Arte Marțiale sau ”Dansuri Marțiale”

Am început să practic arte marțiale undeva prin anul 1988. Artele marțiale erau încă interzise la respectiva vreme, iar eu,  fiind un copil, nu am avut altă variantă decît să merg la Judo. Nu mă duceau părinții, așa cum se întîmplă astăzi. Din contră, chiar îmi interziceau, așa că mă duceam pe ascuns la antrenament. Apoi a venit așa-zisa revoluție, iar artele marțiale au ieșit la suprafață precum ciupercile după ploaie. Am migrat rapid spre Karate și Aikido. În cei peste 30 de ani de cînd am intrat în contact cu artele marțiale, am întîlnit o mulțime de oameni care le practicau, fie mai bine, fie mai rău. Am călătorit în Europa, China, Japonia, Thailanda, Hong Kong, Taiwan, Filipine, Indonezia, etc., în dorința de a descoperi și practica ceea ce îmi doream. Dar acest articol nu se dorește a fi o prezentare a vieții mele marțiale. Acest articol dorește să explice care sunt diferențele dintre artele marțiale REALE și dansurile cu iz marțial. Sau cel puțin ce cred eu despre acest subiect!

Înainte de toate cititorii ar trebui să înțeleagă clar că Artele Marțiale sunt tehnici și metode de LUPTĂ. Deoarece fix din acest motiv se numesc arte MARȚIALE. Termenul ”marțial” se referă la război, militar, fiind un termen ce implică în mod automat ideea de luptă, război, militar, pregătire militară, pregătire de război  etc. Acesta este scopul lor principal. Că pot apărea și ”efecte secundare” este altă poveste, dar nu putem să vorbim de aceste aspecte secundare ca fiind de fapt adevăratul scop al Artelor Marțiale. Și aș dori să dau mai multe exemple aici, pentru a mă face mai bine înțeles. Celebrul spadasin Miyamoto Musashi a luat parte la șase războaie, a avut cel puțin 60 de dueluri pe viață și pe moarte, înainte de a se retrage și a scrie celebrul tratat militar Go Rin no Sho. A practicat Za Zen și nu numai. Dar principalul lui scop a fost eficiența marțială. Nu a practicat Zen pentru a atinge iluminare, ci pentru a fi din ce în ce mai eficient în tehnica războiului. La fel au stat lucrurile și cu Marune Kurando. Acesta era un spadasin celebru din zona Kumamoto ce învățase Kenjutsu de la Kamiizumi Ise (fondatorul tradiției Shinkage Ryu). Marune a fost fondatorul unui clan de ninja, numiți Sagara Shinobi și, totodată, un fervent practicant al cultului Zeiței Budhiste Marishi Ten. Spre sfîrșitul vieții se călugărește, dar înainte de asta a fost un războinic celebru. Dacă trecem în China, putem să vorbim de celebrul Sun Lu Tang, fondatorul stilului Sun de Taiji Quan. Acesta a studiat pe rînd Xing Yi Quan, Bagua Zhang și Taiji Quan. Era faimos pentru desele confruntări pe care le-a avut și a ieșit învingător. Dincolo de asta, Sun Lu Tan era un practicant înfocat al Daoismului, chiar putînd să își prevadă ziua morții cu mult timp înainte. Un alt exemplu este celebru Yang Lu Chan, fondatorul stilului Yang de Taiji Quan. Acesta a fost numit Instructorul de Arte Marțiale al gărzilor de corp imperiale. Vă închipuiți că nu  le preda acestora despre cum circulă energia Qi prin corp și cum pot ei să ajungă la nemurirea Daoistă! Gărzile de corp ale împăratului erau alcătuite din niște războinici cruzi și extrem de eficienți. Erau spuma armatei dinastiei Qing, nu niște căutători pacifiști ai iluminării. De ce am dat toate aceste exemple?! Pentru a înlătura valul mistic ce tinde să acopere anumite arte marțiale. Taiji Quan, Bagua Zhang, Kenjutsu, Aiki Jutsu, Iai Jutsu etc, nu erau niște metode mistice de elevare spirituală, ci erau niște tehnici marțiale ce aveau ca scop eliminarea cît mai rapidă a adversarilor. Astăzi, în 90% din cazuri, adepții acestor sisteme de luptă nu sînt în stare să facă față unei confruntări stradale cu o persoană neantrenată dar decisă să îi doboare. Și asta se datorează în primul rînd celor care au început să mistifice aceste discipline. Personal cred că toate artele martiale au fost eficiente la origine. Altfel nu ajungeau pînă în zilele noastre. Întrebarea care se pune este: ”De ce și cum a început această spiritualizare și cum de aceste sisteme marțiale au ajuns dansuri marțiale?

Cred că avem două direcții distincte care au dus la transformarea unor arte marțiale în dansuri marțiale. Prima direcție este cea mai interesantă, pentru că aici este vorba de cum oameni care știau, cunoșteau arta luptei și care erau extrem de eficienți în luptă, au dus, voit sau nu, elevii în eroare. A două direcție este foarte simplă și este una mercantilă. Oamenii cu abilități mediocre sau spre 0, dar cu un abil dar al vorbirii (“aburirii”) au văzut că se pot face bani frumoși! După cum se știe, escrocul este cel mai convingător om cînd este vorba de convins credulul de ceva ce… de fapt nu există!

Înainte de a vorbi de cele două direcții enunțate mai sus, vreau să menționez că, întotdeauna trebuie să ținem cont în primul rînd de climatul social, apoi de cerere și ofertă. Eu fiind de formație economist, pot spune că am reușit să înțeleg lucrurile acestea ceva mai ușor. Probabil un practicant de arte marțiale ce ar fi și psiholog / sociolog ar înțelege și mai ușor. 

Climatul social joacă cel mai important rol, pentru că el influențează într-o măsură esențială Cererea și Oferta. Este o expresie care sintetizează ceea ce vreau să spun în rîndurile ce vor urma:”Hard times create strong men. Strong men create good times. Good times create weak men. Weak men create hard times”

Artele marțiale au apărut atunci cînd erau necesare, cînd vremurile erau grele și violența era ceva obișnuit. Atunci nu era timp pentru povești cu zîne și Feți Frumoși. Pentru că venea ”Zmeul” și “vedeai” repede pe pielea ta, sau a celor dragi ție, cam cum stă treaba. Pe măsură ce timpurile au devenit mai bune, violența s-a redus. Dispărînd violența au apărut confortul, lenea, escrocii, șarlatanii, oamenii cu probleme psihice etc., în artele marțiale. Astăzi vedem în Japonia la tot pasul practicanți de diverse arte cu Ki (Qi) care își ”spulberă” adversarii fără să-i atingă. Totul pînă cînd întîlnesc pe cineva care “nu prea știe” cum funcționează treaba asta cu Ki Jutsu și le “sparge botul” repede cu un pumn foarte clasic. Păi, ce s-a întîmplat maestre?! S-a terminat bateria de la Ki? Nu ai apucat să te concentrezi suficient?….

Sistemele astea ”magice” nu au prea prins în țări precum Filipine, Brazilia, Thailanda. De ce?! Pentru că aceste țări nu au un nivel de viață ridicat, iar violența fizică este ceva cotidian. Aceste țări au dat arte marțiale ce sînt considerate extrem de violente, precum Muay Thai, Brazilian Ju Jutsu sau diverse sisteme de Knife Combat. Îmi aduc aminte și astăzi ce s-a întîmplat cînd am fost prima dată în Filipine. Practicam de ceva vreme diverse metode de Filipino Knife System ce erau populare prin Occident. Evident că eram convins că erau 100% autentice. Maestrul Ike Villaflores, la care eram atunci, mi-a cerut să-i arăt ce știu despre lupta cu cuțitul. I-am arătat eu ce am crezut că-i mai eficient etc.  A stat puțin, s-a gîndit și a venit întrebarea precum o lovitură de baros într-un clopot de biserică: ”Ce vrei să faci cu aceste tehnici, vrei să-l chinui?”. Mi s-a părut ciudată întrebarea. Cum adică să-l chinui?!? Evident că eu credeam că acele tehnici sînt letale. Am răspuns că nu, și că de fapt eu cred că acele tehnici au ca scop eliminarea definitivă a oponentului. Maestrul Villaflores a rîs și mi-a spus: ”Da! S-ar putea să și moară de la ele, dar poate ceva mai tîrziu. Însă, pînă ce o să moară, o să aibă timp să te omoare și el pe tine”. Am fost puțin descumpănit. Apoi, mi-a spus că de fapt ceea ce fac eu, la ei, în Filipine, se face atunci cînd vrei doar să-i dai o lecție cuiva, fără de fapt să vrei să-i faci rău cu adevărat. Ceea ce am învățat în Filipine despre lupta cu cuțitul nu are aproape nici o legătură cu ceea ce învățasem înainte, deși erau ambele sisteme ce pretindeau că sînt din Filipine. 

Acum să mă întorc la prima direcție de care vorbeam ceva mai sus. Maeștri care știau dar nu au vrut să arate ce trebuie! Aici subiectul este destul de complex. Artele marțiale erau văzute ca un lucru extrem de important în societățile în care s-au fundamentat, iar accesul la maeștri renumiți era destul de dificil și, în același timp, destul de exclusivist, în sensul financiar. Studierea cu un maestru renumit era o garanție a faptului că ceea ce vei învăța este de o calitate înaltă și, ulterior, acest lucru îți putea garanta obținerea nu numai a securității personale, cît și a unui trai înstărit. Era tot așa cum astăzi este absolvirea unei universități de prestigiu precum Oxford. Evident că nu toți cei ce termină Oxford devin peste noapte oameni de succes, dar într-un procent major aceștia au garanția unui viitor de calitate. Dar Oxford nu este pentru toată lumea, și mai ales nu este pentru cei săraci. Dintre cei ce își permit sînt aleși cei care au și calitate. Oricît de mercantil sună, așa stau lucrurile. Și astăzi, și acum 200 de ani, și acum 500 de ani! Acum să revenim la maeștri. Aceștia erau produsul unui proces destul de anevoios. Calități precum dedicația, răbdarea, seriozitatea, devotamentul erau impetuos necesare pentru a se obține un astfel de om. Om care la rîndul său solicita elevilor săi aceleași lucruri. Pentru că așa fusese și el învățat. Însă pe măsură ce vremurile s-au schimbat, din ce în ce mai rari erau elevii ce aveau aceste calități. După cum am spus mai sus, creșterea calității vieții duce automat la creșterea nivelului de siguranță personală. Astfel dispare necesitatea de a fi pregătit pentru conflict pe viață și pe moarte. Și așa maeștri s-au trezit că nu mai au masă de selecție și …. sursă de venituri. Unii dintre ei au găsit un ”loc de muncă” în cadrul anumitor unități militare, poliție sau securitate. Alții au făcut ”pact cu Diavolul” și au început să își împartă cunoștințele lumii interlope. Alții, mai puțini norocoși, au trebuit să se reprofileze, recalifice și au abandonat viața marțială pentru cea socială. Printre cei ce s-au reprofilat au apărut personaje care s-au adaptat la ”cerințele pieței”. Sportul a luat locul necesității. Kenjutsu s-a transformat în Kendo, Aiki Ju Jutsu în Aikido, Ju Jutsu în Judo, Kung Fu în Wushu etc. Toate aceste schimbări s-au făcut pentru că așa au fost cerințele vremurilor. Dar nu acest fapt a fost sursa răului. Ci cei care au preferat să se adapteze la anumite cerințe ce nu mai aveau legătură cu eficiența, fie ea marțială sau sportivă. Maeștri care au preferat să predea o metodă diluată a ceea ce ei făceau, de fapt. Unii au făcut-o pentru bani, alții pentru faimă, alții pentru a fi și ei la rîndul lor venerați de elevii lor. Motivele au fost diverse și destul de complexe. Cert este că la începutul sec. al XX-lea, lucrurile au început să se dilueze. Pentru că cerințele au fost altele. Personal am întîlnit așa-ziși experți, foarte bine cotați, dar care nu erau capabili nici măcar să facă față unui “sparring” prietenesc. Am întîlnit și oameni ce practicau arte marțiale tradiționale, dar care erau eficienți la luptă. Astăzi, datorită metodelor de promovare online, cu ușurință auzim și vedem diverse incidente, în care mari experți de arte marțiale tradiționale sînt făcuți KO extrem de repede de reprezentanți ai stilurilor așa-zis sportive. A se vedea celebra luptă dintre expertul de Taiji Quan Wei Lei și un luptător destul de modest de MMA pe nume Xu Xiaodong. Lupta a durat 20 sec. înainte ca practicantul de Taiji Quan să fie făcut KO. Și este mult spus că a fost o luptă. Apoi Xu Xiaodong a provocat și alte stiluri, precum Wing Chun, unde a învins cu ușurință doi așa-ziși experți.

De ce s-a ajuns aici?! Simplu! Pentru că oamenii ce practică arte marțiale tradiționale nu mai sînt profesioniști în sensul pur. Adică nu mai cîștigă bani din ceea ce fac, mai exact din luptă. Majoritatea celor care predau arte marțiale tradiționale și cîștigă bani din asta o fac din activități conexe, precum seminarii, examinări, diplome, cursuri. Nu mai sînt cu adevărat profesioniști, ci mai degrabă au devenit coach de dezvoltare personală. Nu calitatea lor de luptători le aduce venitul, ci calitatea lor de vînzători de iluzii. Pe lîngă cei ce au transformat tehnicile de luptă în metode de dezvoltare personală au apărut și elevi de mîna a cincea care au vrut și ei să fie profesori. 

Dincolo de cele menționate pînă acum mai este o anumită categorie de experți, respectiv cei ce știu, pot să o dovedească, dar nu predau decît celor ”aleși”. Însă nu refuză banii celor ce nu sînt aleși. Pe aceștia din urmă îi învață cel mai adesea formele (kata/ taolu/ etc) ”goale”. Le oferă o explicație absolut penibilă pentru ceea ce fac și… gata! Ca fost practicant de Karate m-am întrebat adesea de ce tehnicile din kata (forme) pe care le practicam nu semănau deloc cu tehnicile din Kumite (luptă). Era ca și cum ai face două lucruri total diferite. Răspunsul este că de fapt adevăratele aplicații din Kata erau ascunse publicului. 

Și acest gen de maeștri sînt oarecum la fel de periculoși precum cei ce nu prea mai știu, pentru cei nealeși. Deoarece îi amăgesc pe aceștia fără să le ofere ceva de calitate, calitate pe care de altfel o au. De ce fac asta?! Cel mai adesea este o chestiune de istorie, cultură. Motivele fiind de genul că nu ai aceeași culoare a pielii cu ei, nu vorbești aceeași limbă, nu ești din aceeași familie etc. A sta alături de astfel de experți este la fel de dăunător ca a sta lîngă unul care nu prea știe. Adică … la ce bun dacă știe și nu te învață?! Ok, poți să te mîndrești că maestrul tău este foarte capabil. Dar este bine să ai grijă să nu fi pus în situația de a testa ceea ce te învață. 

Să trecem acum și la analiza celor ce doresc să învețe. În 2007 am deschis o sală de Kenjutsu. Mi-au trecut pragul mulți oameni. Motivele din spatele acestor oameni erau la fel de numeroase precum era și numărul lor. Însă, dacă din 100 de persoane am găsit unul cu adevărat interesat de ceea ce făceam noi acolo, este bine! Nu spun că eu sînt un profesor atît de bun încît oricine venea la mine ar fi trebuit să și rămînă. Pînă la urma este cerere și ofertă. Clientul cere, vine, vede o perioadă mai lungă sau scurtă de timp și apoi plecă. Este normal! Nu tuturor le place friptura. Sînt oameni care preferă lactatele sau vegetalele. Este o chestiune de gust. Problema este că dintre toți cei care mi-au trecut pragul și au plecat ulterior nu sînt mai mult de 3 persoane cărora eu personal le-aș fi dat credit că aveau șanse să înțeleagă cu adevărat ceea ce fac. Un alt aspect foarte important aici este de cîte ori pe săptămînă ajunge elevul la antrenament. Dacă ai 3 antrenamente pe săptămînă și ajungi la doar unul din ele, poate sa fie însuși Ip Man în persoană pe post de profesor, ca elevul tot slab o să fie. Și nu este vina maestrului. Un sportiv decent face între 10 și 12 antrenamente pe săptămînă. Deci, încercați să înțelegeți că practic el face de 3, 4 ori mai mult decît o persoană care merge de 3 ori pe săptămînă la un antrenament de arte marțiale tradițional. Așa că a încerca să te compari cu un astfel de individ este ușor spre stupid. Pentru că un sportiv ce își cîștigă existența din activitatea pe care o desfășoară se numește profesionist. Chiar dacă la nivel declarativ spune că este amator. Amator ești cînd faci sport după ce ai terminat activitatea profesională care îți aduce venituri, iar aceasta nu este sportul. Dar de multe ori lucrurile nu sînt ceea ce se declară că ar fi. Am ținut timp de 6 luni evidența strictă a prezenței practicanților la mine în sală. Aveau la dispoziție două antrenamente pe săptămînă pentru toți practicanții și unul în plus pentru cei avansați. Și ghiciți ce?! Majoritatea veneau doar la un singur antrenament. Bine, am zis, pentru că de fapt se dorește să se facă o singură zi pe săptămînă, am redus antrenamentele la o singură zi/ săptămînă (evident s-a redus și prețul direct proporțional). Imediat au apărut discuții și cereri să se revină la vechiul program. I-am întrebat de ce doresc asta pentru că timp de 6 luni nu au făcut decît să vină o singură dată pe săptămînă. De fapt este vorba de confortul psihic al practicantului. Își spune: ”Lasă că mă duc data următoare, azi nu prea am chef, sînt puțin obosit.” Sau alte așa-zise motive. Acest lucru se întîmplă din lipsa de necesitate a antrenamentului de arte marțiale caracteristic zilelor noastre și tărilor unde nivelul de violență este scăzut. Dacă ai știi că atunci cînd ieși pe stradă integritatea ta fizică și psihică ți-ar fi amenințate, cu siguranță nu am mai fi ”puțin obosit” cînd ar fi vorba de a merge la antrenament. 

Comparativ cu artele marțiale tradiționale, cele sportive sau moderne au o mare calitate. Scopul lor este să învingă alți sportivi. Evident că atunci cînd există competiție, minciunile încep ușor, ușor, de fapt foarte rapid să dispară. Nu poți să-i spui adversarului că ai venit cu energia la pachet și că el trebuie să fie cooperant. Nu! Cu cît sistemul marțial este mai aproape de ceea ce se poate întîmpla pe stradă, cu atît mai eficienți sînt sportivii respectivi. Din acest motiv,  astăzi MMA este una dintre cele mai eficiente sisteme marțiale sportive. Pentru că scopul în MMA este să îți dobori cît mai repede adversarul avînd cît mai puține reguli. Iar antrenamentul este conceput de așa manieră încît să deservească scopului. Nu prea am auzit de săli de MMA unde o parte majoră din antrenament este acordată formelor (kata, taolu, anyo, etc). După ce s-a trecut cît de cît de faza de inițiere, sportivii încep să facă sparring. Pentru că numai așa poți verifica dacă o anumită tehnică este sau nu folositoare. Fie că este vorba de sparring cu temă, de o intensitate mai mare sau mai mică, tot sparring este. Pentru că lupta este o chestiune în care cei doi adversari nu au ca scop armonizarea, contopirea, integrarea în absolut etc. Ci este o treabă urîtă în care fiecare încearcă să-l neutralizeze pe celălalt. Și cu acest subiect s-au ocupat TOATE artele marțiale. 

În Taiji Quan, și aici mă refer la arta marțială Taiji QUAN nu la Qi Gong sau mai știu eu ce alte aberații cu emanciparea spirituală, integrarea în absolut etc, tehnicile sînt grappling oriented. Deși Taiji Quan conține și tehnici de lovire, sistemul este foarte aproape de Shuai Jiao (Lupte Chinezești). Acum vă întreb, retoric, pe voi, cititorii, cîți practicanți de Taiji Quan ce se aruncă unul pe altul la sol ați văzut?! Nu prea ați văzut! Nici eu! Însă ar trebui să se știe că de fapt un sistem complet de Taiji Quan conține: Jiben (inițiere, tehnici de bază), Zhan Zhuang (posturi statice), repetarea fiecărei tehnici individual pe ambele părți, Taolu (tehnicile exersate legat una de alta), Fa Li (exerciții de forță), Fa Jin (exerciții pentru abilități), Tui Shou (împingerea mîinilor), Drills (exerciții în doi ce au ca scop fundamentarea anumitor aspecte tehnice), exersarea formelor de lupă cu partener și desigur sparring. Dincolo de tehnicile de luptă fără arme în Taiji Quan se studiază și lupta cu Dao (sabia), Jian (Spada) și Qiāng (suliță). Și cînd mă refer la tehnici nu mă refer doar la Taolu (forme înlănțuite), ci la tot ce presupune exerciții premergătoare luptei. Evident că și nelipsitul sparring. Astăzi Taiji Quan este sinonim cu baletul executat foarte încet de către persoane trecute de a doua tinerețe. Eu m-am întrebat adesea cum naiba s-a ajuns de la ceea ce era în sec. 19 Taiji Quan (metoda de luptă predată gărzilor imperiale) la ceea ce este azi! Răspunsul este fix în rîndurile de mai sus. 

Nimeni nu spune că toți trebuie să practicăm MMA, Muay Thai, Wing Chun, Aikido sau Taiji Quan. Sau că trebuie să facem X+1 antrenamente pe săptămînă. Ce vreau să spun cu acest articol este că dacă tot practicăm o artă marțială, chiar la nivel de amatorism, să o practicăm într-un mod corect. Nu trebuie să ne accidentăm sau să ne deteriorăm fizic pentru a fi cei mai mari campioni, decît dacă chiar dorim acest lucru. Putem să facem orice fel de artă marțială la acel nivel pe care ni-l dorim sau putem, însă ceea ce facem să fie corect. Important este să fim conștienți de ce facem. Să nu trăim în basme cu Feți Frumoși marțiali.  Să nu credem că noi facem arte marțiale și să intrăm într-un conflict, atunci cînd de fapt facem un fel de dansuri marțiale. Pentru că ne punem în pericol pe noi și/ sau pe cei dragi nouă. 

Este bine de știut dacă ceea ce vă doriți să practicați sînt Arte Marțiale sau ….. Dansuri Marțiale și să ne asumăm asta! Însă nu uitați că Artele Marțiale sînt înainte de toate tehnici de luptă. Nu metode de ”armonizare” cu partenerul, nu metode curative sau tehnici spirituale. Dacă doriți să vă păstrați sau să vă redobîndiți sănătatea,  cel mai bine mergeți la Yoga sau Qi Gong, dacă totuși nu doriți să vă vadă un doctor. Dacă vreți să vă elevați spiritual se recomandă să mergeți la Biserică, Ashram, Shanga, Zen Dojo etc. Nu vă mai păcăliți singuri, pentru că de fapt sînteți păcăliți doar atunci cînd… chiar voi doriți să fiți păcăliți. 

Taisha Shinkage Ryu – part 2

Marune Kurando s-a născut în satul Yatsushiro, ca membru al familiei Yamamoto în anul 1540. Familia sa era vasală a clanului Sagara ce deținea în acele vremuri provinciile Yatsushiro, Kuma și Ashikita din zona Higo. Arătă un interes deosebit pentru disciplinele militare încă din copilărie. La 16 ani are primul duel datat, apoi urmează pentru 3 ani cursuri de Hyoho (strategie militară) și Chūjo Ryūsub maestrul Amakusa Izu no Kami. Unele surse menționează chiar că ar fi studiat și cu Tsukahara Bokuden. 

Se estimează ca în 1558 Marune îl întâlnește pe fondatorul curentului Shinkage Ryūundeva în Kyoto. Cum renumele lui Kamiizumi Ise era deja celebru, Marune nu pierde ocazia de a cere o luptă. Fiind învins cu mare ușurință de Kamiizumi, tânarul Marune cere să fie acceptat ca discipol. 

În 10 Martie 1564 Kamiizumi Ise face o demonstrație în fața Shogun-ului Yoshiteru Ashikaga. Marune i-a servit ca și partener. Se pare că demonstația a fost foarte bună, deoarece l-a impresionat pe Yoshiteru ce este cunoscut ca un împătimit practicant de hyoho,studiind până la acea dată cu nimeni altul decât Tsukahara Bokuden1, deoarece imediat scrie o scrisoare în care își exprimă aprecierea cu privire la aceasta. Originalul acestui document există și astăzi, fiind în posesia domnului Marune Sennosuke, descendent direct al lui Marune Kurando din localitatea HitoyoshiProvincia Kumamoto.

Marune Kurando no Suke rămâne alături de Kamiizumi Ise iar în februarie 1568 primește un certificat de transmisie, Inkade la acesta din urmă. 

Autorul impreunacu Yamakita Sensei studiind certificatul original, scris de Kamiizumi Ise pentru Marune Kurando

Shinkage Ryū

Setsunin-tō

Katsujin-ken

Tehnicile Satsunin-tō(殺人刀)și Katsujin-ken (活人剣)sunt tehnici supreme în școala mea. Ambele sunt foarte importante și inseparabile. Adeptii școlii nostre nu trebuie să considere aceste tehnci ca fiind de o importanță redusă.

Kamiizumi Ise no Kami Fujiwara Nobutsuna 

Marume Kurando no Suke Fujiwara Nagayoshi

În această zi importantă din a doua lună a anului 10 din era Eiroku (1568)

Apoi îl însoțește pe Kamiizumi pentru o perioadă lungă de timp în călătoriile sale, înainte de a se întoarce în provincia sa natală. În tot acest timp, acumuleaza o profundă cunostere în arta războiului și a tehnicilor militare. 

Întors în provincia natală Marune se antrenează intens și introduce în practica sa elemente din mikkyo2 folosind cultul zeiței Marishi Ten3.După o perioadă de intens antrenament și profundă meditație, Marune își fondează propria linie de Shinkage Ryūpe care o numește Shinkage Taisha Ryū.

Numele este greu de tradus deoarece Marune a folosit pentru cuvintul taicaractere din scrierea katakanace redau sunetul dorit de vorbitor dar nu și semnificația atunci când nu se cunoște contextul. Pentru al doilea cuvînt, shael folosește kanji 捨ce are semnificația de a abandona, a renunța, a sacrifica.Sunt multe interpretări ce țin de numele acestei școli. Se crede că Marune a ales această variantă de scriere pentru a nu limita înțelesul la o singură versiune. 

Timp de aproximativ 15 ani Marune a lucrat intens la noua sa școlă dehyoho și foarte important, împreuna cu un bun prieten de al său de naționalitate chineză, pe nume Den Rinbō Raigyō ( Zhuan Linfan ) a format o trupă de elită ce a devenit Sagara no Shinobi, fiind în slujba seniorului Sagara Nagatsune. Este cunoscut faptul că Den Rinbo, înainte de a intra în grupul lui Marune a fost pirat4. Den Rinbo s-a ocupat în mod special de rețeaua de spioni formată de această școlă. Deasemeni avea relații strânse cu shugenja (călugări războinici) ulterior devenind chiar el un shugenja șicu ajutorul cărora reușea să obțină informați altfel incaccesibile. A fost numit primul comandant (jonin) al clanului Sagara no Shinobi. Tot de la el o mulțime de elemente de luptă cu mâna goală specifice wu shu5ului au fost preluate și introduse în Taisha Ryū. Mormântul lui Den Rinbo este în dreapta mormântului lui Marune Kurando din localitatea Kumagun Nishiki.

Cimitirul unde sînt înmormîntați Marune Kurando și Den Rinbo Raigyo

Acest grup de ninja s-a remarcat în primă fază prin activitățile sale împotriva retelelor de contrabandiști și pirați ce activau în Marea Chinei de Est. Organizați în zece formațiuni, aveau nume ce corespundeau unor tehnici din Taisha Ryū și erau conduse de un menkyo kaiden6din școlă. Se spune că Marune Kurando conducea o rețea de 24 de chunin (oameni intermediari) ce erau experți în bu jutsu7ce aveau misiunea de a interconecta rețeau și de a transmite ordinele în ceea ce privește acțiunile operative către agenții operativi. 

Curriculum școlii enumeră mai multe discipline, printre care putem enumeraTachi, Kodachi, Iai Jutsu, Te Yari, Nito, Shuriken, Naginata, Ju jutsu, Ninjutsu și Mikkyo. Aceste discipline sunt împărțite în două mari capitole, omote(vizibil) și ura(ascuns). Influențele din artele marțiale chinezești sunt încă vizibile, deoarece Den Rinbo a participat efectiv la formarea acestei tradiții. Tehnicile acestui curent sunt extrem de dinamice combinând tehnicile de sabie cu lovituri de mâna și piciorul, aruncări, lupta cu mai mulți oponenți, etc. Marune Kurando s-a stins din viață în 01 martie 1629

Putem concluziona că această tradiție militară a avut un puternic caracter ura, ascuns, fiind axată pe spionaj, asasinate și alte operațiuni ce țineau de acestă parte neconvențională a războiului. 

1-Tsukahara Bokuden – fondator al tradiției Kashima Shinto Ryu –鹿島新当流

2-Mikkyo – tehnici secrete din Buddhismul Vajrayana introdus în Japonia de Kukai între anii 805 – 835 e.n.

3-Marishi Ten sau Marici– zeitate de origine Hindusă fiind adoptată de Buddhismul Vajrayana ca zeiță a Soarelui. Cultul acesteia a avut o puternică influență asupra clasei războinicilor din Japonia, fiind folosita ca protector divin de mai multe tradiții militare, printre care si de familia Yagyu și Kamiizumi.

4-Să nu uităm că Aizu Ikosai, de pe linia Kage Ryu a avut exact aceiași ocupatie până la vârsta de 36 de ani, când a hotărât să-și dedice viața căii sabiei. 

5-Wu Shu – 武術 – tehnică militară, unde Wuînseamnă război, iar Shu înseamnă tehnică. Acest termen desemnează artele marțiale de origine chineză. 

6-Menkyo Kaiden – 免許皆伝 – licență de totală transmisie a unei școli

7-Bu Jutsu –武術 – tehnică militară, unde Buînseamnă război, iar Jutsu înseamnă tehnică. Termen corespunzător limbii japoneze pentru chinezescul wu shu.