KARATE – SPORT OLIMPIC. PART II

… continuare la articolul KARATE – SPORT OLIMPIC. PART I

Wado Ryu Karate.

În 1924, maestru Funakoshi dă primele șapte centuri negre. Printre cei careau fost promovați se aflași Hironori Otsuka, un maestru de Yoshin Ryu Ju Jutsu. Născut la 1 Iunie 1892 în Shimodate, Prefectura Ibaragi, Japonia, ca primul copil din cei patru ai doctorului Tokujiro și al doamnei Sato.

A crescut ascultînd poveștile unchiului mamei sale, Chojiro Ebashi, fost samurai și instructor de arte marțiale al clanului Tsuchiura. Se pare că era un copil cu o construcție fizică mai plăpîndă și din acest motiv familia a decis că trebuie să practice arte marțiale pentru fortificarea corpului. Astfel, cînd avea cinci ani (1897) a început să practice Ju Jutsu cu Chojiro Ebashi, urmînd ca în 1905, fiind în școala generală, să devină elevul lui Yokiyoshi Tatsusaburo Nakayama (1870-1933) în Shindo Yoshin Ryu Ju Jutsu. Comparativ cu multe alte tradiții de Ju Jutsu ale vremurilor, care erau axate în mod special pe prize, aruncări și tehnici articulare, Shindo Yoshin Ryu punea o atenție deosebită pe lovituri (atemi). Indiferent dacă a fost la liceu, universitate sau chiar pe vremea cînd era angajat la Banca Kawasaki, tînărul Otsuka se antrena intens în Ju Jutsu. 

Din acest motiv, la1 Iunie 1921 i se acordă Menkyo Kaiden (transmisie completă/ maestru) în această tradiție. Ulterior, Otsuka asistă la prima demonstrație făcută de Funakoshi laCongresulNațional pentru Sport din Tokyo și devinde extrem de interesat de această artă marțială. După eveniment Otsuka îl vizitează de mai multe ori pe maestrul Funakoshi în Meisei Juku (o rezidență a studenților din Okinawa) și începe studiul Karate-ului sub îndrumarea lui, din septembrie 1922. Otsuka realizase imediat avantajul de a combina elemente din Karate cu tehnici și principii din Yoshin Ryu Ju Jutsu, iar datorită înaltului său nivel în ju jutsu, a fost capabil să își însușească repede principiile din karate. Într-unsingur an învățase toate cele 15 kata pe care le preda la acea vreme Funakoshi.

Pe 24 Aprilie 1924 șapte elevi ai maestruluiFunakoshi trec examenul de centură neagră. După cum am scris și mai sus, printre aceștia se numără și Otsuka, care, ulterior, în 1925, este numit și instructor asistent.În septembrie 1924 maestrul Funakoshi împreună cu Otsuka au mers la Universitatea Keio pentru a-l cunoaște pe Yasuhiro Konishi. Acesta era la rîndul său un expert în Ju Jutsu și Kendo. Inițiat în Muso Ryu și Takenouchi Ryu Ju Jutsu, acestaera un mare admirator al karate-ului. Mulți dintre maeștriiokinawaienide karate îi trecuseră pragul dojo-ului. Printre aceștia se numără Mabuni Kenwa, Miyagi Chojun și chiar faimosul Choki Motobu. Mabuni Kenwa a stat în casa lui Konishi timp de 10 luni între anii 1927 și 1928, concepînd împreună forma (kata) Seiryu. De la Miyagi Chojun a primit în 23 martie 1934 un document intitulat Karate-Do Gaisetsu (Conspect de Karate Do). Dintre toate aceste nume, Konishi s-a antrenat cel mai mult cu Motobu Choki, pe care-l considera un geniu al karate-ului. Se pare că întîlnirea dintre Otsuka, Funakoshi și Konichi a făcut ca Otsuka să fie introdus de Konichi atît lui Mabuni Kenwa, cît și lui Motobu Choki, cu acesta din urmă, Otsuka studiind destul de mult. Se stie că la sfîrșitul anilor ’20 Otsuka era în excelente relații cu marile nume din artele marțiale, precum Ueshiba Morihei, Gogen Yamaguchi, Motobu Choki, Funakoshi Gichin, Mabuni Kenwa și alții. 

Kanken Toyama, Hironori Otsuka (al doilea din dreapta), Takeski Shimoda, Gichin Funakoshi, Choki Motobu, Kenwa Mabuni, Genwa Nakasone, Shinken Taira – Okinawa 1930.

În 1927 Otsuka hotărăște să se dediceși mai mult descopeririiartelor marțiale. Părăsește serviciul ce-l avea în sistemul bancar pentru a se axa pe studiul și tratamenteleîmpotriva traumatismelor din artele marțiale, în mod special pe fracturi, luxații,entorse și metode de resuscitare. Acest lucru i-a oferit mult mai mult timp. Nemaifiind distras de alte activități a putut să facă o sortare a ceea ce învățase, înlăturînd tot ce nu era direct util, păstrînd elementele semnificative sirafinînd totul pentru a face un concept nou care să fie perfect adaptat la cerințele vremurilor sale. 

Otsuka organizează în 1929 clubul de Karate al Universității Tokyo. De asemenea, tot el predă și la Universitatea Waseda. Pune un accent din ce în ce mai mare pe Yakusoku Kumite Kata dezvoltînd acest capitol la un nivel nemaiîntîlnit pînă în acel moment. 

Din cauza unor divergențe cu maeștrii Funakoshi și Yoshitaka, Otsuka părăsește mișcarea acestora și își înregistrază în 1938 propriul stil de karate la Dai Nippon Butoku Kaisub numele de Shinshu Wado Ryu Karate-Jujutsu, oferindu-i-se titlul de Renshi-go, după ce a făcut o superbă demonstrație a artei sale. La momentul înregistrării stilului respectiv la Dai Nippon Butoku Kai, curriculum-ul stilului era mult mai vast decît se practică astăzi, respectiv: 5 Pinan Kata, Kushanku, Naihanchi, Seishan, Chinto, Wanshu, Bassai, Jitte, Jion, Niseishi, Rohai, Suparinpei, Kihon Kumite 36, Idorigata 6, Tachiai 10, Yakusoku Kumite 10, Ohyogata 10, Tantodori 5, Tachidori – Shinken Shirahadori, Kassatsu Jizaigata 5, Rataidori 3, Keisatsu Taihojutsu 14 (tehnici de arestare pentru poliție), Joshi Goshinjutsu 14 (tehnici de apărare pentru femei). Cu ocazia celei de-a 44-a festivități a Butokuden, în 5 mai 1940 Otsuka schimbă numele în ”Wado Ryu” (和道流), iar în 1942, Dai Nippon Butoku kai îi oferă titlul de Kyoshi. 

În timpul războiului, Otsuka s-a implicat activ în tratarea și îngrijirea soldaților răniți ce erau retrași de pe front. Asemenea maestrului Funakoshi, Otsuka nu a vrut ca el personal să se implice în pregătirea soldaților pentru război. Evident că o parte din elevii săi au făcut acest lucru, tot așa cum făcuse și Yoshitaka Funakoshi . 

După război, Otsuka a deschis un dojo cu 24 de tatami, foarte aproape de Ginza, mai exact în Tsukiji, iar după trei ani s-a mutat în partea de Nord a orașului Tokyo, la Școala Generală Nakano. Dincolo de predat, Otsuka a fost un neobosit promotor al artelor marțiale și a Karate-ului în mod special. Pentru aceste eforturi susținute, în 1966 Împăratul Hirohito îi oferă Medalia Shiju Hosho (Ordinul Cinci de Merit, Cordonul Soarelui Răsare) pentru contribuția sa în karate. 

După 6 ani, Otsuka Hironori primește din partea Președintelui Kokusai Budo Renmei și a Prințului Higashi Kuni No Miya titlul de Meijin, (名人) – ”Om Excelent”, fiind cel mai înalt titlu oferit pînă la acel moment unui practicant de Karate. 

Wado Ryu Karate-Jujutsu combină într-un mod extrem de armonios karate-ul cu ju jutsu. Pozițiile sînt mai mai înalte comparativ cu cele din Shotokan Karate sau Goju Ryu Karate, iar elementele de ju jutsu ocupă un loc foarte important în stil. Otsuka a popularizat în Wado Ryu Karate 16 forme (kata) ce proveneau din studiul său cu Funakoshi, Mabuni Kenwa și Motobu Choki. Ulterior, în cartea ”Karatedo” Vol. 1 Otsuka spune: ”Wado Ryu are doar 9 kata, care sînt deja prea multe dacă vrei să te antrenezi serios”, acestekatafiind cele cinci Pinan no Kata(Heian în Shotokan), Kushanku (Kanku Dai/ Sho în Shotokan), Naihanchi (Tekki în Shotokan), Seishan (Hangetsu în Shotokan) și Chintō (Gankaku). Stilul lui Otsuka a fost influențat destul de mult de către Motobu Choki cu care a studiat în mod special Kumite și Naihanchi Kata, acestea fiind specialitatea lui Motobu. Pinan Kata sînt clar preluate de la Mabuni Kenwa, deoarece aceste forme seamănă mai mult cu cele din Shito Ryu Karate decît cu cele din Shotokan Karate. Pentru formele de autoapărare împotriva atacurilor de sabie și de cuțit, atunci cînd ești așezat, este evidentă influența tradiției Shindo Yoshi Ryu Ju Jutsu. 

Cu puțin timp înainte de moartea fondatorului ( 29 ianuarie 1982) un conflict între membrii organizației a făcut ca Wado Ryu să se despartă în două organizații, respectiv Wado Kai și Wado Ryu. Wado Ryu Karate condusă de Jiro Otsuka (fiul fondatorului) s-a organizat în Wado Ryu Karate Do Renmei în Tokyo, pe cînd Wado Kai este reprezentată de Japan Karate Federation Wado Kai, care actualmente este parte a World Karate Federation. În 1989, o altă ramură s-a desprins din Wado Ryu Karate Renmei și s-a organizat sub numele de Wado Kokusai (Wado International Karate Federation) fiind fondată de Tatsuo Suzuki în Londra, acesta fiind unul dintre cei mai vechi elevi ai fondatorului. Wado Kai a păstrat logo-ul (simbolul) original al stilului, respectiv pumnul înscris între aripile unui porumbel, iar Wado Ryu Karate Do Renmei a trebuie să își schimbe semnul, adoptînd caracterul “wa/ 和”înscris între aripile porumbelului. Federația lui Tatsuo Suzuki, Wado International Karate Do Federation a adoptat același porumbel dar care are între aripi simbolul soarelui răsare.

Goju Ryu Karate– 剛柔流

Este o tradiție de Karate din Okinawa, ce are ca idee de bază combinarea tehnicilor dure cu cele suple, după cum spune însuși numele stilului. 

Go – 剛înseamnă dur, referindu-se la tehnici liniare, din distanță mică pe cînd Ju –柔este același caracter cu care se scrie și Judo, însemnînd suplu, referindu-se la tehnici rotunde, suple, folosind mîna deschisă în mod special. Numele stilului a fost luat dintr-un poem numit „Opt metode de box”, ce este parte din Bu Bi Shi(武備志) , cea mai importantă carte a karate-ului, fiind, totodată, manualul de referință folosit de primii fondatori de tradiții marțiale din Okinawa. Citatul respectiv spune că totul în univers inspiră suplu, ușor și expiră tare, dur. Alegerea a fost facută tocmai pentru a evidenția ideea că stilul folosește atît mișcări dure, liniare cît și suple, rotunde, etc. Un accent major se pune pe tehnicile de respirație speciale care sînt folosite, darși pe metodele de fortificare a corpului, după cum reiese din principala formă (kata – 型), din stil, respectiv Sanchi (参戦). Principiul suplu al stilului este reprezentat de forma Tensho (天手), al cărui scop este să-l învețe pe practicant metodele suple ale stilului. 

Goju Ryu își are originea în stilul de karate practicat de Kanryo Higaonna (1853 – 1916). Acesta era original din Naha și a început studiul artelor marțiale în 1867 cu Arakaki Seisho (1840–1918) , translator oficial pentru limba chineză a curții regale din Okinawa înainte de alipirea forțată a insulei la Japonia, în anul 1872. În 1870 Arakaki a mers la Beijing într-o delegație oficială și cu această ocazie l-a introdus pe Higaonna la Kojo Taitei. Datorită acestei conjuncturi, Higaonna a reușit să meargă în 1873 în China, Fujian/ Fuzhou pentru a studia Kung Fu. Se știe că a studiat cu un maestru pe nume Ryu Ryu Ko, adept al He Quan (Boxul Cocorului). 

După îndelungi cercetări se consideră că acesta ar fi Xie Zhong Xiang, fondatorul stilului Míng Hè Quán (鳴鶴拳) –„Boxul Cocorului care Plînge”. Se estimează că ar fi stat în China undeva între 9 și 14 ani pentru a învăța arte marțiale. Higaonna se întorce în Okinawa unde începe să predea arte marțiale, știindu-se că preda karate în două moduri. Acasă preda karate pentru autoapărare, fiind axat pe eficiența marțială rapidă. De asemenea el preda și la Școala Comercială din Naha. Aici, antrenamentele aveau ca principal scop educația fizică și psihică a adepților, scopul fiind educațional. 

Chojun Miyagi (1888 – 1953)

Printre cei mai de seamă elevi ai lui Higaonna a fost și Chojun Miyagi (1888 – 1953) care a studiat cu acesta nu mai puțin de 15 ani. În 1915, împreună cu un maestru de He Quan pe nume Wu Xianhui (Gokenki), Miyagi a mers în China pentru a aprofunda studiul artelor marțiale. Ulterior, a început să predea la rîndul său, avînd mai mulți elevi în Okinawa și apoi în Japonia. În 1929 a avut loc o demonstrație de arte marțiale la care au participat experți din toate țările. Personal,Miyagi nu a putut merge, dar a trimis pe elevul său Jinan Shinsato să îl reprezinte. În timpul evenimentului Shinsato a fost întrebat ce tradiție reprezintă și pentru a nu se face de rîs a improvizat numele de Han Ko Ryu(半剛流). La întoarcere a povestit incidentul lui Miyagi care a hotărît ca stilul său să fie numit Goju Ryu – 剛柔流.

În 1933 Goju Ryu Karate este recunoscut de către Dai Nippon Butoku Kai. Actualmente, stilul are mai multe ramuri în funcție de linia de practicanți care l-a promovat. Unele curente au rămas pur tradiționale, altele transformîndu-se pentru a fi în conformitate cu cerințele sportului. 

Shito Ryu Karate – 糸東流

Mabuni Kenwa

Fondatorul acestei tradiții marțiale este Mabuni Kenwa 摩文仁 賢和. Acesta s-a născut la Shuri, Okinawa în 14 Nov. 1889. Începe studiul Tou Tela 13 ani cu celebra formăNaihanchi, sub tutela maestrului Itosu Ankō. Cum maestrul Itosu era destul de bătrîn la acel moment, în anul 1915 decedează. La cinci ani după aceasta, Mabuni este introdus de Chojun Miyagi la maestrul acestuia, respectiv Kanryo Higaonna. Pe lîngă acești doi maeștri, Mabuni a mai studiat și cu alte personalități ale respectivelor vremuri și aici trebuie menționați Wu Xianhui, Seishō Arakaki, Tawada Shimboku și Sueyoshi Jino. Așa se face că, astăzi, tradiția Shito Ryu are kata atît din curentul Naha Te cît și din Shuri Te, Tomari Te. Mabuni este recunoscut în istoria Karate-ului ca fiind o adevărată enciclopedie în materie de Kata și Bunkai. Nici o altă tradiție de karate nu are atîtea forme precum Shito Ryu. Un alt aspect ce trebuie menționat, este faptul că Mabuni este considerat un vizionar și din perspectiva faptului că a fost printre primii maeștri care au facut publice anumite aspecte ce erau considerate secrete. Cred că cel mai important lucru de acest gen pe care putem să îl menționăm este faptul că a făcut public în 1934 celebra lucrare Bubishi. Mulți ani acest manual a fost considerat secret și se transmitea doar de la maestru la elev. 

Bubishi este un text, al cărui autor sau dată cînd a fost scris nu sînt cunoscute. Este important totuși să nu fie confundat cu un alt tratat ce poartă fix același nume, dar care tratează arta războiului, fiind scris în timpul dinastiei Ming (≈1621) de către Mao Yuanyi din Fangfeng. Textul de care noi discutăm aici este un tratat de Kung Fu, ce prezintă tehnici și metode de luptă din Lohan Quan (Boxul Arhatului) și Bai He Quan (Boxul Cocorului Alb). De asemenea anumite aspecte de medicină tradițională chinezească sau de atingerea punctelor vitale se regăsesc în această lucrare. Majoritatea numelor celebre ale Tou Te-ului okinawaian au considerat Bubishica fiind „biblia” tradițiilor lor și exact din acest motiv era considerat unul dintre cele mai mari secrete. 

După terminarea stagiului militar, Mabuni intră în poliție, unde și începe să predea arte marțiale. Între 1917 și 1928 călătorește de mai multe ori în Japonia pentru a promova Tou Te-ul din Okinawa, iar în 1928 se stabilește definitiv la Osaka pentru a deveni instructor de karate. Deși inițial își numise versiunea sa de Karate ca Hanko Ryu, ulterior a stabilit numele de Shito Ryu (糸東流). Numele de Shito este o combinație a primelor kanji cu care se scriu numele celor mai importanți profesori de karate ai lui Mabuni, respectiv Anko Itosu (糸州安恒) și Kanryo Higaonna (東恩納寛量).Fiind sprijint de Ryusho Sakagami (1915–1993), Mabuni deschide mai multe dojo-uri în zona Kansai (Osaka), acesta fiind și motivul pentru care cei mai mulți practicanți de Shito Ryu Karate sînt regăsiți în aria Kansai. Primul Dojo a fost deschis în Osaka, Nishinari, avînd numele de Yoshukan. Unul dintre cei mai buni elevi ai maestrului Mabuni, respectiv Manzo Iwata, deschide în Noiembrie 1960 o filială și în Tokyo. În 1931, datorită eforturilor extraordinare pe care maestrul Mabuni le-a facut pentru promovarea karate-ului, Shito Ryu Karate este recunoscut de Dai Nippon Butoku Kai. În anul 1934 apare prima carte scrisă de Kenwa Mabuni, sub titlul Goshin Jutsu Karate Kenpo. Ulterior traduce și face public tratatul Bubishi. 

După moartea maestrului Mabuni (23 mai 1952) au apărut mai multe linii care își dispută legitimitatea. Ca în majoritatea cazurilor, anumite fracțiuni s-au îndreptat spre sport pe cînd alții, mai tradiționali, au preferat să păstreze nemodificată arta. 

Karate devine un fenomen internațional și se apropie de Olimpism. 

Henry Plee

Din istoria Karate-ului mondial nu poate să lipsească un om ce este considerat părintele Karate-ului European, dl. Henry Plee. El a fost cel mai mare promotor al acestui fenomen în Europa, încă din 1955. 

Henry Plee s-a născut în 24 Mai 1923 în Franța. Tatăl lui, Alcide Plee era maestru de scrimă și se pare că tînărul Henry și-a început cariera sportivă cu acesta. De asemenea mergea la Savate, Box Englezesc și Lupte Greco-Romane. Din 1945 începe Judo cu Mikonosuke Kawaishi, fiind a 96-a centură neagră în Judo din Franța. În 1953 începe practica Karate-ului. Datorită experienței sale în alte arte marțiale, atît europene cît și asiatice, progresul său este extrem de rapid. În 1955 își deschide primul său Dojo, Karate Club de France, ulterior numindu-se Shobudo Dojo, acesta fiind primul Dojo de Karate din Europa. Tot dl. Plee este cel ce fondează prima federație de Karate din Europa, avînd numele de Fédération Française de Karaté et de Boxe Libre și care devine parte a Fédération Française de Judo et Disciplines Associées – FFJDA. Primul președinte a acestui organizm a fost Jacques Delcourt, 4 Dan Karate, elev al maestrui Henry Plee. 

În 15 Decembrie 1963 are loc prima întîlnire a organizațiilor de Karate la Paris, iar în anul 1965 a fost creat European Karate Union, unde tot Jacques Delcourt a fost primul președinte. 

În 1966 are loc la Paris primul Campionat European de Karate ce a fost transmis în direct la TV. După mai multe alte forme de organizare apare o nouă entitate juridică, intitulată World Union of Karate-do Organizations și care în 1985 este oficial recunoscută de către Comitetul Olimpic Internațional. În 1990 este fondată Federația Mondială de Karate (World Karate Federation), fiind cea mai mare organizație de karate, cu peste 130 de țări membre. Această organizație este singura recunoscută de către Comitetul Olimpic Internațional, avînd peste zece milioane de membri. Ramurile de Karate ce sînt recunoscute de această federație sînt: Shotokan, Goju Ryu, Shito Ryu și Wado Ryu. 

Evident că părerile sînt împărțite în ceea ce privește Karate ca Sport Olimpic. Adepții tradiționalismului spun că sportul distruge adevărata artă marțială. Și eu personal sînt exact de aceeași părere. Pe de altă parte, promovarea și susținerea de care dispune o disciplină olimpică sunt indiscutabil dincolo de orice efort individual sau privat. 

Personal, cred că este un lucru bun. După ce vîrsta nu mai permite unui practicant să performeze în sportul Karate, acesta se poate îndrepta spre tradițional și artă. Însă, pentru tineret și mai ales pentru cei din acest secol, unde tendința spre sedentarism este accentuată, o disciplină sportivă, atractivă este mai potrivită decît o artă marțială tradițională. Dacă duci un copil de 10 ani într-o sală de Karate și timp de 60 de minute nu face decît deplasări sau poziții, ei bine….. ai șanse minime să-l faci să își dorească să revină la al doilea antrenament!

One thought on “KARATE – SPORT OLIMPIC. PART II

Comments are closed.