Cred că există mii de titluri ce tratează acest subiect și totuși foarte puține sînt demne de luat în seamă. Evident, fiecare autor spune că adevărul lui este cel mai adevărat și că el deține de fapt cunoașterea. Personal cred că Taiji Quan este de departe cea mai mistificată artă marțiale pe care o putem întîlnii. Aceste mii de lucrări de care vă spuneam au făcum de fapt mai mult rău decît bine artei marțiale Taiji Qaun, de fapt au făcut să fie confundat cu o formă de Nei Gong (Qi Gong). Astăzi, dacă spui că faci arte martiale și ești întrebat ce stil, o să fi luat drept penibil dacă spui că faci Taiji Quan. Pînă și practicanți serioși de arte marțiale cred că de fapt Taiji Quan nu este nimic mai mult decît un balet executat de persoane de vîrsta a 3 a cu scopul de a ași menține sănătatea. Nu are nici o valență marțială. Cum am mai scris și cu alte ocazii, istoria acestei arte marțiale ne vorbește totuși de luptători celebrii, ce au fost militari de profesie.
Taiji Quan este considerată una dintre artele marțiale “interne” din China, împreună cu Xing Yi Quan, Bagua Zhang, Liuhe Bafa Quan, fiind de altfel și cea mai cunoscută dintre acestea. Este o metoda de lupta originară din Nordul Chinei, ce s-a răspîndit extrem de mult în ultima perioadă pe tot globul, iar asta se datorează efectelor sale curative, nicidecum datorită tehnicilor marțiale. Lucrarea de față nu își propune să intre adînc în istoria aceste superbe arte marțiale, deoarece istoria Taiji Quan se întinde pe sute de pagini. O să menționăm cele mai importante informații pentru publicul specializat și nu numai.
Concret, din punct de vedere istoric nu s-a putut demonstra originea stilului dincolo de un general de armată, pe nume Chen Wang Ting. Exista mai mult teorii cu privire la aceasta. Unele dintre ele fiind mai repede doar niște legende. Cea mai cunoscută și promovată legenda de acest gen este aceea cum că Taiji Quan a fost fondat de un călugăr Dao-ist pe nume Zhang Sanfeng. Aceasta este teoria adoptată de majoritatea stilurilor de Taiji, fiind popularizată inițial de către adepții stilului Yang. În stilul Yang de Taiji se promovează originea artei pîna la Chen Chang Xin, care, se spune, ca ar fi fost elevul lui Jiang Fa, acesta din urma fiind el însuși elevul lui Wang Tsung Yueh. Wang Tsung Yueh se presupune a fi fost elevul lui Chang Sung Chi, un practicant cunoscut al boxului din Wudang. Templul din Wudang există cu certitudine și stilul lor intern de lupta cu siguranță a existat și are anumite caracteristici comune cu Taiji-ul, cum ar fi controlul calm al adversarului. Creatorul acestui box din Wudang este considerat a fi Zhang Sanfeng, un Daoist din zona munților Wudang. Totuși, boxul din Wudang seamănă destul de puțin cu Taiji Quan-ul, deși are în mod cert anumite caracteristici comune cu acesta. Din păcate, această versiune, nu are nici măcar o singură dovadă istorică. Cel mai probabil a fost adoptată pentru a face sistemul mult mai faimos prin atribuirea creației sale unui personaj mistic ce a tăit, dacă chiar a existat, cu mulți ani înainte de apariția de drept a primelor forme de Taiji Quan.
Ceea ce se poate demonstra pe baza dovezilor istorice este că la originea Taiji Quan ar sta un ofițer de armată, pe numele său Chen Wang Ting (陈王庭). În Manualul Familiei Chen (Chen Si Jia Pu) se spunea ca Chen Wang Ting (1597-1664) era creatorul Stilului Chen de Taiji Quan, a formelor cu mîna liberă, sabia și sulița. În conformitate cu Analele Provinciei Wen, Chen Wang Ting a fost ofițer în Provincia Shantung din 1618 pînă în 1621, iar în 1641 era comandantul garnizoanei Provinciei Wen. Dincolo de acest personaj, toate teoriile cu privire la originea Taiji Quan nu sînt nimic altceva decît simple legende.
Chen Wang Ting era un membru de seama al clanului Chen, ce locuia încă de la 1374 în provincia Henan, localitatea Chang Yang Cun, la nici măcar 100 de km de faimosul templu Shaolin. Datorită numărului mare de membrii ai familiei Chen și a faptului că erau faimoși pentru artele marțiale, localitatea a început sa fie cunoscută sub numele de Chen Jiagou. Chen Wang Ting se pare ca este cel ce a ordonat metodica și tehnicile ce erau practicate de familia sa, fiind cel ce a conceput și primele forme (Taolu), respectiv forma lungă de 108 mișcări și Pao Chui (Boxul tunului). Tot lui îi sînt atribuite introducerea de aspecte filosofice, precum teoria Yin Yang, pentru a explica natura subtilă a artei marțiale pe care o sintetiza. Conform istoricului Xu Zhen stilul Chen de Taiji Quan ar fi fost de fapt o variantă a boxului Taizu changquan (太祖長拳) practicat la mînăstirea Shaolin, sălașul de cult fiind situat la 100km de satul Chen. Se crede că boxul Taizu changquan ar fi creația împăratului Zhào Kuāngyìn (927-976) din dinastia Song, cunoscut sub numele Song Taizu 宋太祖.
Teoria cum că inițiatorul primelor forme de Taiji Quan a fost militar este mult mai viabilă și din cauza conținutului tehnic al stilului. În timpul dinastiei Ming, ofițerii purtau o armură de luptă destul de elaborată ce îi proteja pe aceștia de armele albe, săgeți și lovituri cu mîna sau piciorul. Practic a lovi un soldat echipat cu armură de acel tip era inutil dacă nu cumva chiar neproductiv, putînd să ducă la accidentarea celui care lovea. Din acest motiv, tehnicile de luptă corp la corp ce erau folosite împotriva acestora erau mai degrabă tehnici de aruncare, doborîre și tehnici asupra articulațiilor. Tot așa cum erau și tehnicile din Koryu Ju Jutsu. Dacă studiem cu atenție aplicațiile formelor din stilul Chen de Taiji Quan o să constatăm ca stilul are mai mult de ⅔ din tehnici orientate fix spre aruncări și tehnici articulare. Nimeni nu își dorește să dea cu pumnul într-o cască de metal. Iar pe cîmpul de luptă rar vezi combatanții lovind cu pumnii și picioarele. Dacă un războinic, dintr-un motiv sau altul rămînea fără armă, primul său instinct era să își imobilizeze adversarul, impiedicîndu-l astfel să își folosească armele, apoi fie să-l dezarmeze, fie să-l doboare la sol pentru a finaliza acolo lupt. Din acest motiv cea mai populară formă de luptă corp la corp atît în Asia cît și în Europa erau Luptele Libere. Din Grecia și pînă în Japonia, toate popoarele aveau sau au o formă de Lupte Libere.
Revenind la familia Chen, cinci generatii mai tîrziu, un alt membru al familiei, Chang Xing (1771 – 1853) a făcut o nouă sinteza a tuturor formelor individuale de antrenament concepînd doua Taolu (forme) care sa conțină toate elementele tehnice din formele anterioare lui. Aceste doua forme vor fi cunoscute ca “Lao Jia” (forma veche) și au numele de Yi Lu (primul drum, ruta) și Er Lu (al doilea drum). Er Lu este cunoscut mai adesea sub denumirea de Pao Chui. Și tot el este cel care rupe tradiția familie, respectiv ca arta să fie transmisă doar membrilor familie. Astfel, el îl accepta ca elev pe Yang Luchan (1799 – 1871), care devine primul om ce nu era din familia, clanul Chen și care a studiat Taiji Quan.
Motivul ce a stat în spatele faptului că Yang Lu Chan a fost acceptat să învețe arta marțială a familiei Chen, pare a fi unul de natură financiară și de obligație. Mai exact se știe că familia Wu (武) ce avea trei frați ce erau magistrați imperiali, era destul de înstărită în zona Hendan. Deținea pămînturi și mai multe propietăți imobiliare în respectiva regiune și în districtul Henan. Reședința familiei era în zona Yungnian, de unde era și Yang Lu Chan. Într-unul din imobilele familiei Wu funcționa o farmacie, numită Tai He Tang, a cărei propietar era Chen De Hu, membru al familiei Chen. Nu se știe de ce dar Yang Lu Chean era într-o zi în respectiva locație, și aici a asistat la un conflict între un membru al familiei Chen și un client recalcitrant. Cu siguranță există o legatura între familia Wu, Yang Lu Chan și Chen De Hu. Cel mai probabil, Yang Lu Chan fiind fiul unui fermier sărac ce lucra pe pămînturile familiei Wu, era și el angajat al familiei Wu. Posibil, în această calitate a fost trimis la farmacia lui Chen De Hu. Fiind uimit de eficiența metodei de luptă a celor din familia Chen, a cerut să devină discipol. Se știe că Yang Lu Chan înainte să studieze cu familia Chen, practica Boxul Hung de la Shaolin, același stil ce era practicat și de membrii familiei Wu. Cel mai probabil, Yang Lu Chan a povestit respectiva întîmplare lui Wu Yu Xian sau fratelui său mai mare Wu Deng Qing iar aceștia au făcut o presiune pe Chen De Hu să-l accepte pe Yang ca și discipol. Cert este că Chen De Hu l-a trimis pe Yang în satul Chen la Chen Cheng Xing de la care a și început să învețe stilul familiei Chen.
Coincidență sau nu, al doilea om ce a studiat arta familiei Chen fără sa fie membru al familiei, a fost Wu Yu-Xiang (武禹襄; 1812–1880), fondatorul stilului Wu (武). Acesta a fost inițial elev al lui Yang Luchan si ulterior a studiat cu Chen Qingping ( 1795–1868).
Acesta este momentul în care arta marțială a familiei Chen a devenit cunoscută în întreaga China. Datorită abilităților sale de lupta și a relației sale cu familia Wu, Yang Luchan a devenit instructor de arte marțiale al gărzii imperiale. Aceasta pozitie era rezervată doar celor mai puternici luptători din China. Faima sa a devenit de neimaginat. Sa predai celor din garda imperială era dovada supremă a iscusintei in arte marțiale, deoarece fiecare membru al gărzii era la rîndul său un expert în arte marțiale.
Recomand celor interesați de istoria Taiji Quan să facă cercetări amănunțite, să înlăture tot ceea ce sună fantastic și în special legendele cum că Taiji Quan ar fi o artă marțială ce provine din Wudang. Astfel au să găsească lucruri adevărate ce există în mai multe materiale de specialitate.
Quan Yu și stilul Wu de Taiji Quan
Printre numeroșii elevi pe care i-a avut Yang Lu Chan în timpul cît a predat gărzilor imperiale, pe noi ne interesează un tânăr ofițer al gărzii pe numele său Wu Quan Yu – 吴全佑 (1834–1902). Acesta s-a distins ca fiind cel mai bun elev al lui Yang Luchan dintre membrii gărzii. La rîndul său, Wu Quan Yu a avut mai mulți elevi, dintre aceștia, cei mai faimoși au fost fiul sau, Wu Jian Quan și Wang Mao Zhai (1862–1940). Wu Jian Quan este cel care a rafinat ceea ce a învățat de la tatăl sau și a sintetizat stilul Wu – 吴 (Manchurian) de Taiji Quan. În 1928 Wu Jian Quan se mută cu întreaga familie la Shanghai, unde, împreuna cu faimosul Yang Chen Fu, predau Taiji Qaun în cadrul academiei Jing Wu. Wang Mao Zhai rămîne la Beijing și continuă să predea Wu Taiji Quan în capitală.
În 1937 Wu Jian Quan se mută în Hong Kong pentru a preda Taiji Quan în cadrul South China Sports Association. Aici îl întîlnește pe Cheng Wing Kong (1903–1967) ce era elevul nepotului sau, Chiu Sau Chien (1901 – 1964). Este important de menționat faptul ca Cheng Wing Kong a fost acceptat ca elev intern (túdì) al lui Wu Jianquan, astfel a avut parte de o transmisie completa a artei. Se pare că Chiu Sau Chien a avut la un moment o mare nevoie de bani, iar cel care l-a ajutat a fost elevul său Cheng Wing Kong. Atunci cînd Wu Jian Quan a ajuns în Hong Kong, Chiu Sau Chien a intervenit pe lîngă unchiul său pentru a-l accepta pe Cheng ca elev direct.
Cheng Wing Kong (鄭榮光) a fost un om de afaceri înstărit, iar Taiji Quan a fost pentru el o practica personală, nefiind interesat de obținerea de venituri din aceasta arta. Născut în 1903 la Zhongshan, Cheng Wing Kong a emigrat în Hong Kong la vîrsta de 13 ani. După ce și-a terminat studiile a devenit un prosper om de afaceri. Totodată a fost extrem de interesat de arte marțiale, fiind un fervent practicant de Taiji Quan. În 1948 devine instructor în South China Sports Association, predînd Wu Taiji Quan timp de 4 ani. Datorită interesului enorm pe care l-a arătat față de practica Taiji Quan-ului și în mod special părții de Tui Shou, acesta a devenit extrem de cunoscut în Hong Kong, fiind numit “The Grand Master of Canton in Taiji Quan”. Apoi, în 1952 fondează propria sa organizație de Taiji Quan numită Wing Kong Taiji Academy. În foarte scurt timp maestrul Cheng Wing Kong ajunge să aibă reprezentanți de jur împrejurul Hong Kong-ului. A avut mulți elevi atît în Hong Kong cît și în Guangzhou, Singapore sau Kuala Lumpur (Malaezia). Taiji Quan-ul maestrului Cheng este orientat spre lupta, păstrînd ca principal scop eficiența marțială.
Taiji Quan a fost și pe alocuri mai este încă o artă marțială care a avut ca scop lupta. Dar din păcate a ajuns să fie atât de mistificată și diluată încât astăzi a ajuns să fie considerată doar o formă de gimnastică medicală.
