Prin decizia nr. 129 a Comitetului Olimpic Internațional din 3 August 2016 de la Rio de Janeiro s-a decis ca, la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo, cinci noi discipline sportive printre care si KARATE să devină probe Olimpice. Acest lucru dovedește că arta marțială Karate a ajuns la o așa mare popularitate încît a devenit de interes olimpic. Alături de Karate, mai avem și alte discipline marțiale ce sînt prezente printre sporturile olimpice, respectiv Luptele Libere și Greco- Romane, Scrima, Boxul, Judo și Taekwondo.
Dar ce este și de unde vine acest nou sport olimpic? În rîndurile ce urmează am să încerc să prezint pe cît se poate de condensat cele mai importante evenimente ce au contribuit la originea și dezvoltarea Karate-ului. Subiectul este extrem de vast și se poate întinde pe sute, dacă nu chiar mii de pagini.
Karate ( Do ) este o artă marțială modernă ce a început să fie promovată începînd cu anul 1922, cînd Departamentul Educației din Japonia a invitat un exponent al vechii tradiții marțiale Tou Te, din Okinawa să facă o demonstrație publică. Însă acestă inițiativă nu s-a întîmplat așa, pur și simplu. În spatele acestui fapt este un lung șir de evenimente. Probabil cel mai important moment a fost anul 1867 cînd Shogun-atul este abolit și începe epoca Meiji. Acest moment este unul de cotitură pentru Japonia, care trece de la sistemul închis feudalist spre o nouă formă de organizare adaptată la vremurile secolului al 19-lea. În anul 1872, insulele Okinawa sînt anexate în mod oficial la Japonia, iar cinci ani mai tîrziu, respectiv în anul 1877, casta Samurailor este desființată.
În 1894, Japonia intră în război cu China, iar în 1904 intră în război cu Rusia. Militarismul nipon ajunge la paroxism și nu se va sfîrși decît prin capitularea Japoniei la sfîrșitul celui de al doilea Război Mondial.
Ținînd cont de acest climat politic, artele marțiale erau văzute nu numai ca fiind potrivite, dar chiar ca fiind necesare. Guvernul militarist al Japoniei promovează din aceste motive practicarea artelor marțiale de la o vîrstă cît mai frageda. O astfel de măsură este luată în 1902 cînd, la sugestia Comisarului pentru Școlile Publice, Shintaro Ogawa, către Ministerul Japonez al Educatiei, în cadrul programului de educație fizică pentru școlile publice din Prefectura Okinawa este introdus Karate ca metodă de antrenament. În 1912, Prima Flotă a Marinei Imperiale sub comanda Amiralului Dewa vizitează Okinawa iar o parte a echipajului este instruită în ceea ce, la acel moment, se numea în dialect local Tou Te. Amiralul Dewa împreună cu un alt militar, Căpitanul Yashiro au fost primii militari care au promovat această artă marțială în mediul militar. Ulterior, în 1921, Printul Moștenitor Hirohito a vizitat Okinawa, ocazie cu care, la sugestia Căpitanului de distrugător, Kanna, asistă la o demonstrație de arte marțiale. Dintre maeștri vremurilor care promovau Tou Te la acele vremuri în Okinawa, Funakoshi Gichin a avut privilegiul să fie ales să facă această demonstrație. Tot în 1921 apare la Tokyo un articol semnat de Sasaki Godai ce îndeamnă publicul japonez să nu mai fie așa de interesat de metodele de luptă cu pumnii din occident, precum Box-ul, deoarece Japonia are și ea o astfel de tradiție ce se numea Tou Te, în insulele din sudul imperiului. Dar … Tou Te (唐手) se traduce literalmente ca „mîna chinezească”, făcînd referire la originea chinezească a acestei arte marțiale.
În luna mai a anului 1922, Gichin Funakoshi a fost invitat la prima ediție a Congresului Național pentru Sport din Tokyo, Ochanomizu, pentru a promova Tou Te. Această alegere nu a fost chiar întîmplătoare. Funakoshi era profesor de școală, foarte bine educat, un vorbitor perfect de japoneză și, totodată, un practicant vechi de arte marțiale. Demonstrația a avut un real succes, impresionînd publicul japonez. Printre cei careau asistat s-a numărat și Jigoro Kano, nimeni altul decît fondatorul noii arte marțiale Judo. Acesta și-a oferit ajutorul de a face din Tou Teceea ce a făcut din Ju Jutsu.
Jigoro Kano a fost un vizionar, realizînd că o artă marțială destinată să ucidă nu își mai avea locul să facă parte din curriculum-ul educațional. Astfel, din Ju Jutsu s-au scos tehnicile periculoase si cu un puternic efect traumatizant. Tehnicile s-au standardizat și un regulament clar a fost conceput. Era rețeta prin care o artă marțială devine sport.
Iar Jigoro Kano a dovedit că știa foarte bine ce trebuie să se facă. După aceeași rețetă, Tou Te trebuia să devină o disciplină sportivă, precum Judo, Kendo, Iaido.
În 1924, la insistențele profesorului Shiyo Kasuya din cadrul Departamentului de Limbă Germană și al profesorului de Kendo și Ju Jutsu, Konishi Yasuhiroal (小西康裕) din Universitatea Keio, Funakoshi începe să predea Karate în cadrul acestei universități. Este primul club Universitar de Karate care a fost înființat în Japonia, acesta existînd și astăzi. Pînă în 1932, cele mai importante universități din Japonia aveau propriul lor club de Karate. Dar pentru a face un sport național trebuia să se facă ceva cu numele „mîna chinezească”. Japonia era în război cu China. Naționalismul era cuvîntul de ordine al respectivelor timpuri. Ceva cu numele de „X” chinezesc nu putea să fie acceptat. Să fim puțin atenți la caracterele cu care se scria inițial ceea ce în dialectul din Okinawa se numea Tou Te (tou ti).
Tou = 唐 – se citește în japoneză kara (から) sau tou (トウ) și înseamnă China, Statul Han sau Dinastia Tang.
Te (ti) = 手 – se citește în japoneză ca te (て)sau shu (シュ) și înseamnă mînă.
Constatăm că primul caracter se citește în japoneză kara. Dar, cum acest caracter nu era privit cu ochi buni, s-a facut o schimbare care a fost acceptată în mod general, iar în 1933 a fost recunoscută de Dai Nippon Butokukai (Societatea Japoneză a Virtuților Marțiale). Astfel, s-a ales caracterul 空,ce se citește tot kara dar al cărui înțeles este „gol”. Cine a făcut această schimbare?! Majoritatea practicanților consideră că schimbarea s-ar fi făcut la propunerea lui Funakoshi. Însă acest kanji a fost folosit pentru prima dată public de Chomo Hanashiro – 花城長茂 (1869–1945) pentru a scrie titlul cărții sale: Karate Kumite ( 空手 組手 ) în August 1905!!! Hanashiro a fost un mare maestru de Karate ce a studiat cu legendarul Bushi Matsumura și, ulterior, cu elevul acestuia, Anko Itosu.
Următorul lucru ce trebuia să fie făcut era standardizarea. Totul trebuia sa fie standardizat și formalizat. Și așa s-a și întîmplat. Numele formelor (kata) a fost modificat să sune mai japonez, pînă și uniforma a fost clar definită, centurile și gradele au fost copiate din Judo. Tehnicile în sine nu au mai avut ca principal scop autoapărarea ci ar fi trebuitsă fie conforme pentru competiție și sportivitate. Este momentul cînd Karate-ul sportiv se năștea. În acest malaxor al transformării a trebuitsă intre toți cei care doreau să promoveze karate în Japonia. Funakoshi nu a fost singurul care a adoptat aceste modificări. Și alte nume sonore s-au conformat, precum Miyagi Chojun, Mabuni Kenwa, Kanken Toyama, Taira Shinken. Au fost și oameni care s-au opus, cum ar fi Motobu Choki sau Uechi Kanbun. Dar sistemele lor nu au reușit să devină atît de populare precum sînt cele care au acceptat modificările. În 1936 are loc în Okinawa o întîlnire a maeștrilor de Karate, pentru a stabili viitorul acestei arte. Întîlnirea a fost organizată și sponsorizată de publicația Ryukyu Shinpo. În același an, Funakoshi inaugurează în Zoshigaya/ Toshima primul său dojo,numit oficial Shotokan (松濤館). Termenul de Shoto vine de la pseudonimul folosit de Funakoshi pentru operele sale literale și se poate traduce ca „valurile pinului”, făcînd referire la mișcarea acelor de pin atunci cînd vîntul trece printre ele.
În procesul de standardizare și reglementare impus de societatea japoneză au început să apară primele stiluri distincte de karate. Aceste curente erau existente încă din Okinawa dar nu exista ideea clară de tradiție marțială așa cum era în Japonia. În rîndurile ce urmează voi prezenta cîteva informații cu privire la cele 4 mari tradiții din karate ce astăzi formează disciplina olimpică Karate, fiind parte din World Karate Federation:
Shotokan Karate.
Deși Funakoshi nu și-a numit stilul folosind un nume specific, tradiția sa este cunoscută sub denumirea de Shotokan Karate. În 1944 elevii lui Funakoshi din întreaga Japonie, indiferent că erau cluburi universitare sau dojo-uri private au început demersurile pentru a forma o organizație de karate la nivel național.
Cinci ani mai tîrziu, în 1949, pe 27 mai a luat ființă Nihon Karate Kyokai (日本 空手 協会), adică Japan Karate Association (JKA). Funakoshi a fost numit Instructor Șef Emerit, iar Nakayama Masatoshi a fost numit Instructor Șef. Primul președinte a fost Saigo Kichinosuku, un influent și bogat politician al vremurilor. Masatomo Takagi a fost numit Secretar General, Kimio Ito a fost numit director administrativ, iar Hidetaka Nishiyama a fost numit șeful Comitetului Tehnic. După ce maestrul Funakoshi a decedat (26 aprilie 1957) , mișcarea de Shotokan Karate a dat naștere la o mulțime de organizații. Un motiv important pentru această desfacere a mișcării în mai multe fracțiuni a fost ideea de a avea sau nu competiții în Karate. Funakoshi a fost împotriva competiției, însă mulți dintre elevii săi doreau să poată concura.
Primul care s-a despărțit de maestrul Funakoshi din acest motiv a fost Hironori Otsuka, fondatorul tradiției Wado Ryu Karate. După moartea lui Funakoshi (1957) scindările în cadrul Shotokan Karate au început prin disocierea Shotokai de Japan Karate Asociation (JKA). Tradiționaliștii din Shotokai conduși de Shigeru Egami și Motonobu Hironishi erau împotriva competiției, pe cînd JKA condusă de Nakayama Masatoshi era pentru schimbare. Un lucru trebuie spus, indiferent de cît de mult place sau nu: Shotokan Karate așa cum arată el astăzi este mai mult creația lui Yoshitaka Funakoshi (fiul lui Gichin) și a lui Nakayama Masatoshi decît a lui Gichin Funakoshi. Acest lucru se poate vedea destul de clar dacă privim pozele din prima ediție a cărții Karate Do Kyohan. Pozițiile maestrului Funakoshi sînt înalte, iar hikite, mîna care se trage înapoi atunci cînd se lovește are un scop clar de a prinde.
Yoshitaka Funakoshi a fost instructor coordonator în Shotokan Dojo între anii 1938 și 1945, 1945 fiind anul în care a murit de tuberculoză. Oricum, maestrul Funakoshi era clar împotriva competiției. Iată o scurtă relatare a lui Otake Ichizo, un vechi elev al lui Funakoshi, care era adeptul formelor de luptă (Jiyu Kumite) cu protecție (Bogu). Acesta a avut parte de o critică din partea maestrului Funakoshi atunci cînd a aflat că elevul său practica kumite cu bogu: “Lupta în karate este o luptă pe viață și pe moarte, așa cum este în toate formele de Budo. Pe cînd Boxul este un sport ce are un alt obiectiv. Dacă o să folosiți bogu, Karate va deveni un sport [competiție]…”.
Acest lucru dovedește clar că Gichin Funakoshi era împotriva Karate-ului sportiv. Pentru el, Karate însemna: baze (Kihon), forme (Kata), întărirea corpului prin exerciții de durificare (kote kitai) și lucru la Makiwara (dispozitiv specific format dintr-o scîndură ce se înfige în pămînt și o sfoară de hîrtie ce se înfășoară în partea superioară pentru a putea lovi), împreună cu Yakusoku Kumite (forme de luptă prearanjate, în care fiecare partener își cunoaște mișcările pe care le are de făcut).
În comparație cu Gichin, fiul acestuia, Yoshitaka era adeptul luptei. Iar atunci cînd a devenit instructor coordonator în Shotokan a început să introducă elemente noi în tehnică. Imaginile pe care le avem cu acesta vorbesc de la sine despre diferențele conceptuale dintre karate-ul lui Ghichin și cel al lui Yoshitaka. Shigeru Egami și Funakoshi Yoshitaka au predat karate în timpul războiului pentru trupele speciale ale armatei japoneze. Mai exact, ei au fost angajați să predea arte marțiale în Școala Militară Nakano (Rikugun Nakano Gakkō). Această școală militară nu era una oarecare, fiind centrul principal de instruire al armatei japoneze pentru spionaj și contraspionaj. Era cea mai prestigioasă școală militară pentru serviciul de informații militare. Înainte de război, aici predase și Morihei Ueshiba (fondatorul Aikido). Însă, atunci cînd Al Doilea Război Mondial a început, responsabilii ce se ocupau de instruirea în arte marțiale au considerat că metoda lui Ueshiba nu era cea mai potrivită pentru ce aveau ei nevoie. Așa că au apelat la serviciilelui Yoshitaka Funakoshi și Shigeru Egami. Principalul scop al acestor antrenamente era ca studenții de aici să poată ucide rapid și fără zgomot inamicul, într-o luptă cu arme sau fără. Toate tehnicile erau executate cu maxim de forță și viteză, iar accidentele……evident că erau ceva comun. Antrenamentul era făcut în echipamentul militar și nu în tradiționalul Karate Gi. Loviturile cu piciorul erau executate cu bocancii militari, avînd drept ținte picioarele și testiculele adversarului. Cei ce erau răniți trebuia să lupte în continuare. Dacă nu mai erau capabili, soarta le era indecisă, pentru că nu exista un arbitru care să oprească lupta. Sînt surse ce spun chiar că, adesea, aceste lupte erau pe viață și pe moarte. Antrenamentul trebuia să fie exact așa cum se presupunea că este pe cîmpul de luptă. Nu exista un loc doi.
Sînt mărturiiale practicanților din acea vreme, precum Shigeru Egami, Taji Kase, Noguchi Hiroshi sau Genshin Hironishi, ce ne spun că Yoshitaka era un luptător extrem de puternic, ce folosea adesea mîinile deschise pentru a lupta.
Se crede că Yoshitaka era mai mult un adept al karate-ului lui Anko Azato decît al lui Anko Itosu via Gichin Funakoshi. La sfîrșitul războiului Yoshitaka moare de tuberculoză. Dojo-ul Shotokan fusese distrus în totalitate în bombardamentele din 1945, iar maestrul Funakoshi s-a retras în Kyushu pîna în 1947.
În 1946 se întoarce din China Masatoshi Nakayama și imediat începe să promoveze conceptul de Karate competițional.
Se pare că maestrul Funakoshi nu și-ar fi dat acordul sub nici un aspect cu aceste idei. Însăși relația dintre el și JKA a fost în realitate inexistentă, fiind doar formală, prin numirea lui ca Instructor Șef Emerit.
Linia de Shotokan din cadrul JKA a intuit ceea ce se potrivește vremurilor și a făcut toate schimbările necesare pentru a transforma Karate dintr-o artă marțială într-un sport marțial. În august 1956 s-a promulgat primul regulament de competiție, iar în iunie 1957 are loc prima ediție a All Japan Karate Do Championship. …
One thought on “Karate – Sport Olimpic. Part I”
Comments are closed.