Dacă te gândeşti la Japonia probabil îţi trec prin minte o serie de idei contrastante: de la elemente legate de tradiţie cum ar fi grădinile japoneze, samurai, temple, aranjamentul forilor Ikebana, sau luptele sumo, până la elemente moderne cum ar fi industria robotică, trenurile de mare viteza Shinkansen, Industria auto extrem de performantă sau metropolele suprapopulate. Totuşi, un lucru care este relativ comun în toate îndeletnicirile japoneze, căutarea perfecţiunii. Iar dacă vorbim de căutarea perfecţiunii, nicăieri acest lucru nu a fost mai vizibil în trecutul zbuciumat al Japoniei decât în arta războiului. Rezultatele perfectării acestei arte au fost destul de vizibile şi mediatizate (deşi nu neapărat cunoscute în detaliu): cine nu a auzit de războinicii samurai sau de întunecații ninja. Evident, războaiele rareori au consecinţe pozitive şi asemenea de preocupări au avut şi rezultate mai puţin onorabile în decursul istoriei. Dar, dacă ne întoarcem la prezent, din moment ce războaiele s-au încheiat (în Japonia), tot ce a rămas sunt rezultatele tradiţiei căutării perfecţiunii în activităţi adiacente cum ar fi mânuirea sabiei, a arcului sau strategia.
Astfel şi astăzi în Japonia exista sute de mii, poate milioane, de oameni care după ce își termină programul de lucru se deplasează la dojo-uri special destinate pentru practica artelor marțiale tradiționale vechi cunoscute sub numele generic de Koryū Bujutsu. Acestea mai au o foarte mică aplicabilitate reală în zilele noastre, însă au devenit parte a culturii și tradițiilor japoneze, tradiţie ce este extrem de importantă pentru ei. Ce îi motivează pe acești oameni să petreacă două ore pe zi, de obicei de două-trei ori pe săptămână, practicând aceste tradiții? Răspunsul îl găsim în preocuparea japonezilor față de tot ceea ce a dus de-a lungul timpului la formarea caracterului unic al japonezilor, caracter ce s-a evidenţiat în multe ocazii. Fără a intra în detalii istorice, un exemplu recent şi mediatizat a evidenţiat disciplina şi organizarea specific japoneză a reprezentat accidentul nuclear de la Fukushima.
Disciplina – caracter al societatii
Tsunami-ul din 2011
Pe 11 martie 2011 un puternic cutremur de 8,9 grade pe scara Richter a avut loc în apropierea coastei estice japoneze, generând un tsunami de peste 15 de metrii înălţime, ce în unele zone (în funcţie de relief) a înaintat şi 10 km în interiorul ţărmului. Mai mult, Tsunami-ul a lovit şi bazinele de răcire a atomocentralei de la Fukushima, ducînd la supraîncălzirea a trei dintre reactoarele acesteia și emiterea în atmosfera de particule radioactive.
Per total catastrofa s-a soldat cu peste 15 000 de morţi şi alte peste 10 000 de persoane rănite sau date dispărute, toate aceste pe lângă pagubele materiale greu de imaginat. Cum s-a purtat populația în aceste momente dificile? Într-un fel în care a surprins întreaga lume. În timp ce după dezastre similare cum ar tsunamiul din Indonezia (2004) sau Uraganul Katrina (2005) a fost instaurată o stare de haos, oamenii jefuind tot ce întâlneau, ajutorul venind destul de dezorganizat, iar spre deosebire de aceste exemple, japonezii şi-au păstrat calmul şi nu a fost înregistrată o creştere a ratei criminalităţii sau incidente de act gen.
De asemenea, oamenii au stat la cozi organizate pentru a primi ajutoare, ce de multe ori veneau de la voluntari (care munceau la fel de mult ca muncitorii angajaţi de guvern fără a primi nimic în schimb şi, mai mult, îşi plăteau singuri drumul până la zonele sinistrate), în timp ce infrastructura a fost reconstruită într-un timp record.
Radacini ale disciplinei japoneze
Acest tip de disciplină, aproape marţială este foarte rar întâlnită, dacă nu chiar unică. Care a fost secretul japonez pentru această comportare, ce i-a făcut pe aceștia să devina ceea ce sunt astăzi? Părerea mea este ca răspunsul este în istoria Japoniei dintre secolele X și XX e.n.
În această perioadă Japonia a fost condusă cu o mână de fier de casta războinicilor, celebrii Samurai. Acestia au instaurat o guvernare militară ce a durat timp de aproape un mileniu. În această formă de oragnizare fiecare individ stia exact care îi sunt drepturile și cel mai important, stia cu exactitate care în sunt obligațiile și ce consecințe atrăgeau după sine neîndeplinirea lor.
Războinicii se ghidau și ei după un cod de conduită ce promova valori precum loialitatea, devotamentul, curajul și chiar sacrificiul. Tradarea avea consecințe extrem de grave în Japonia acelor vremuri. Dacă un samurai își trăda clanul și era prins el și întreaga lui familie erau cel mai adesea executati. Astfel fiecare războinic era conștient că faptele sale atrăgeau de la sine efecte și asupra familiei, nu numai a sa.
Respectul pentru traditie
Revenind la tradițiile marțiale care au supraviețuit și astăzi deși casta samurailor a dispărut odată cu abdicarea ultimului Shogun al familiei Tokugawa, constatăm că și astăzi există un interes major în Japonia cu privire la aceste tradiții. Mulți maeștrii ce conduc astăzi astfel de școli vechi de arte marțiale au primit înalte distincții de stat fiind considerați adevărate comori pentru cultura și tradiția niponă. Există organisme și clădiri dedicate pentru studiul acestor tradiții militare. Fiecare oraș având o sală unde periodic se țin demonstrații de arte marțiale tradiționale. Pentru a înțelege mai bine fenomenul am să detaliez în rândurile ce urmează cum am luat contact cu o astfel de tradiție ce a reușit să ajuns până în zilele noastre și cum această tradiție m-a făcut să înțeleg raționamentul din spatele tuturor acelor ritualuri care astăzi se transmit chiar și în artele marțiale moderne, însă sînt lipsite de înțelesul lor primar.
Miyamoto Musashi
Primul contact cu Hyoho Niten Ichi Ryu
Am început să studiez artele marțiale din 1988 cu Judō, așa cum probabil au făcut mulți dintre colegii mei pe cale. Odată cu căderea comunismului în România au început să ajungă informații de calitate și cît mai aproape de sursa originală. În 1993 și 1994 am întrat în contact cu două tradiții marțiale autentice japoneze, respectiv Hakko Ryū Ju Jutsu și Takeda Ryū Aiki Jutsu. Era o altă lume, era o altă dimensiune a artelor marțiale.
Primul sentiment pe care l-am avut atunci a fost că studiez ceva ce venea chiar de la vechii luptători ai Japoniei, samurai-i. Eticheta era atît de strictă încît avea senzația că este mai importantă decît tehnica de luptă în sine. Mult timp m-am întrebat care este rolul acestei etichete atît de precisă și rigidă pe alocuri.
Anii au trecut și în 2006 am fost acceptat ca elev direct al lui Iwami Toshio Sensei, cel de al 11-lea Soke (conducător al unei tradiții vechi de arte marțiale) al Hyoho Niten Ichi Ryu Ken Jutsu, fondată de samuraiul, ce este considerat în istoria artelor marțiale japoneze ca fiind cel mai faimos spadasin ce a trăit vreodată, respectiv Miyamoto Musashi.
Scurta istorie a celui mai faimos luptator japonez
Musashi a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi, fără îndoială, talentaţi spadasini din istoria Japoniei. Născut în 1584, a prins atît finalul perioadei statelor războinice (încheiată definitiv în 1603) cît şi perioada Edo, în care Japonia era deja unificată. Astfel acesta a avut ocazia să lupte atît în bătălii (pînă la unificare) cît şi în dueluri (după unificare), şi a făcut acest lucru de la o vîrstă fragedă, având primul său duel la doar 13 ani. De atunci şi până la vârsta de 30 de ani a luptat în alte aproximativ 60 de dueluri, multe împotriva unor spadasini bine cunoscuţi şi respectaţi la acea vreme, ieşind învingător din toate. De altfel, de aici i se trage şi mare parte din reputaţie. Cu menţiunea că reputaţia sa nu este legată numai de faptul că a învins ci şi de modul prin care a obţinut victoria, acesta făcându-se remarcat atât în bătălii cât şi în dueluri pentru strategiile adoptate. Îşi studia bine adversarii şi nu folosea mereu sabia. De exemplu, în ultimul său duel a folosit un bokken (sabie de lemn, cel mai probabil făcută special pentru acea luptă) împotriva unui adversar înarmat cu un Ōdachi (o sabie mai lungă decât o katana normală, ajungând până la 120 cm).
La acestea se adaugă faptul că îndemânarea sa nu s-a limitat la mânuirea sabiei sau a armelor în general, Musashi remarcându-se ca un talentat caligraf, sculptor, fierar si pictor. Astfel reputaţia sa a fost completată, pe timp de pace s-a dovedit un artist desăvârșit, dovadă fiind operele sale extrem de valoroase.
Către finalul vieţii (s-a stins din viaţă în 19 mai 1645) a decis să transmită mai departe ce a învăţat în decursul vieţii pe de o parte prin tratatul de strategie Go Rin no Sho, scris în 1642, şi pe de alta, prin şcoala fondată de acesta, Hyoho Niten Ichi Ryu. În mod evident, cele două fiind strâns legate legate. Astăzi acest tratat de strategie este folosit de multe corporații nipone pentru a-și asigura succesul în mediul de business.
Spre deosebire se şcolile mai moderne, cu caracter sportiv sau nu, stilul lui Musashi este o artă marţială tradiţională complexă cu un grad mare de aplicabilitate ce nu se limitează la folosirea în luptă. Aceasta încorporează, pe lângă strategie (hyoho), ce are un caracter general, şi lupta cu o gama variată de arme ce includ sabia, sabia scurtă (wakizashi), jutte (baston ascuţit cu un braţ lateral în formă de L folosit pentru a prinde arma adversarului) sau tehnici de luptă fără arme (Ju Jutsu). De asemenea, conţine tehnici de luptă ce presupun mânuirea simultană a două săbii, acestea din urmă fiind extrem de dificile. Totuşi, spre deosebire de alte arte marţiale, nu necesită o condiţie fizică excelentă putând fi practicată de aproape oricine deoarece, mai mult decât în alte şcoli japoneze, accentul este pus pe tehnică şi strategie, nu pe forţă. Toate acestea nu fac şcoala una simplă dar îi măresc gradul de accesibilitate, mai ales în prezent, când oamenii rareori mai au timp să se ocupe de condiţia fizică şi confruntările fizice sunt destul de improbabile.
Pastrarea traditiei lui Musashi in zilele noastre
De la Musashi școala a trecut la Terao Motomenosuke și din generație în generație a ajuns până în zilele noastre la al 11-lea maestru al școlii în persoana lui Iwami Toshio. Acesta a susținut mai multe seminarii în mai multe țări din Europa, iar în Septembrie 2009 a fost și în Romania vizitând școala Sei Bu Kan din București.
Aceste tradiții ce au strabătut secolele și-au pus amprenta asupra comportamentului japonezilor de astăzi. Dacă te grăbești sau intri în panică în momente dificile șansele să scapi din respectiva situație scad considerabil. Dacă nu înțelegi termeni precum loialitate și devotament nu ai cum să înțelegi că și cetățeanul ce stă la coadă în spatele tău are nevoie de apă și vei sfîrși prin a cumpăra cît de multă apă poți în situații precum cele de la Fukushima. Însă mâine este foarte posibil să fi chiar tu cel ce vede cum rezervele de apă potabilă se termină chiar în fată ta. Dacă nu înțelegi ce înseamnă sacrificiu cum sa poți pricepe ceea ce au făcut cei 50 de angajați ai centralei nucleare de la Fukushima prin sacrificiul lor. Dacă nu erau acei 50, care și-au sacrificat viețile și sănătatea, accidentul nuclear se putea transforma într-o catastrofa mondială pe care și alți oameni din alte țări l-ar fi resimțit. Tot acest comportament al japonezilor în acele momente grele s-a datorat unei istori vechi de sute de ani, în care fiecare membru al societății trebuia să se comporte exemplar pentru a putea face față unui regim militare ce a durat aproximativ un mileniu.
Și astăzi aceste tradiții militare vechi promovează aceleași valori pe care samuraii erau educați să le apreciezi și să le cultive. Iar aceste tradiții sunt bine reprezentate în societatea actuală japoneză. În aceste condiții, nu ne mai mirăm de ce japonezii sunt „altfel” față de restul oamenilor de pe întreg globul.
de Dragoș Chiric