Taiji Quan – încet sau rapid?!

După cum se știe, astăzi Taiji Quan este asociat cu o formă de mișcare lentă, continuă al cărui principal scop este cel curativ, fie de menținere a sănătății fizice și psihice, fie de recuperare. Însă, după cum istoria ne-o spune, înainte de promovarea masivă a Taiji Quan-ului ca și metodă curativă, acesta era un stil de luptă ce își are origine în casta militarilor din timpul dinastiei Ming, respectiv Chen Wang Ting (1597-1664) comandantul garnizoanei Provinciei Wen. Ulterior alte nume celebre din cadrul practicanților de Taiji Quan sînt asociate cu armata. De exemplu Yang Lu Chan, fondatorul stilului Yang, datorită abilităților sale de lupta și a unor circumstanțe favorabile, Yang Luchan a devenit instructor de arte marțiale al gărzii imperiale. Aceasta poziție era rezervată doar celor mai puternici luptători din China. Apoi îl avem pe Wu Quan Yu. Acesta a fost unul dintre numeroșii elevi pe care Yang Lu Chan i-a avut ca și instructor militar. Quan Yu, era un tînăr ofițer al gărzii imperiale ce s-a distins ca fiind cel mai bun elev al lui Yang Luchan din respectivă perioadă. Un alt nume important a fost Yang Ban Huo, fiul lui Yang Lu Chan, la rîndul său instructor la gărzilor imperiale. Apoi îl avem pe Wu Jien Quan, fiul lui Wu Quan Yu și fondator al stilului Wu de Taiji Quan. Și el a fost ofițer al gărzii, iar apoi instructor de arte marțiale al Corpului 12 de Gărzi de Corp a Președintelui noii Republici Chineze. De ce spun toate aceste lucruri? Pentru a înțelege cititorul că Taiji Quan a fost în primul rînd o metodă militară de luptă corp la corp și nu o metodă de elevare spirituală sau de menținere recuperare a sănătății fizice și psihice, așa cum ne este astăzi prezentat. 

De ună seară citeam o carte despre Taiji Quan, mai exact cartea intitulată Wu Style Taichichuan Push Hands (Tuishou)  avîndu-i ca autori pe Ma Yue Liang (Ma Yueh-liang) & Zee Wen. Pentru a înțelege de ce este demn de încredere ceea ce scriu acești autori în respectivul material, am să fac o scurtă prezentare a domnului Ma Yue Liang.

Ma Yue Liang (1 August 1901 – 13 Martie 1998) a fost unul dintre cei mai importanți discipoli al lui Wu Jian Quan, fondatorul stilului Wu (Manchurian) de Taiji Quan. Am să mă rezum să spun a fost de etnie manciuriană și soțul lui Wu Ying Hua (1907-1997), fiica lui Wu Jian Quan. Putem astfel spune că era “în familie”. Deși a studiat în copilărie mai multe stiluri de Kung Fu (Shaolin Quan, Three Emperors Pao Chui, Bagua Zhang, Tongbei Quan), după ce-l întîlnește pe Wu Jian Quan (aproximativ în 1919) se rezumă doar la Wu Taiji Quan, stil ce îl practică cu fondatorul pînă la moartea celui din urmă în 1942. Din punct de vedere profesional, dl Ma a fost doctor hematolog, fiind absolvent al Facultății de Medicină din Beijing, profesînd pînă ce s-a retras din activitate. Deci, putem concluziona că era o persoană educată atît în sistemul educațional tradițional chinezesc, cît și în cel occidental. După ce Revoluția Culturală a încetat, Ma Yue Liang și Wu Ying Hua au făcut eforturi susținute pentru promovarea stilului Wu de  Taiji Quan. Dl. Ma a fost numit ca fiind unul dintre cei mai importanți 100 de artiști marțiali din China. Singur sau împreună cu alți autori a publicat mai multe cărți în dorința de a promova un Taiji Quan de calitate. În Decembrie 1982 a avut loc la Beijing o întîlnire de promovare a artelor marțiale tradiționale din China. La această întîlnire au participat și Ma Yue Liang împreună cu soția sa, Wu Ying Hua. Doamna Wu a demonstrat cu această ocazie forma lentă și lungă, iar domnul Ma a demonstrat public pentru prima dată forma rapidă și scurtă din Wu Taiji Quan. Această formă era rezervat doar elevilor interni ai stilului. Ulterior acestui eveniment, în 1983 fata adoptivă, Shi Mei Lin a prezentat forma rapidă în cadrul competiției “All China Traditional Martial Arts”. 

În cartea mai sus menționată, printre nenumăratele lucruri extrem de valoroase expuse găsim un lucru extrem de important. Ni se vorbește despre forma rapidă și despre forma lentă din Taiji Quan astfel: “Both the fast form and slow forms of Taichi-chuan were taken from Yang Lu-chan and have been passed on by the Yang family and bu Wu Chian-chuan (pinin: Wu Jian Quan). Master Ma witnessed the performance on the fast form by Yang Shao-hou, son of Yang Ban-kou, a few decades ago. Ma said the fast form played by Yang family and the Wu family were basically the same”

Maestrul Ma Yue Liang demonstrînd forma rapidă din Wu Taiji Quan.

Cei interesați de fenomen, în mare lor majoritate știu că stilul Chen de Taiji Quan are o metoda lentă de exersare a rutinei și una rapidă, intitulată Bao Chui (炮捶). Dar mai puțini știu că și stilurile Yang și Wu de Taiji Quan au o formă rapidă de exersare. Cu toate acestea nu este o mare descoperire acest fapt. Este oarecum normal ca acest sisteme să conțină o formă, rutină de exersare mai apropiată de viteza “normală” de luptă. Totuși, ceva mult mai important găsim printre rîndurile cărții: “The fast form is not a variation of the slow Taichichuan (pinin: Taiji Quan) style. The latter was derived from the fast form by those ancient masters for its health effect and to make it popular. For this purpose it was further revised by Yang Cheng-fu and Wu Chian-chuan in the beginning of this century (sec. 20 e.n.) in Peiking (pinin: Beijing)”. Trebui să spun că prima ediție a acestei cărți este în anul 1986, apoi republicată în 1990, 1995, 2006. Practic primele 3 ediții ale cărții au fost publicate în timpul vieții autorului Ma Yue Liang. Nu poate fi vorba de o greșeală. Personal cred că dacă o astfel de informație este publicată într-o lucrare sub semnătura maestrului Ma Yue Liang, atunci șansele ca ea să fie reală sînt de 99%. 

Evident că există persoane ce au să combată acest fapt, cum că de fapt în stilul Chen există forma intitulată 老架; Lǎo jia (forma veche) și  新架; Xin jia (forma noă). Pentru a infirma această idee pe scurt, am să spun că atît Lǎo jia cît și Xin jia din Chen Taiji Quan conțin două rutine, respectiv Yi Lu (一路 Prima cale) și Er Lu (二路 A doua cale), cunoscută și ca Bao Chui. Nu cum că de fapt Lao Jia este lent și vechi iar Xin Jia ar fi nou și rapid. Am să las acest subiect acum și mă voi întoarce la mențiunea cum că de fapt forma rapidă a fost cea dintîi. 

Într-o societate extrem de veche ce a fost marcată de nenumărate războaie și conflicte, atît interne cît și externe, raționamentul existenței și exersării a unui tip de mișcare ce produce efecte după un timp extrem de lung, nu are nici o logică. Este un nonsens. Sistemele militare au ca scop să instruiască militari cît mai repede pentru a fi apți de luptă, nu să mediteze la nemurirea sufletului și la energia ancestrală ce trece din vîrful degetului mic de la piciorul drept la degetul mare de la mîna stîngă. Aceste lucruri nu au nici un sens și scop pentru un militar. Și nici pentru cei cel pregătesc. Deoarece se știe că dincolo de orice război sînt bani. Instruirea unui militar pe o perioadă lungă de timp înainte de a fi “ready for combat” este o pierdere inutilă bani, în primul rînd. Iar dacă o castă, precum cea a militarilor profesionisti, atît din timpul dinastiei Ming cît și din dinastia Qing au folosit Taiji Quan ca și metodă de instruire pentru lupta corp la corp, înseamnă că sistemul era unul viabil să producă rapid luptători. Și acest fapt presupune să exersezi cît mai aproape de cum urmează să lupți. Dacă te miști lent și meditativ în timpul orelor de antrenament ai șanse foarte mari ca într-un conflict să sfîrșești prin a fi o victimă, eventuală sănătoasă și foarte elevată spiritual. Dar tot victimă. Din acest motiv pare absolut logic ca forma rapidă de fapt să fie baza instruirii marțiale, iar forma lentă să aibă alte scopuri decît cele marțiale. Dar poate cel mai clar lucru spus pe această temă este tocmai citatul de mai sus: ““The fast form is not a variation of the slow Taichichuan (pinin: Taiji Quan) style. The latter was derived from the fast form by those ancient masters for its health effect and to make it popular. For this purpose it was further revised by Yang Cheng-fu and Wu Chian-chuan in the beginning of this century (sec. 20 e.n.) in Peiking (pinin: Beijing)”. 

Dincolo de toate aceste dezbateri pe teme istorice, cred că cel mai important lucru este să folosim, vorba englezului, “common sense”. Dar nu în ideea de a fi politicos, ci în ideea de a analiza cu luciditate, raționament și scepticism. Chiar dacă este scris în cartea X sau Y asta nu înseamnă că este 100% adevărat. Cărțile sînt scrie de oamni, iar oamenii, voit sau nu, fac greșeli. În artele marțiale de contact există o expresie care este revelatoare pentru noi: “cum te antrenezi, așa te bați”. Evident că există tot felul de metode a dezvolta atribute ce ne sînt folositoare în luptă, precum flotările. Dar în majoritatea stilurilor de contact antrenamentul de luptă, fie chiar și “shadow boxing” se face la o viteză medie spre rapidă. Lucrul lent se folosește desigur, doar pentru perfecționarea mișcării, pentru îmbunătățirea simțului proprioceptiv. Nu pentru lupta efectivă. Poate fi folosit în perioada de inițiere și poate chiar și în fundamentare, dar nu în antrenamentul pentru competiție, respectiv luptă. Din toate aceste motive, personal cred că forma lentă este un exercițiu de Nei Gung și nu are ca scop pregătirea pentru luptă, pe cînd forma rapidă a păstrat în ea acele elemente tehnice ce sînt exersate într-o manieră cît mai aproape de ceea ce ar însemna lupta.

Recomand cartea Wu Style Taichichuan Push Hands (Tuishou) tuturor celor interesați cu adevărat de Taiji Quan ca și Artă Marțială. Sînt sigur că o să găsiți lucruri extrem de valoroase în ea.