Daitō Ryū – II

Aiki Ju Jutsu – Versiunea I. Varianta oficială a școlii Daitō Ryū

Continuare la Daitō Ryū – I

Dacă în cazul școlilor de sabie pe care Sokaku le-a urmat, lucrurile sunt ușor de urmărit, în cazul tehnicilor de Aiki Ju Jutsu lucrurile sunt extrem de ambigue.

Conform cu documentele școlii Daitō Ryū, această școală își are originea în secolul X e.n. Totul ar începe chiar și mai înainte de acest moment. În cronica Kojiki apare termenul “tegoi” [Când Takeminakata no Kami a prins mâna lui Tekemikazuchi no Kami aceasta s-a transformat într-o coloană de gheață, apoi într-o lamă de sabie și pe urmă a devenit neajutorată ….. ]. Această frază se creditează ca fiind o referire la tegoi și la primele forme de Sumo. Apoi, în timpul împăratului Seiwa, coordonarea concursurilor de Sumo de la curte a fost mutată la Afaceri Militare fiind contolată de războinici profesioniști. De atunci Sumo a facut parte din tehnicile marțiale ce se predau samurailor. Astfel tehnicile de luptă fără arme s-au dezvoltat continu și erau parte a repertoriului tehnic militar ce se preda la curte. 

În sec. XI Shogunul Minamoto Yoriyoshi se ocupă ca această artă să bine însușită de al treilea fiu al să, Shinra Saburo Minamoto Yoshimitsu (新羅 三郎 源 義光, 1045 – November 25, 1127). Familia Minamoto avea o puternică tradiție militară ce a dominat secole scena politică a Japoniei. Minamoto Yoshimitsu împreună cu fratele său Yoshiie se spune că au contribuit enorm la dezvoltarea artei Aiki Ju Jutsu prin introducerea elementelor de luptă cu sabia și prin studiul anatomic făcut pe cadavrele soldaților căzuți în luptă pentru a înțelege antomia corpului uman în corelație cu tenicile de luptă. 

Se spune că Yoshimitsu a dat numele Daitō Ryū școlii pe care a pus-o la punc ca urmare a acestor studii. Însă nu avem documente scris la acea vreme care sa facă referire la acest fapt. Datorită faptului că Yoshimitsu a locuit în copilărie într-un complex de case numit Daitō din Provincia Omi1. Yoshimitsu este descris in istoria Japonie ca fiind un luptător iscusit ce cunoștea kyu jutsu, ken jutsu și yari jutsu. După terminarea războiului Gosannen (後三年合戦) din 1083-1087 Yoshimitsu primește pentru meritele sale provincia Kai unde se mută împreună cu toată familia sa. Acesta transmite cunoștintele sale marțiale în înteriorul familiei ca o tradiție secretă hikaden (秘家伝). Ulterior fiul acestuia Minamoto no Yoshikiyo (源 義清, 1075-1149) adoptă numele de Takeda Yoshikiyo. Takeda Shingen (武田 信玄 1 December 1521 – 13 May 1573) fiind un urmaș direct al acestei familii. 

După moartea bruscă a lui Takeda Shingen, fiu acestuia, Takeda Katsuyori (武田 勝頼, 1546 – 3 Aprilie 1582) nu a reușit să se dovedească la fel de abil general precum tatăl său și a început să piarda luptele împotriva armatelor reunite ale lui Oda Nobunaga și Tokugawa Ieyasu. În 1574 Takeda Kunitsugu ajunge în Aizu unde este primit cu multă căldură de Moriuji Ashina (1521 – 1580) stăpân al acestei provincii la acel moment. Urmași lui Takeda Kunitsgu devin preoși Shinto în această regiune. Ulterior această regiune devine propietate a lui Hoshina Masayuki care, după cum spuneam și înainte era un împătimit practicant al artelor marțiale. Acesta stabilește ca Ono Ha Itto Ryū Ken Jutsu și arta marțială a familiei Takeda, numită la acele vremuri Oshiki Uchi să fie transmise în interiorul clanului ofițerilor de grad înalt. 

Arta marțială este transmisă din generație în generație până la Takeda Soemon (1758 – 1853) care este bunicul lui Sokaku. Acesta are doi elevi pe care-i învață Oshiki Uchi, fiul său Takeda Sokichi și Saigo Tanomo. De la aceștia, arta trece la Takeda Sokaku care este prima persoană ce deschide publicului larg această tehnică.  

Lipsa dovezilor scrise este cea mai mare problemă în acest versiune. De aceea oricare ipoteză iese la suprafață, singurul fundament pe care-l are este transmisa orală. Cert este că înainte de Sokaku nu avem informații scrise cu privire la DaitōRyū și nici ce ar conține această școală. Toate documentele școlii, makimono, densho, etc, sunt din epoca Meiji. Chiar și termenii aiki ju jutsu, aiki jutsu nu apar în documente dinainte de Edo. Termenul oshiki uchi (御式内) este și el la fel de vag referindu-se la stilul frumos, ceremonios de conduită din interiorul castelului. Dar acest termen este ambigu, putând însemna și modul în care cei ce erau în interiorul castelului trebuiau să se poarte, să mearga, să salute, etc. Nu face nici o referire la bu jutsu.

Cert este că Sokaku a studiat încă din copilărie tehnicile de Sumo și Yari ale tatălui său iar din 1876 studiază arta războiului și cu cu Saigo Tanomo. Dicolo de aceasta totul este doar transmisie orală. 

Aiki Ju Jutsu – Versiunea II.

În 1871 la doar 12 ani Sokaku începe studiul Ono Ha Itto Ryū, iar în 1877 primește certificatul de Menkyo Kaiden la doar 18 ani. În 1873 începe studiul în paralel al școlii Jiki Shinkage Ryū cu Kenkichi Sakakibara. Tată său era un mare expert de Sumo și So Jutsu Hozoin Ryū Takada Ha. În 1876 este trimis la Saigo Tanomo pentru a fi pregatit să devină preot Shinto și studiază cu acesta arte marțiale. Este cunoscut faptul că Saigo era un renumit expert al școlii Mizoguchi Ha Itto Ryū și studiase arta familie Takeda cu Soemon Takeda fiind conducătorul militar al armatei din Aizu în războiul Boshin. De la acesta primește în 12 Mai 1898 un poem prin care acesta îi conferă certificare că a fost inițiat în toate secretele artelor marțiale specifice familiei Takeda. 

În timp ce Sokaku studia Jiki Shingake Ryū sub tutela lui Kenkichi, peste drum de Dojo-ul acestuia era și un dojo de Kiraku Ryū Ju Jutsu. Kenkichi, pentru a revitaliza artele marțiale ce se aflau într-un declin serios după evenimentele din 1867 – 1869, a organizat periodic demonstrații de bu jutsu în zona în care activa cunoscute sub numele de gekiken kai3 (撃剣会). Sokaku care deja era expert în Sumo, Ken Jutsu și So Jutsu era un avid spectaror al acestor întruniri. Posibil ca Sokaku să se fi “inspirat” destul de mult și din școala Kiraku Ryū deoarece multe tehnici din Daitō Ryū sunt “prea” asemănătoare cu cele din Kiraku Ryū. 

Practicanți de Kiraku Ryu în timpul demonstrației de arte marțiale de la templul Meiji Jingu, Tokyo 2012

Este foarte posibil ca Sokaku să fie autorul actualei forme de luptă ce a facut-o cunoscută publicului larg. Fiind un geniu al artelor marțiale nu i-a fost deloc greu să “fure” tehnici de pretutindeni de unde le vedea, să le adapteze conform cu viziunea sa și ulterior să le predea ca o școală și tehnică “veche”. Adesea Sokaku spunea elevilor săi că trebuie să “fure” tehnica văzând-o doar. Ulterior anumiți elevi apropiați ai lui Takeda foloseau aceiași expresie, printre care cel mai cunoscut este Hisa Takuma.

Un alt fapt trebuie menționat aici. Saigo Tanomo a înfiat cu băiat ce este cunoscut în istoria artelor marțiale ca Saigo Shiro (1866 – 1922) celebru în lumea Judo-ului, fiind cunoscut ca unul dintre stâlpii de susținere ai Kodokan Judo. Deși nu este cunoscut când ar fi studiat cu Jigoro Kano, fondatorul Judo-ului modern, Shiro Saigo s-a distins în luptele pe care Kodokan Judo le-a avut cu alte școli de arte marțiale. Tehnicile folosite de acesta în aceste lupte nu se regăseau la acel moment în repertoriul tehnic al Judo-ului. Este cunoscut faptul că Shiro Saigo înainte să devină adept al Kodokan Judo a studiat cu tatăl său adoptiv o formă de luptă fără arme ce se dezvoltase din vechiul Sumo pe care cel din urmă o învățase în interiorul clanului Aizu. Ulterior s-a aflat că tatăl natural al lui Shiro era chiar Tanomo. Este clar că Shiro Saigo și Takeda Sokaku au studiat aceiași formă de luptă cu Saigo Tanomo, pe care acesta o învățase de la Takeda Soemon. Însă nimeni înainte de Takeda Sokaku nu a denumit în scris această forma ca fiind  Daitō Ryū Aiki Ju Jutsu sau chiar Oshiki Uchi. 

Sumo – posibila origine a aiki ju jutsu ?

Sumo de astăzi a păstrat foarte puțin din repertoriul tehnic de dinainte de restaurația Meiji și cu atât mai puțin din cel de dinainte de epoca Edo (1603 – 1867). 

Originea Sumo-ului se pierde în negura istoriei și pare a fi la fel de veche precum cea a poporului japonez în sine. În cronica Kojiki apar primele referiri la Sumo atunci când autorul relatează că supremația poporului Japonez în arhipelagul Nipon s-a realizat când zeul Takemikazuchi a câștigat o luptă de Sumo împotriva zeului Takeminakata. Acesta dintâi a luat în stăpânire Japonia și a fondat familia imperială a căror descendenți au reușit să ajungă până în zilele noastre. Cum nu avem dovezi scrise mai înainte de Kojiki nu putem sti cu certitudine care este data exactă de apariție a acestei forme de luptă. Picturile murale vechi ne spun că această formă de luptă este de naură rituală și a fost practicată pe teritoriul Japoniei încă de la fondarea poporului japonez având rolul de a determina Zeii să acorde recolde bogate și prosperitate. 

Inițial Sumo era extrem de violent fiind permise lovituri (atemi) cu brațele și picioarele, luxațiile și orice formă de aruncarea a adversalului la pământ. În Nihon Shoki apare o însemnare din care aflăm că împăratul Suinin (sec I e.n.) ia cerut lui Nomi no Sukune să-l învingă pe Taima no Kehaya din Nara. După câteva momente de luptă Sukune reușește să-i aplice adversarului o puternică lovitură de picior în plex care a reușit să-l omoare. Astfel Sukune a fost declarat victorios și este considerat și astăzi ca părintele Sumo-ului. 

Există mai multe dovezi scrise care vorbesc despre lupte de Sumo ce au avut loc în prezența împăratului, cunoscute sub numele de Tanran Zumo. În 642 e.n. curtea imperioală organizează un turneu de Sumo cu ocazia unei vizite din partea curții Paekche din Koreea. Împăratul Shomu (724-749) organiza concursuri de Sumo cu ocazia festivalului Seichie.

Cel mai important aspect pentru noi este activitaea sumotori-lor în timpul shogun-atului Kamakura. Sumo devine practică marțială a clasei războinice, Samuraii. Shogunul Minamoto Yoritomo (1148-1199) este cunoscut ca un mare admirator al antrenamentelor de Sumo ce se desfășurau la Tsuruoka Hachimangu Jingu asistând la foarte multe demonstrații și încurajând practica acestei discipline. Doar cu două genarții înainte de acesta,  Minamoto Yoshimitsu făcea studii serioase de anatomie pentru a adapta tehnicile de Sumo la cerințele marțiale din respectiva vreme. 

Aici trebui menționat că termenul SUMO (相撲) își are origine în China imperială. Înainte de fondarea republicii Chineze, arta marțilă Shuai Jiao (摔跤) se numea Xiang Pu (相撲), termen care se traduce prin atac reciproc. Constatăm astfel că scrierea pentru Sumo și Xiang Pu este identică (相撲).

În această perspectivă începe să apară ipoteza că la baza tehnicilor cunoscute astăzi ca Daitō Ryū și Takeda Ryū Aiki Ju Jutsu să fi stat această formă marțială de Sumo. Să nu uităm că tatăl lui Sokaku, sumotorul Takeda Sokichi era un profesionist în Sumo având al doilea grad în Sumo, Ozeki imediat după titlul de mare campion Yokozuna. Sumo este strâns legat de Shinto fiind după cum spuneam mai sus, la origine o forma de ritual agrar Shintoist. Astfel înțelegem și faptul că familia Takeda din Aizu au fost kanbe – cei ce deservesc altarele Shinto. 

La nivel tehnic există asemănari serioase și astăzi între tehncile de Sumo și alte arte marțiale. De exemplu o tehncă des întâlnită în Sumo ce se numește kata sukashi este identică cu tehnca kaiten nage din Aikido, iar exemplele pot continua. 

Concluzie

Este foarte posibil ca actualul Daitō Ryū Aiki Ju Jutsu să fie combinația celor trei versiuni descrise mai sus. Cu siguranță Sokaku a “împrumutat” anumite tehnici din alte școli de ju jutsu cu care a intrat în contact, posibil chiar și din Karate, acest lucru fiind evident dacă urmărim cu atenție școlile cu care Sokaku s-a întâlnit în tumultoasa sa viață. Multe tehnici seamănă cu tehnicile folosite în Araki Ryū și Kiraku Ryū. Cum clanul Aizu era recunoscut pentru practicarea artelor marțiale la scară mare, ne putem închipui cu ușurință cum toată zona era plină de practicanți a diferitelor tradiții. 

Un alt fapt ne atrage atenția. Repertoriul tehnic din Daitō Ryū, fără să punem la calcul partea de arme, enumeră:

Hiden Mokuroku: 118 Ura & Omote

Aiki no jutsu: 53 Ura & Omote

Hiden Ogi: 36 Ura & Omote

Daito-ryu Aiki Nito-ryu Hiden

Goshin yo no te: 84 jo-chu-ge

Kaishaku soden no koto: 477

Kaiden no koto: 88

Un total de 856 de forme. Hiden Mokuroku, Aiki no Jutsu și Hiden Ogi au și o parte ura a tehnicilor, deci înca 207 variante. Unele care diferă în totalitate de varianta omote (la vedere). O așa varietate de tehnici este imposibil de transmis de la o generație la alta ca și hikaden fără să existe o referire în scris. Sunt prea multe tehnici pentru a fi reținute fără să fie scrise. Iar dacă s-ar fi scris, cu siguranță că astăzi s-ar fi găsit acele documente care au făcut transmiterea pe durata a 800 de ani a repertoriului tehnic. De aici deducem fie că nu a exsitat nici o clasificare, formă organizată a tehnicilor din Daitō Ryū înainte de Takeda Sokaku iar acesta a fost primul care a pus cap la cap un repertoriu tehnic pe care el personal l-a folosit, fie că toți membrii familiei Takeda aveau o memorie extraordinară. 

În lipsa dovezilor istorice nu ne rămâne decât să acceptăm că Takeda Sokaku a fost un geniu al artelor marțiale care a distilat prin propria-i ființă o gama largă de tehnici marțiale pe care le-a întâlnit în tumultoasa sa viață și pe care le-a transmis ulterior ca Daitō Ryū Aiki Ju Jutsu. 

1 Actuala Prefectura Shiga.2

2 Gekiken se poate traduce ca “scrimă” iar Kai se traduce prin adunare, întrunire.