea mortale. Este cunoscut cazul lui Miyamoto Musashi care, înarmat cu un simplu bokken și-a ucis adesea opozanții în confruntări. Ulterior, aceste prime forme de shinai s-au perfecționat pînă la cele din zilele noastre, pe care le întîlnim în disciplina Kendō.

Revenind la Naganuma Kunisato, conform cu cronica Heiho Denki Chukai, se știe că tatăl acestuia, Yamada Mitsunori, pe cînd avea 18 ani, a suferit un accident  într-o lupătă cu bokken, fiind nevoit să întrerupă practica pînă la vîrsta de 22 de ani. Această rană a lăsat urme permanente și l-a motivat pe Mitsunori să conceapă un echipament de protecție.

Yamada Mitsunori și Naganuma Kunisato au o contribuție majoră la dezvoltarea armurii de antrenament, precum și în folosirea acesteia împreună cu shinai-ul – 竹刀 pentru dueluri între școli, fenomen cunoscut sub numele de taryū jiaiShinkage Ryū Sagawa Ha din Sendai a fost prima tradiție ce a introdus folosirea în timpul antrenamentelor a protecției pentru față, protectie numită men hō . Însă, școlii Jikishinkage îi este atribuit meritul pentru introducerea în folosire (între anii 1711 si 1716) a unui echipament complet de protecție, pentru meciurile de antrenament (shinai uchikomi geiko), acesta fiind format din cască – men, pieptar – dō, mănuși – kote și protecție pentru coapse – tare. Totuși, Yamada Mitsunori avertizează în textul Heiho Zakki că adepții antrenamentului cu protecții, să nu se arunce necondiționat în lupă bazîndu-se pe echipamentul de protecție, deoarece în lupta pe viață și pe moarte lucrurile stau diferit. 

Toate aceste schimbări au avut rolul de a revitaliza disciplina Ken Jutsu, ea fiind ușor în decădere la acele vremuri, datorită climatului pacifist ce a caracterizat epoca Edo. Interzicerea duelurilor între școli și lipsa confruntărilor armate făcuseră ca artele marțiale ce presupuneau folosirea armelor să își piardă din popularitate.

Exersarea permanentă a formelor – kata devenise plictisitoare. Lipsa confruntărilor se simțea acut, iar introducerea echipamentului de protecție și conceptului de shiai uchikomi keiko – lupte de antrenament au dus la creșterea rapidă a popularității școlii Jiki Shinkage Ryū. Mulți spadasini de renume precum Otani Nobutomo, Shimada Toranosuke sau Sakakibara Kenkichi au devenit cunoscuți datorita acestei tradiții.

Otani Nobutomo a fost unul dintre cei mai mari promotori ai conceptului de taryū, standardizînd lungimea shinai-ului și introducînd primele forme de regulament. Dintre nenumărații elevi ai lui Otani,  unul s-a distins, Sakakibara Kenkichi. La vîrsta de 13 ani începea antrenamentele sub tutela lui Otani, pentru ca la 27 de ani să primească certificatul de menkyō kaiden (transmisie completă a tradiției).

Kenkichi s-a născut în noiembrie 1830, în localitatea Otsuka, actualmente parte din Tokyo, ca fiu al lui Masutaro Sakakibara. Se spune că ar fi fost un geniu al sabiei însă nu a putut să primească certificatul de menkyō kaiden mai devreme deoarece fiind sărac nu și-a permis să plătească mai repede taxa pentru certificat și ceremonia de acordare a acestuia. Aflând de această situație, în 1856, Otani a plătit totul pentru Kenkichi, iar acesta a putut să primească certificare, astfel. Ulterior, Kenkichi a fost introdus ca instructor asistent la Kōbusho. Otani a participat activ la fondarea Academiei Militare Kōbusho – 請武所 în 1855, unde se preda teppōjutsu, kenjutsu, kyujutsu, sōjutsu. În același an se căsătorește cu Taka, fiica lui Iwajiro Mihashi un hatamoto al Shogun-ului. Mama lui Taka era fiica lui Kaishu Katsu, un om de stat ce a avut un rol important în perioada de traversare de la regimul Tokugawa la Meiji.

Doi ani mai tîrziu, Kenkichi a fost numit instructor sef. În 1863, salariul său a fost crescut la 300 de ryō și a fost numit garda personală a Shogun-ului Iemochi Tokugawa, care-l aprecia foarte mult pentru caracterul său extrem de onest. Trei ani mai târziu, Shogun-ul Iemochi moare la frageda vârstă de doar 21 de ani iar Kenkichi a demisionat din funcția ce o ocupa, rezumîndu-se la a preda kenjutsu la propriul dōjō din Shitaya Kurumasaka, Tokyo. După abolirea shogunatului in 1867, Kenkichi a continuat să predea doar kenjutsu trecînd prin mari lipsuri din cauza scăderii interesului pentru această disciplină în epoca Meiji.

În 1873, cu ocazia unei ceremonii comemorative a fostului Shogun Iemochi, Kenkichi face o demonstrație publică de kenjutsu în care are loc și un meci demonstrativ.

Printre spectatori se afla și starețul templului Sennenji din Asakusa al sectei Jodō.

Fiind profund impresionat de această inițiativă, împreună cu alți admiratori a investit fonduri în susținerea unui proiect ce consta într-o serie de demonstrații și meciuri cu armură și shinai conduse de Kenkichi. Astfel, primul eveniment a avut loc în 15 aprilie 1873, cunoscut sub numele Kankyo Gekkenkai – Concursul de Kenjutsu Autorizat de Guvern. A avut un succes răsunător și fenomenul s-a extins cu repeziciune. Într-o lună au ajuns să fie ținute nu mai puțin de 20 de astfel de concursuri în Tokyo. Dar succesul de care s-a bucurat această inițiativă nu a fost văzut cu ochi buni de autorități, care se temeau ca spadasinii să nu devină un pericol pentru noua admnistrație și astfel, în 30 Iulie 1873, aceste concursuri au fost interzise pînă în anul 1876.

Sakakibara Kenkichi devine al 14-lea Soke al tradiției Jiki Shinkage Ryu, avînd la rîndul său sute de elevi, dintre care nu mai puțin de 20 de persoane (conform cu Watatani Kiyoshi și Yamada Tadashi – Bugei Ryuha Jiten) au ajuns să fie certificate cu nivelul menkyō kaiden. Cei mai talentați discipoli sunt considerați Yamada Jirōkichi și Matsudaira Yasutoshi. Un alt nume important al artelor marțiale japoneze ce a studiat cu Kenkichi a fost nimeni altul decât Takeda Sogaku fondatorul tradiției Daitō Ryū.

Jiki Shinkage Ryū este considerată una dintre școlile ce a stat la baza ideii de Kendō prin sistemul de competiții promovat. Indiferent de școală, toți practicanții puteau să lupte atâta timp cât respectau un regulament comun. Acest lucru a fost o inițiativă genială ce a avut ca efect revigorarea artei sabiei în epoca modernă.

Din punct de vedere tehnic, o altă tradiție a avut un rol foarte important în formarea disciplinei Kendo, respectiv Itto Ryu și ramurile sale. Foarte importantă a fost Nakanishi Ha Itto Ryu, ce a fost fondată de Nakanishi Chuta Tanesada, pornind de la vechea școală Ono Ha Itto Ryū. Aceasta , la rîndul ei, foloseste un model special de kote-uri numite oni-gote 鬼小手 (kote-urile demonului).

Astăzi, Kendō este datoare acestor vechi tradiții nu numai pentru instrumentele folosite și tehnica păstrată, dar și pentru menținerea interesului publicului larg pentru arta sabiei japoneze. Într-un moment în care folosirea sabiei pentru principalul său scop s-a dovedit ca fiind nu foarte eficientă, aceste adaptări au făcut posibilă păstrarea tradițiilor.

Astăzi, Kendo are milioane de adepți în toată lumea, lucru care cu siguranță nu ar fi fost posibil dacă de-a lungul timpului nu apăreau aceste modificări cu scopul de a proteja practicanții de accidentări. De asemenea Ken Jutsu s-a adaptat la cerințele vremurilor. Astăzi, se folosesc echipamente de protecție, Fukuro Shinai, Shinai, etc toate acestea facilitînd practica dincolo de pericolul iminent de accidentare ce reiese din utilizarea exclusivă a sabiei de antrenament făcută din lemn masiv (bokken). Și în Seibukan Dojo se folosesc echipamentele de protecție, deși tehnica nu s-a schimbat. Ken Jutsu presupune păstrarea tehnicii vechi, folosite de samurai pentru luptă.

Kenjutsu

“TRADITIE CONTEMPORANA”

Cu secole in urma, samuraii din vechea Japonie au perfectionat la un asa nivel tehnica sabiei, incit, brusc, tehnica a disparut, topindu-se in mintea practicantului, contopindu-se cu acesta si deschizind noi si nebanuite aspecte ale practicii. Astfel o simpla tehnica, menita sa ia viata adversarului a ajuns sa fie o tehnica meditativa care sa patrunda adinc in conștiința noastra dincolo de barierele mintii cotidiene, acolo unde numai tehnicile de meditatie Zen se credea ca pot ajunge. Concentrarea totala doar pe un singur gest si gind face ca orice altceva sa dispara. Miscarea aceea unica in care fizicul si psihicul sint angajate total, face ca anumite zone ale constiintei noastre sa se trezeasca accesind zone care pina atunci ne pareau imposibil de imaginat. O astfel de practica care este identica cu meditatia zen, insa are si vigoarea exercitiilor fizice este ceea ce avem nevoie astazi, dupa cele 8 ore de munca.

Societatea moderna este un factor extrem de daunator fizicului si psihicului uman. Stresul cotidian acut pe care il resimtim cu totii, alimentatia defectuoasa, lipsa de miscare si efort fizic fac ca oamenii zilelor noastre sa sufere de mult mai multe boli decit sufereau predecesorii nostrii. Desi medicina a evoluat fabulos de mult in ultimul secol ne confruntam cu un numar in continua crestere a aparitiei bolilor. Astazi, termeni precum poluare, stres, poluare fonica, mincaruri ce contin extrem de multe chimicale sint pe buzele tuturor. In acest context o disciplina martiala care sa solicite atit fizicul cit si psihicul este exact lucrul de care avem nevoie pentru a ne pastra intr-o forma fizica/psihica buna.

In numai doua ore de practica a caii sabiei, psihicul se elibereaza de tot stresul cotidian pe care l-a acumulat, fiind pregatit a doua zi pentru noile solicitări la care o sa fie supus. De cite ori, dupa o zi intreaga de stat la birou, ati avut o noapte agitata in loc sa aveti un somn profund și v-ati zvircolit in pat stringind asternuturile sub voi? Calea sabie face ca tot acest stres sa dispara. O astfel de practica imbunatateste serios circulatia cerebrala iar fluxul constient al gandurilor este oprit, in timp ce sangele patrunde in straturile profunde. Mai bine irigate, acestea se trezesc dintr-un fel de somnolenta si activitatea lor confera o impresie de bunastare, de seninatate, de calm, asemanatoare somnului profund, dar totusi in plina veghe.Astfel, sistemul nervos este destins, ajutandu-ne sa fim receptivi, atenti in cel mai inalt grad cu fiecare dintre celulele corpului.

Un vechi proverb ne spune ca: “o minte sanatoasa intr-un corp sanatos” poate sa fie. Din ce in ce mai des aud oameni care spun ca munca de birou ii afecteaza serios din punct de vedere fizic. Datorita lucrului excesiv in fata PC apar deformari ale coloanei vertebrale, scade vederea, etc. Acestea sint doar citeva exemple, insa lista ar putea sa continue. Calea sabiei, Ken Jutsu/ Iaido/ Iai Jutsu, ne ofera un remediu si o solutie la aceste probleme.

TEHNICI VECHI, APLICARE MODERNA

Se spune ca omul este o fiinta evoluata prin faptul ca are constiinta si capacitatea de a-si controla impulsurile primare. Arta dominarii impulsurilor primare, autocontrolul, stapanirea de sine, toate acestea par lucruri de neatins uneori, in conditiile vietii de zi cu zi. Omul care nu are autocontrol nu cunoaste nici intelepciunea, nici puterea concentrarii. In lipsa concentrarii nu se poate cunoaste pacea interioara. Si cum ar putea fi fericit cel care nu cunoaste pacea? Corectitudinea, curajul, bunatatea, politetea, rabdarea, onoarea, loialitatea, modestia, respectul, sunt valori indispensabile controlului de sine, care este chintesenta codului onoarei si moralei universale. Toate aceste principii conduc la elevarea spiritului si extinderea constiintei.

In Ken Jutsu “ieri” sau ” maine ” devin notiuni mai putin importante, ceea ce conteaza insa este momentul prezent, clipa traita in toata intensitatea ei. Astfel, descoperim in noi potentialul latent, inca neexploatat, adevarata noastra natura, fara graba, fara griji, fara notiunea de a castiga sau a pierde ceva. Ken Jutsu este calea spre perfectionarea continua, prin motivatie si credinta in scopul final, prin munca si perseverenta, prin daruire si modestie. Viata noastra ne este data de doua elemente distincte din univers : fizicul si spiritul, Unificarea acestora fiind scopul urmărit în Ken Jutsu.

HIKITA SHINKAGE RYU

In Japonia sunt considerate trei mari traditii martiale ce au stat la baza formarii traditiilor de lupta cu sabia si nu numai. Acestor trei linii le putem spune pe scurt a) Shinto Ryuha; b) Kurama Ryuha c) Kage Ryuha. Fiecare din aceste traditii are propria sa caracteristica si istorie. Traditia Hikita Shingake Ryu apartine de curentul Kage Ryu.

Fondatorul acestei traditii este Hikita Bungoro. Acesta s-a nascut in 1537 in provincia Kaga (Prefectura Toyama) satul Ishikawa. Mama sa era sora mai mare a lui Kamiizumi Ise, fondatorul traditiei Shinkage Ryu. Inca din tinerete a luptat alaturi de Kamiizumi Ise in provincia Kozuke (Prefectura Guma), remarcandu-se ca un excelent luptator cu Naginata si Yari. Se asuma ca ar fi inceput sa invete arta sabiei direct de la Kamizumi Ise, datorita relatiilor sale stranse de rudenie. Insa este extrem de posibil sa fi invatat la rindul sau direct de la Aisu Koshichiro, fiul fondatorului traditiei Kage Ryu.

Exista Densho în Kumamoto in care gasim informatia ca Hikita a studiat, de asemeni, si Kashima Shinto Ryu a lui Tsukahara Bokuden cu unul dintre elevii acestuia pe nume Ujii Yashiro Mitsuhide in provincia Ise. Totodată, se stie ca Hikita a primit Inka si în Nen Ryu, insa nu se cunoaste exact cine i-a fost profesor.

A predat lui Oda Nobutada (primul fiu al lui Oda Nobunaga), Toyotomi Hidetsugu (nepot al lui Toyotomi Hideyoshi si in acelasi timp fiul adoptiv al acestuia), Kuroda Nagamasa (fiul lui Kuroda Kanbei).

Ulterior a fost angajat de familia Hosokawa pentru a preda arta sabiei lui Hosokawa Yusai. In 1595 renunta la serviciul sub familia Hosokawa pentru a-si începe Musha Shugyo. Se rade pe cap și devine calugar budist adoptând numele numele de Seiunsai. Tradiția sa marțială s-a dezvoltat în mod special în Kyushu. Dintre toate liniile de Shinkage Ryu existente astăzi se crede că Hikita Ha este cea mai apropiată de vechiul Kage Ryu.

TAISHA SHINKAGE RYU – DE LA KENJUTSU LA NINJUTSU

Aceasta traditie martiala a fost fondata de Marune Kurando no Suke in1568, dupa ce in prealabil studiase trei traditii martiale, respectiv Chujo Ryu cu Amakusa Izu no Kami, Ta Ryu cu Tsukahara Bokuden si ulterior Shinkage Ryu cu Kamiizumi Ise. In februarie 1568 Kamiizumi Ise ii confera cu certificat al transmisiei (Inka). Din acest moment Marune a lucrat intens la noua sa scola de hyoho si impreuna cu Den Rinbo Raigyo ( Zhuan Linfan ) a format Sagara no Shinobi fiind în slujba seniorului Sagara Nagatsune. Este cunoscut faptul ca Den Rinbo, inainte de a intra în grupul lui Marune a fost pirat. Rinbo s-a ocupat în mod special de reteaua de spioni formata de aceasta traditie. Deasemeni avea relatii stranse cu shugenja (calugari războinici) (ulterior devenind chiar el un shugenja) si cu ajutorul carora reusea sa obtina informatii altfel inaccesibile. A fost numit primul comandant (jonin) al clanului Sagara no Shinobi. Organizati in zece formatiuni, aveau nume ce corespundeau unor tehnici din Taisha Ryu si erau conduse de un menkyo kaiden din scoala. Se spune ca Marune Kurando conducea o retea de 24 de chunin (oameni intermediari) ce erau experti in bu jutsu si care aveau misiunea de a interconecta reteaua si de a transmite ordinele la cei saisprezece genin. Marune a introdus puternice aspecte mistice din Buddhismul Mikkyo in scoala sa, folosind cultul zeitatii Marishi Ten. Kuji Kiri, Mantre si incantatii sunt folosite pentru a-i conferi practicantului abilitatile necesare pentru a invinge.

Interesant la aceasta traditie martiala este faptul ca, desi au trecut mai bine de 440 de ani de la formarea ei, in zilele noastre ea a ramas concentrata in aceiasi regiune unde a si aparut. La nu mai mult de 1h de mers pe jos de la mormintele lui Marune Kurando si al lui Den Rinbo Raigyo se afla casa celui de al 13-lea Mare Maestru al traditiei. La 15 min de acelasi loc este casa unde si astazi traiesc urmasii lui Marune Kurando, in persoana dl Marune Sekinosuke.

YAMAKITA TAKENORI

Dl Yamakita Takenori (Fujiwara Sadamune), cel de al 13-lea maestru al traditiei a trait intr-un sat de munte la 1,5 ore de orasul Kumamoto, Prefectura Kumamoto si avand casa la liziera padurii, fiind intr-o armonie deplina cu natura. El si-a pastrat cele mai importante calitati umane, precum modestia, voia buna, naturaletea si motricitatea. Pe vremea cind era tinar practica pe linga Taisha Shinkage Ryu Ken Jutsu si alte arte martiale precum Kendo si Jukendo avind nivelul Renshi. A invatat Taisha Shinkage Ryu de la tatal sau, Oda Seka, care a fost al 12-lea Soke al scolii dar si un renumit expert in lupta cu pusca cu baioneta (Jukendo).

NITEN ICHI RYU

Musashi este considerat ca fiind cel mai mare spadasin al tuturor vremurilor din Japonia. Remarcindu-se intr-o perioada de singeroase confruntari civile si militare, Musashi a marcat arta sabiei profund atit prin scoala pe care a fondat-o cit si prin tratatul de strategie Gorin no Shio, pe care l-a lasat mostenire celor ce-i urmeaza calea. Si astazi, in Japonia, numele sau este pe buzele tuturor practicantilor de arte martiale, dincolo de stil sau traditia din care fac parte. Celebritati din lumea artelor martiale precum Masutatsu Oyama l-au avut ca si personaj de inspiratie.

Musashi s-a nascut in 1584 (dupa alte surse in 1582), linga Himeji, in prefectura Harima intr-o familii de samurai cu traditie in practicarea artelor martiale. Dupa cum este scris pe monumentul ridicat pe muntele Tamukeyama, de Yori Miyamoto (fiul adoptiv al lui Musashi) “tatal sau se numea Shinmen Muni[sai], un maestru de Jute Jutsu. Tatal lui Musashi a jucat un rol activ in conflictele dintre daimyo din vremurile sale, folosind cu mare indeminare o sulita cu virf tip cruce, desi este considerat unul dintre cei mai abili practicanti de Jute Jutsu. Gratie daruirii cu care si-a indeplinit datoria, lui Muni[sai] Miyamoto i s-a oferit numele stapinului sau “Shinmen”. Se pare ca acesta este motivul pentru care Musashi se autonumeste in Gorin no sho: “Shinmen Musashi”. De asemenea Muni a fost invingatorul unui concurs de ken justu tinut in fata lui Ashikaga Yoshiaki ( ultimul Shogun al familiei Ashikaga ). Datorita acestui eveniment el a primit titlul de “Tenka Muso” ( “Fara rival in lume”), nume pe care l-a folosit ulterior. Munisai Miyamoto s-a hotarit la un moment dat sa se concentreze profund asupra luptei cu sabia si in mod special asupra luptei cu ….. doua sabii . A scris un Mokuroku in care detalia tehnicile scolii sale “Tori Ryu “. Aceasta scoala a fost fondata de Hirata Shokan, nimeni altul decit bunicul lui Musashi.

Se pare ca originea traditiei martiale a lui Musashi ne duce pina la scoala NEN RYU fondata de celebrul calugar razboinic Jion. Nen Ami Jion (1351-1409) a avut in total 14 elevi. Tsutsunami Hozan a fost al 12-lea discipol si era un adept al ju jutsu-ului si jute-ului, ce a fondat ulterior scoala Hozan Ryu. Hozan a trait o vreme in Shimotsuke (Tochigi) unde a avut ocazia sa-l intilneasca Hirata Shokan si sa invete de la el. Hirata Shokan preda in scoala sa Ken Jutsu, Naginata Jutsu, So Jutsu, Jute Jutsu si Ju Jutsu. Erau vremuri de razboi, iar cunoasterea armelor clasice era o necesitate. Muni[sai] Miyamoto a invatat de la tatal sau aceste discipline, excelind in folosirea katanei si a jute-ului. Musashi a primit invatatura in arta familiei si a dezvoltat-o practicind si “reflectind de dimineata pina-n noapte”.

In conformitate cu celebrul tratat Gorin no Sho, intre 21 si 29 de ani, Musashi a traversat Japonia vizitind diverse ryu ha ( scoli ) de arte martiale provocind sau acceptind un numar impresionant de dueluri, aproximativ 60, si iesind din toate invingator. Mare parte din aceste confruntari se pot regasi relatate in documentele vremii sale, insa nu in totalitate. Ultimul duel a fost cu Sasaki Kojiro pe insula Ganryu. Acest duel a facut obiectul de inspiratie a multor filme, piese de teatru sau romane, majoritatea sustinind ca lupta dintre cei doi ar fi fost data in valurile marii, Musashi fiind inarmat cu un bokken lung facut dintr-o visla, iar Sasaki cu o sabie neobisnuit de lunga. Insa realitatea istorica, bazata pe documente, spune ca cei doi s-au intilnit la ora fixata, fiind asistati de reprezentanții guvernamentali locali, pe un teren special amenajat. Musashi a folosit pentru acea lupta un bokken la fel de lung precum era sabia lui Sasaki Kojiro. Actualmente pe insula Ganryu exista un monument dedicat acelui eveniment, in care cei doi sint infatisati in momentul luptei.

Dupa acest duel, Musashi realizeaza ca arta sabiei nu consta doar in cine invinge si cine pierde prin strategie. Isi dedica restul vietii practicii artei sabiei si a meditatiei iar, in jurul virstei de 50 de ani, Musashi atinge starea de Satori, stare ce poate fi considerata similara cu trezia crestina, putind astfel sa perceapa adevarata natura a tuturor lucrurilor si fenomenelor. Din acest moment duelurile sale sfideaza rationalul. Insa cel mai important aspect este ca nici unul din oponentii sai ulteriori acestui eveniment nu au mai fost raniti in timpul duelurilor, desi s-au declarat invinsi.

In 1643 Musashi simte ceea ce va deveni o boala fatala si pe 10 octombrie decide sa se purifice “urcind pe muntele Iwato din provincia Higo din insula Kyushu, salutind si venerind cerul, adorind-o pe Kannon si stind in fata statuii lui Buddha”. Aici el se apuca sa scrie Cartea Celor Cinci Cercuri (Gorin no Sho), lucrare care ii ia 2 ani de meditatie si scriere pina sa o duca la final.

In martie 1645, boala de care suferea s-a acutizat, devenind ( dupa unele surse ) un cancer toracic, care s-a inrautatit rapid astfel ca, in aprilie, Musashi decide sa se retraga in pestera Reigan pentru a astepta linistit si impacat momentul inevitabil din viata tuturor oamenilor: moartea. Pe 12 mai 1645, Musashi a dat ultimele daruri elevilor si rudelor sale, apoi a scris DOKUDO ( calea autorealizarii/ calea pe care trebuie sa mergi singur), 21 de poeme de autodisciplina pentru generatiile urmatoare.

Pe 19 mai 1645, Miyamoto Shinmen Musashi, fondatorul scolii Hyoho Niten Ichi Ryu Ken Jutsu, autor al unuia dintre cele mai celebre tratate de strategie ( Gorin no Sho ), considerat cel mai mare luptator al tuturor timpurilor din Japonia, pleaca din lumea aceasta. Imediat ce sfirsitul marelui luptator a devenit iminent, preotul Zen Shunzan, alaturi de care Musashi practicase Zen o buna bucata de timp, a inceput sa intoneze sutrele ( textele sfinte ). Legendele spun ca atunci cerul a inceput sa devina innorat deasupra sa si un enorm fulger insotit de un puternic tunet ar fi izbucnit din nori, anuntind trecerea Maestrului Musashi in lumea cealalta.